Ministrul român al afacerilor externe, Titus Corlăţean, il primește azi, 14 mai 2013, pe omologul său sârb, Ivan Mrkić, aflat în vizită de lucru la Bucureşti, transmite rgn.
Vizita ministrului sârb al afacerilor externe la Bucureşti se înscrie în cadrul dialogului politic bilateral periodic dintre cele două ţări.
Convorbirile româno-sârbe se vor axa pe analizarea stadiului cooperării bilaterale în toate domeniile, inclusiv al minorităţilor naţionale, perspectiva europeană a Serbiei şi sprijinul concret pe care România îl poate acorda autorităţilor de la Belgrad pentru accelerarea parcursului european al ţării vecine.
În cadrul discuţiilor vor fi abordate şi modalităţile de realizare a unor noi proiecte de cooperare transfrontaliere sau sub egida Strategiei UE pentru Regiunea Dunării, în perspectiva celei de-a doua ediţii a Forumului Anual al Strategiei UE pentru Dunăre, care va fi organizat la Bucureşti, în toamna acestui an.
Totodată va fi realizat un schimb de opinii cu privire la cooperarea regională şi evoluţiile din Balcanii de Vest.
Programul vizitei în România a ministrului sârb al afacerilor externe include şi primirea la conducerea Camerei Deputaţilor.