Mediul asociativ românesc, reunit sub o singură umbrelă – UNIUNEA ROMÂNILOR DIN SERBIA (URS)

Uniunea Românilor din Serbia se reunește sâmbătă, 12 ianuarie, la Veliko
Gradiste, într-o ședință extinsă, în care vor fi analizate cererile unor noi
organizații de a se alătura Uniunii. 

De asemenea, vor mai fi discutate actuala situație a comunității românești din Serbia și un memoriu referitor la desființarea școlii românești din Coștei.

În acest context, va fi lansat și Clubul de prietenie ”Regina Maria”.

umbrelă

Evenimentul de la Veliko Gradiste, denumit sugestiv „Românii pentru Români” va reuni peste 20 de asociații/organizaţii româneşti din Serbia de Răsărit (Timoc si Valea Moravei) şi Voivodina (Banat). Vor fi prezenţi circa 200 de participanţi, reprezentanţi ai mediului asociativ românesc de pe întreg teritoriul Serbiei şi din România, înalți demnitari şi secretari de stat, reprezentanţi ai instituţiilor abilitate cu românii de pretutindeni, corpul diplomatic românesc din Serbia, personalităţi marcante ale vieții culturale, educaţionale, economice şi relogioase, numeroşi oaspeţi şi invitaţi, mass-media din Serbia şi România etc.

Asocierea românilor din Serbia – ”Uniunea Românilor din Serbia” (URS-ul), reuşeşte să adune laolaltă  toţi românii, când este vorba de apărarea inteteselor majore pe întreg teritoriul Serbiei, păstrarea identităţii şi spiritualităţii.

%d blogeri au apreciat: