Activități RISNoutăți

Trei evenimente româneşti în luna aprilie la românii din Serbia

  • Festivalul Copiilor/Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu‚ ediția a II-a
  • Balul Primăverii, ediția a II-a
  • Sărbătoarea Cireșilor Înfloriți, ediția a IX-a

 Asociația de interes obştesc Românii Independenți din Serbia (RIS) în colaborare cu Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia (CNMNRS), organizează trei evenimente marcante și tradiționale pentru românii din Serbia în luna aprilie (prier), specifice și caracteristice anotimpului renașterii și reînvierii la viață a întregii naturi, adică primăverii. Duminică, 23 aprilie 2023, la Teatrul National  ,,Sterija” din Vârşeț se organizează Festivalul Copiilor/Primăverii – ,,Dor de primăvară, dor de Eminescu”, ediția a II-a, cu începutul la ora 14:30, iar luni, 17 aprilie 2023, sub auspiciile Asociaţiei RIS se organizează manifestarea tradițională „Balul Primăverii”. În spectacolul de muzică, culori și  cântec românesc participă formaţia Bravo, condusă de Ilia Vinu și invitații speciali din Timișoara, solista Stana Milu și Florica Nicoli. Evenimentul se desfășoară la Motelul „Vetrenjača”(Moara de Vânt) din Vârșet, cu începutul la ora 19:00.Intrarea este liberă în baza rezervărilor. Tradițional la Srediştea Mică (Pârneaora) în a doua decadă a lunii aprilie se organizează manifestarea cultural–turistică și câmpenească ,,Sărbătoarea Cireșilor Înfloriți”, ajunsă la ediţia a 9-a.

În cadrul manifestărilor adiacente organizate de Asociația Românii Independenți din Serbia cu ocazia Festivalului Primăverii ‚,Dor de primăvară, dor de Eminescu”, va fi vernisată expoziția de pictură a celor trei pictori români din localitatea Straja: Viorel Nicolaevici, Alen Bocșan și Emanuel Grivei. Asociaţia femeilor din Mesici „La gură de ogășel” va expune obiecte tradiționale și decorative, port popular românesc. De asemenea, va fi prezentată o gamă largă de aranjamente florale, obiecte decorative și bijuterii.

La această ediție a Festivalului Copiilor/Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu” sunt asteptați peste 350 de elevi/tineri din majoritatea școlilor cu predare în limba română din Voivodina, ciclul primar, gimnazial și liceu, iar pentru prima dată în istoria modernă a românilor din Serbia la o  grandioasă manifestare vor participa și copii (elevi din Timoc care urmează cursurile de Limba Română cu elemente ale culturii naționale) din Kladova, cât și copii din România.

Spectacolul copiilor dedicat primăverii și poetului nepereche Mihai Eminescu este urmărit de un juriu internațional alcătuit din personalități consacrate din lumea muzicii, culturii și artei care vor stabili câștigătorii celor patru secțiuni și trei categorii (Clasele I – IV, V – VIII si liceu).

  • Cântece tradiționale, romanțe
  • Obiceiuri / tradiții / dramatizări
  • Coruri de copii / Grupuri vocale
  • Poezie

Tematica festivalului Copiilor /Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu” este primăvara şi opera eminesciană, iar înscrierile se pot face în baza regulamentului, completând fișa de participare până pe 15 aprilie 2023. Toți participanții vor primi diplome de participare, premii, mențiuni, stegulețe tricolore şi cărți. Marele Premiu – Trofeul Festivalului este al tuturor elevilor/tinerilor participanți la spectacolul primăverii românești la Vârșeț, iar juriul de specialitate va decide școala sau liceul câștigător. Coordonatoarea festivalului este Prof Natalia Stan.

Partenerii evenimentului: Orașul Vârșeț, RTV Voivodina, Asociația Diplomație și Identitate Culturală Europeană din București, SCP Avram Iancu – filiala Timișoara, CPE Libertatea din Panciova și Revista Glasul Cerbiciei.

Vă așteptăm cu drag la primăvara copiilor – primăvara românească, Balul Primăverii care se organizează la Vârșeț.

Prof Natalia Stan

You may also like

Comments are closed.