ÎN SLUJBA LIMBII ȘI CULTURII ROMÂNEȘTI
Înființată în anul 1990, atunci când vânturile democrației s-au abătut și pe la noi, Societatea Literar-Artistica “Tibiscus” din Uzdin timp de 20 de ani, prin activitatea desfășurată a fost mereu în slujba păstrării și afirmării spiritualității și identității de neam a românilor.Tot ceea ce a realizat în diverse domenii, precum: artă, cultură, literatură, istorie, informații, editură, organizarea de manifestări cultural-distractive a purtat pecetea iubirii neamului românesc și a unei bune conviețuirii în spațiul voivodinean
S.L.A. “Tibiscus” s-a făcut cunoscută în lumea românească mai mult prin publicația de largă răspândire „Tibiscus” care este ajunsă în anul 22 al apariției. Sub sigla “Tibiscus” au mai apărut de sub tipar și alte publicații precum : “Unirea“ (editată de către Filiala C.R.I. Uzdin), „Dunele de nisip ale Deliblății” (pentru satul Deliblata), „Tezaur româneasc” (pentru românii din Panciova), „Cuvânt românesc torăcean” , “Bubenik“ (în limba slovacă pentru orașul Covacița), „Orao” (în limba sârbă pentru satul Orlovaț) dar au mai fost sprijinite și alte publicații de la noi precum: „Gazeta de Seleuș”, “Sărcia”, „Foaia bobocilor”. Tot societatea “Tibiscus” mai publică și periodicele ”Graiu bănățanului” și „Scărpinatu”, iar în trecut a publicat și „Buricu pământului” și „Semnal artistic”.
De la înființare S.L.A. “Tibiscus” a fost preocupată și de activitatea editorială. Până în prezent au fost de sub tipar scoase în jur de 130 de titluri de carte (poezie, monografii, almanahuri, publicistică, antologii, satiră și umor…). Dintre autori, la „Tibiscus” au tipărit: dr Gligor Popi, Ionel Stoiț, Gheorghe Lifa, Petru Onciu, dr Trăilă Spăriosu, Vukašin Radojčić, Costa Roșu, Florin Țăran, Vasa Barbu, Oana Ursulescu, Mărioara Sârbu, Valeriu Grosu, Dănuț Drăghici, Vasile Barbu, Pavel P. Filip… dar și scriitori din Romania, precum: Nicolae Nicoară Horia, pr. Oivian Bindiu, Florian Copcea, Gheorghe – Puiu Răducan, Aurel Turcuș, Al. Florin Țene, Arcadie Chirșbaum …
În cadrul S.L.A. “Tibiscus” există următoarele compartimente: Biblioteca locală „Petru Mezin” (care este deschisă zilnic, în afară de duminică), Muzeul Memoriei Uzdinului, Ansamblul de datini românești „Gheorghe Lifa”, Grupul vocal bărbătesc „Uzdâni”, „Casa Românească” în cadrul cărei sunt și Galeria „Tornă, tornă fratre” și Muzeul literaturii dialectale bănățene “Ștefan Pătruț”, Cenaclul literar “Cea Ventilă”.
Multe și numeroase manifestări au fost inițiate de către S.L.A. “Tibiscus” care, fără îndoială, contribuie din plin la păstrarea și afirmarea identității naționale românești. Când e vorba de manifestări, s-au impus două: Festivalul international de poezie „Drumuri de spice”, care a ajuns la ediția a XVIII-a (în anii lăsați în urmă la acest festival au participat nume sonore a poeziei românești precum regretații poeți: Cezar Ivănescu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Petre Stoica, dar și Leonida Lari, Mircea Dinescu, Aurel Turcuș, Florian Copcea…) precum și Simpozionul international „Oameni de seamă ai Banatului”. Specificul acestui mare simpozion științific este că după fiecare ediție, indiferent de loc (Uzdin, Șopotul Vechi, Timișoara, Jimbolia, Făget) au fost tipărite actele simpozionului, așa că până în prezent avem tipărite 13 astfel de cărți cuprinzând personalități bănățene care după sine au lăsat urme în timp și spațiu.
Alte manifestări care poartă amprenta societății „Tibiscus” și care se organizează sunt: Concursul de recitatori „Buna vestire”, întâlnirile scriitorilor în grai bănățean „Ioța Vinca” , „Mărțișor uzdinean”, „Unire în cuget și simțiri” , Festivalul berii „FEST (cu) BEREA” , Festivalul de literatură dialectală bănățeană „Todor Crețu Toșa – Petru Dimcea” , Datini și obiceiuri de iarnă la români „Fie în veci de veci lăudat”, Festivalul țuicii din Banat „Gala răchiei”, Colocviile literare „Punți de lumina”, Campionatul spuitorilor de bancuri”, „Al măi tare OU din lume” , „Gala sportului uzdinean”, Colocvii “Trebuiau să poarte un nume”, Ziua editurii…
Anual în galeria „Tornă, tornă frate” se organizează mai multe expoziții, iar important este faptul că se publica și cataloage.
Datorita bogatei activități în domeniul culturii romanești S.L.A. “Tibiscus” a legat o seamă de prietenii mai ales în patria mamă România cu numeroase instituții și organizații culturale, printre ele amintim: Uniunea Fundația „Augusta” (Timișoara), redacția „Almajul” (Șopotul Vechi), Casa de cultură Bocșa, Radio Reșița, S.C.P. „Avram lancu” (Timișoara), S.C. „Patrimoniu” Timișoara, Editura „Lumina” (DTS), Biblioteca „Tata Oancea” (Bocșa), A.C.A. „Făgețeana” (Făget), Asociațiunea „ASTRA” (Sibiu, Despărțământul ASTRA „M. Kogălniceanu” (Iași), redacția „Vestea” (Mehadia)…
Dintre prietenii societății „Tibiscus” îi amintim: Adriar Dinu Rachieru, Doru Dinu Glăvan, Augusta Anca, Nicolae Danciu Petniceanu, loan Ciama, Florian Copcea, dr Gheorghe Florescu, Solomia Drăguț, Aurel Turcuș, dr. Tiberiu Ciobanu, Gabriela Șerban, Oana Cenan-Glăvan, Matei Aurel Bancu, Ioan Gheorghe Oltean, Arcadie Chirșbaum, Vasile Gondoci, A. Moșu, Tiberiu Popovici, Florin Didilescu și mulți, mulți alții.
Vasile Barbu