Activități RISNoutăți

Viorel Dolha, reales preşedinte AGIRo la Congresul Aniversar de la Arad

agiro1

În perioada 4-6 noiembrie, la Arad a avut loc Congresul Aniversar AGIRo (cel de-al XXXIX-lea) al cadrelor didactice din România şi al cadrelor didactice române din jurul României. Congresul a fost unul aniversar, la un deceniu de la reactivarea AGIRo la Congresul de la Arad, octombrie 2006.
La Congres au participat peste 400 de profesori, învățători şi educatori din aproape toate județele României şi din R. Moldova, Serbia, Ucraina şi Bulgaria. Congresul a fost organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Arad, Universitatea”Aurel Vlaicu” din Arad, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad.
Conferințele s-au derulat în sala festivă a Univeristății „Aurel Vlaicu” şi în sala Ferdinand a Primăriei Municipiului  Arad. Din Serbia, la Congresul  Aniversar din Arad au fost prezenți: Dr. Dorinel Stan – preşedintele Asociației de interes obştesc „Românii Independenți din Serbia” (RIS), Ivița Glişici – preşedintele Filialei din Serbia a Forumului European pentru Istorie şi Cultură, Jiva Momirovici, Diana Şolkotovici şi Cristian Țințar. Reprezentanții românilor din Serbia, Dorinel Stan şi Ivița Glişici au făcut referințe la situația şi greutațile cu care se confruntă procesul educativ-instructiv în limba română din Serbia şi necesitatea introducerii orelor de limba română în Timoc.

Ivița Glişici, dr. Dorinel Stan și Cristian Țințar

Ivița Glişici, dr. Dorinel Stan și Cristian Țințar

Congresul a ales prin vot secret şi noul Consiliu Director al AGIRo: Viorel Dolha (preşedinte), Margareta Gheorghiță şi Cătălin Diaconul (vicepreşedinți), Elena Mîndru, prof. dr. univ. Mariana Marin, Gicu Dogaru şi Ioan Barbu (membrii). Din păcate, aşa cum se poate constata, din conducerea Congresului, face parte doar un  reprezentant din afara României (R.Moldova), iar Serbia, Ucraina sau Bulgaria n-au nici un reprezentant în conducerea Congresului AGIRo.
Congresul a fost un prilej de a stabili noi colaborări, parteneriate şi proiecte care au obiectiv învățământul în prima limbă în comunitățile istorice din jurul României şi Patria Mamă.

You may also like

Comments are closed.