În atenția domnului președinte ICR, Lilian Zamfiroiu
domnului director general, Radu Baltasiu
Comunitatea Românilor din Serbia, asociație de interes obștesc Vă adresează sincere mulțumiri pentru aportul instituției pe care o conduceți și organizarea concertului extraordinar Nicolae Furdui – Iancu și taraful „Crai Nou” care a avut loc, joi, 29 august, la sala Casei de Cultură din Uzdin, cu ocazia Zilei Limbii Române.
Evenimentul a fost un real succes, pentru comunitatea românească din Serbia și nu numai, în sala arhiplină, reușind să obțină aprecierea reprezentanților de marcă prezenți în sală: Sorin Moldovan, însărcinat cu afaceri A.I. al Ambasadei României la Belgrad, Boian Alexandrovici – vicar de Timoc, Alexandru Petruc – atașatul cultural al Ambasadei României la Belgrad, Aleksandra Jerkov – consiliera primului ministru al Voivodinei, Miroslav Krišan – primarul Covăciței, reprezentanţi ai românilor timoceni, întreaga conducere a Comunității Românilor din Serbia și a publicului prezent din aproape toate localitățile cu populație românească din Serbia, respectiv mass media.
Comunitatea Românilor din Serbia (CRS) apreciază contribuția Institutului Cultural Român (ICR), în ceea ce privește, desfășurarea evenimentului și își exprimă certitudinea că, și în viitor, veți demonstra aceeași promptitudine la solicitările noastre în vederea realizării unor acțiuni culturale importante pentru românii din Serbia.
Avem convingerea în continuarea de prezență periodică la evenimente culturale a ICR-ului, prin intermediul mediului asociativ din Serbia (CRS) în contextul în care ICR a avut o activitate semnificativă în realizarea proiectelor culturale menite comunităților istorice românești din jurul României.
Astfel de evenimente culturale ne dau imbold în eforturile noastre pentru a ne păstra ceea ce avem mai sfânt – limba, identitatea și spiritualitatea.
Cu deosebită considerație,
Ștefan Mihailov, președinte
Comunitatea Românilor din Serbia