Activități RISNoutăți

Sărbătoarea Cireșilor Înfloriți

Manifestarea centrală în cadrul festivității culturale și turistice „Sărbătoarea Cireșilor Înfloriti”, ediția a VII-a, s-a desfășurat sâmbătă, 17 aprilie 2021, tradițional la Sredistea Mică (Pârneaora). Evenimentul a fost organizat de Asociația obștească „Românii Independenți din Serbia” (RIS), cu respectarea măsurilor sanitare, în colaborare cu revista de cultură și istorie a românilor din Serbia „Glasul Cerbciei”.

Sărbătoarea Cireșilor Înfloriti este un vechi obicei românesc (sărbătoare câmpenescă), care elogiază frumusețea florilor de cireș, celebrând primăvara.

Ideia de a elogia frumusețea florilor de cireș, a apărut în rândul membrilor Asociației „Românii Independenți din Serbia”, care în urmă cu șase ani, prin angajamentul președintelui Dr. Dorinel Stan, s-a reluat organizarea manifestării câmpenești, cunoscuta sub denumirea „Festivalul Cireșilor Înfloriți”. În acest context, evenimentul a redevenit o reuniune românească importantă și reprezentativă, o tradiție cultural-turistică cu ecou puternic în rândul etnicilor români din Serbia, respectiv în regiune.

Având în vedere restricțiile impuse de pandemie, numărul participanților a fost redus considerabil, iar aspectul turistic și comercial a lipsit din conținutul și programul manifestării. Evenimentul a fost urmărit de RTV Voivodinei, revista „Glasul Cerbiciei” și Radio Panciova.

Participanții, oaspeții și invitații au admirat florile de cireș în plină floare, zumzetul albinelor, ciripitul păsărilor sub cei 200 de cireși înfloriți la poalele celui mai înalt vârf din Voivodina (Gudurički Vrh sau Cioaca Mare), grătar cu lemn de cireș, suc și dulceață de cireșe, degustarea rachiei de cireș, s-au făcut fotografii și selfie-uri în fundalul copacilor…

Cei prezenți au făcut turul localității Sredistea Mică, au vizitat BOR din Pârneaora, ferma turistică „Orluić”, Casa Rustic, Vila Anastasija, izvorul „Ciuciurău” și altele.

Privirea și admirarea florilor de cireș este relativ de scurtă durată, 3-5 zile, deoarece petalele de flori se desprind și cad. O floare are de obicei, cinci petale. Florile de cireș sunt grupate în mănunchiuri. Culoarea petalelor variază de la un alb aproape pur, la diverse și variate nuanțe de roz, care simbolizează puritatea și simplitatea. 

Înflorirea Cireșilor, odată cu venirea primăverii evocă multe sentimente și emoții diferite, o terapie într-un tablou alb aproape pur, care inadiază peisajele localității Srediștea Mică, cu arome și culori, transformând satul într-o grădină frumoasă, iar înflorirea cireșelor este o adevărată sărbătoare care elogiază unicitatea și frumusețea clipei.

Potrivit tradițiilor străbune românești, obiceiul de a privi și admira florile de cireș înflorite, este o experiență unică pe care trebuie s-o trăiești măcar odată în viață, iar privirea și admirarea lor prelungește viața unei persoane.

Floarea de cireș rămâne un exemplu remarcabil al frumuseții delicate pe care o regăsim în lucrările minunate ale Creatorului nostru.

Mesajul „Sărbătorii Cireșilor Înfloriti” este următorul:

Bucură-te de fiecare zi gândind că va trece la fel de repede ca florile de cireș.

Către Asociația „Românii Independenți din Serbia”

Vă adresăm mulțumiri pentru invitația la evenimentul cultural-câmpenesc „Sărbătoarea cireșilor înfloriți”, ediția a VII-a, care se desfășoară în perioada 10 – 17 aprilie 2021 în localitatea Srediștea Mică din Provincia Autonomă Voivodina.

Folosim acest prilej pentru a transmite felicitări și aprecieri Asociației „Românii Independenți din Serbia” pentru eforturile notabile depuse în vederea organizării acestui eveniment deosebit de important pentru comunitatea românească din Republica Serbia, prin care este celebrată, potrivit tradițiilor străbune, venirea primăverii.

Din păcate, restricțiile impuse de pandemia COVID-19 nu permit în acest an participarea fizică a personalului Consulatului General al României la Vârșeț la această manifestare culturală românească reprezentativă.

Rămânem însă, prin intermediul acestui mesaj de salut, alături de organizatorii și participanții din primăvara anului 2021 la “Sărbătoarea cireșilor înfloriți”, cărora le transmitem urări de mult succes în desfășurarea acestui eveniment românesc strămoșesc.

Consulatul General al României la Vârșeț

You may also like

Comments are closed.