Activități RISNoutăți

Invitație de participare

Ziua Limbii Române

Spectacolul extraordinar „Limba Română Ne Unește”

Ediția jubiliară – a V-a

Asociația Românii Independenți din Serbia (RIS), în colaborare cu Consulatul General al României la Vârșeț și Centrul Cultural din Vârșeț, are deosebita onoare de a invita copiii, elevii, tinerii, cadrele didactice, școlile, societățile și căminele culturale, precum și pe toți iubitorii limbii române, să participe la Spectacolul extraordinar „Limba Română Ne Unește“ , organizat cu prilejul Zilei Limbii Române; luni, 31 august 2026  Sala Studio, Centrul Millennium din Vârșeț, ora 17:00.

Evenimentul reprezintă manifestarea centrală dedicată Zilei Limbii Române în cadrul comunității românești din Serbia și are ca scop promovarea limbii române, a culturii, tradițiilor și valorilor spirituale românești.

Sunt invitați să se înscrie copii, elevi, tineri și adulți talentați din:

  • grădinițe;
  • școli primare și generale;
  • licee;
  • facultăți;
  • societăți și cămine culturale
  •  Actori profesioniști sau amatori

Participanții se pot înscrie cu:

  • recitaluri de poezie;
  • interpretări vocale (muzică  populară și ușoară);
  • creații literare originale;
  • grupuri vocale și coruri;
  • formații de folclor;
  • momente teatrale și artistice susținute de actori amatori sau profesioniști.

Înscrierile se fac până la data de 24 august 2026, la adresele de e-mail:

romanii.independenti@gmail.com
natalia.stan.cernauti@gmail.com

Telefon: 064-119-5384
Telefon: 064-490-2249

Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună frumusețea limbii române și să transformăm această ediție jubiliară într-o adevărată sărbătoare a identității și culturii românești!

„Limba Română Ne Unește!”

Coordonatoarea evenimentului:
Prof. Natalia Stan

 

You may also like

Comments are closed.