Activități RISNoutăți

Marcarea Zilei Păcii la Şcoala „Mladost” din Vârşeţ

Ziua internațională a Păcii, cunoscută și sub numele de Ziua Păcii Mondiale, este sărbătorită anual pe 21 septembrie. Această zi este dedicată păcii și, mai ales, absenței războiului si violenței. Elevii celor patru școli din Vârşeț (Mladost, Jovan Sterija Popović, Vuk Karadzić și Paja Jovanović), care fercventează orele de Limba Română cu Elemente ale Culturii Naționale (clasele I–VIII), sub îndrumarea profesoarei Natalia Stan au marcat acest eveniment, sâmbătă, 23 septembrie, în incinta Școlii „Mladost” din Vârșeț.

Indiferent de țară, timp, bariere culturale sau lingvistice, porumbelul a fost şi rămâne un simbol al păcii. Încă de acum mii de ani, porumbelul a adus ramuri de măslin și o vestit sfârșitul potopului și revenirea la viață. Peste secole el a fost folosit ca simbol al păcii sufletești sau sociale , în traducerile biblice și mai târziu pe sigilii, bancnote și monezi.

Atelierul de creativitate organizat de prof Natalia Stan, la care au participat aproape patruzeci de elevi din cele patru școli sus amintite, a avut drept scop informarea elevilor asupra unei zile cu rezonanță – Ziua internațională a Păcii. Astfel, elevii celor patru școli din Vârşeț care urmăresc cursurile materiei opționale – Limba Română cu Elemente ale Culturii Naționale, au avut ocazia să afle cât mai multe despre conceptul de pace, despre Declarația Universală a Drepturilor Omului. Elevii au făcut afișe cu îndemnuri, citate, desene și picturi, au scris mesaje de susținere pentru copiii care trăiesc în zonele afectate de război ,au făcut porumbei din hârtie, au creat texte scurte prin care au scos la iveală sentimentele și gândurile lor bune. Au muncit cot la cot pentru reușita acestei activități elevii din ciclul primar și gimnazial, iar pe panou au expus imagini cu prombei și ramuri de măslin. Pe acest panou dedicat Zilei Păcii se poate citi gândurile copiilor, ideile lor despre ceea ce înseamnă de fapt pacea. Lucrările copiilor sunt expuse pe panoul, care se găsește în incinta Școlii Mladost , în holul de la intrare.

Ziua Păcii organizată la Școala Mladost s- a vrut a fi o zi dedicată Păcii, eliminării războaielor și cooperării între oameni și copii. Este foarte important ca elevii să știe să trăiască, să conviețuiască alături de aproapele lor, punând capăt violenței din comunitate și școală.

Pacea presupune iubire, toleranță, respect, aprecierea celor din jur, comunicare, într-un cuvânt – FERICIRE. Elevii au înțeles că fiecare poate și trebuie să fie mesagerul păcii și al nonviolenței. Elevii trebuie să fie educați într-o adevărată cultură a păcii.

În concluzie, atelierul dedicat Zilei Păcii organizat la Școala „Mladost” din Vârşeț a scos în evidență pacea, armonia, toleranța și respectul.

Marcarea Zilei internaționale a Păcii la ȘG „Mladost” din Vârşeț a fost un momento inspirat despre ceea ce putem crea împreună. Pace.

Să-i dăm o șansă!

Denis STRATULAT

You may also like

Comments are closed.