Activități RISNoutăți

Parteneriat educaţional transfrontalier

PARTENERIAT EDUCAȚIONAL TRANSFRONTALIER

Incheiat între:

Liceul Teoretic „GENERAL DRAGALINA” Oravița

Asociația cetățenilor „Românii Independenți din Serbia”

și

„CENTRUL CULTURAL CARASUL” din GRĂDINARI

 

MOTIVAȚIA PARTENERIALĂ

În ultimii ani programele educaționale au așezat în prim plan cooperările și parteneriatele ce promovează spiritul prieteniei, toleranței și al înțelegerii tradițiilor și valorilor naționale, crearea de contacte cu instituții educaționale asemănătoare cu scopul facilitării în domeniul cultural-artistic.

Prin intermediul acestui parteneriat dorim să oferim programe pentru copii și tineret, petrecerea cât mai frumoasă a timpului liber atât în timpul școlii cât și în timpul vacanțelor.

TERMENII PARTENERIATULUI

Toate părtile își asumă responsabilitatea cooperării în următoarele activități:

  • Organizarea de proiecte cu și despreprograme cultural – educative: festivaluri, spectacole, simpozioane educaționale, schimburi reciproce în termenii și în baza parteneriatului actual.
  • Organizarea de contracte pentru facilitarea relațiilor cu alte foruri guvernamentale și nonguvernamentale.
  • Liceul teoretic ”GENERAL DRAGALINA” Oravița își asumă responsabilitatea asigurării prezenței elevilor la desfășurarea pregătirii și participării la programele convenite în cadrul parteneriatului.
  • Asociatia „ ROMÂNII INDEPENDENȚI DIN SERBIA” își asumă responsabilitatea asigurării condițiilor și personalului competent pentru desfășurarea pregătirii, desfășurării și participării la programele cultural educative comune.
  • „CENTRUL CULTURAL CARAȘUL” din Grădinari își asumă responsabilitatea asigurării condițiilor și personalului competent pentru desfășurarea pregătirii și participării formațiilor de dans popular, grupurile vocale, simpozioane de literatură,în cadrul programelor comune convenite în cadrul parteneriatului.

 

ALTE DISPOZITII

Colaborarea se va realiza sub toate aspectele menționate.

Persoanele desemnate pentru a asigura derularea programului partenerial:

  • din partea Liceului teoretic ”GENERAL DRAGALINA” Oravița: manager prof. Alideia

Țepeneu și coordonatori prof. Mirela Georgeta Milotin și prof. Nicolae Vuc.

  • din partea Asociația cetățenilor „ ROMÂNII INDEPENDENȚI DIN SERBIA” președinte dr. Dorinel Stan.

din partea „ CENTRULUI CULTURAL CARAȘUL” din Grădinari: director Codruț Anca.

Prezentul protocol intră în vigoare la data semnării și este valabil pentru o perioadă de 2 ani, putând fi reziliat în momentul în care una dintre părți nu respectă obligațiile asumate. Protocolul poate fi modificat sau completat numai cu acordul părților.

Modificările sau completările se constituie în anexe la prezentul protocol.

Prezentul protocol a fost redactat în cinci exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte implicată.

 

ACORD DE PARTENERIAT

Incheiat astăzi, 06.06.2025

Părtile contractante:

Liceul Teoretic „GENERAL DRAGALINA” Oravița, strada Piața Ferdinand, nr. l, jud. Caras-Severin, telefon: 0255/571 657, email: [email protected], reprezentat de Manager, prof. Alideea Țepeneu și prof. Mirela Georgeta Milotin și prof. Nicolae Vuc, în calitate de Aplicanți

Asociatia cetătenilor ROMÂNII INDEPENDENȚI DIN SERBIA” din Vârșeț, Voivodina, Serbia, nr. de identificare 28022921, CUI 106763187, reprezentată prin dr. Dorinel Stan președinte, în calitate de Partener 1

și

Asociația Culturală „CENTRUL CULTURAL CARAȘUL” din Grădinari, str. Principală nr. 108, înscrisă la judecătoria Oravița, în Registrul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, Cod operator nr. 2950, pe baza Certificatului de înscriere fiscală (CIF) nr. 32230709 dinll.09.2013, județul Caraș-Severin, România, reprezentată prin Director Anca Codruț în calitate de Partener 2

  1. Obiectul contractului:

Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre aplicant și parteneri în vederea organizării și desfășurării de activități extrașcolare în instituția aplicantuluisi partenerilor, prin proiectul desfășurate în cadrul programului de parteneriate educative

11.0biectivele acordului:

promovarea creativității și originalității în demersul didactic;  implicarea efectivă a partenerilor în elaborarea materialelor informative și organizarea activitătilor extracurriculare;  diseminarea unor exemple de bună practică în rândul cadrelor didactice;  implementarea în activitatea didactică a unor valori bazate pe coeziune socială, ca fundament major al dezvoltării individuale și colective;  crearea unor oportunități prin intermediul cărora cadrele didactice pot promova și valorifica experiența didactică.

III. GRUP ȚINTĂ:

Elevii Liceului Teoretic „GENERAL DRAGALINA” Oravita

Tineri și tinere din arealul cuprins în proximitatea comunei Vârșeț, Serbia Tineri și tinere din arealul cuprins în Valea Oraviței și Valea Carașului

IV.TERMENII  PARTENERIATULUI

  1. Toate părțile își asumă responsabilitatea cooperării în organizarea programelor cultural educationale si artistice.
  2. Liceul Teoretic își asumă responsabilitatea asigurării prezenței elevilor la desfășurarea pregătirii și participării la programele convenite în cadrul parteneriatului.
  3. Asociația cetățenilor „ Românii din Homolie” își asumă responsabilitatea asigurării condițiilor și personalului competent pentru desfășurarea pregătirii și participării la cadrul parteneriatului.
  4. „CENTRUL CULTURAL CARAȘUL” din Grădinari își asumă responsabilitatea asigurării condițiilor și personalului competent pentru desfășurarea pregătirii și participării formațiilor de dans popular, grupurile vocale și simpozioane de literatură, la programele convenite în cadrul parteneriatului.

V. ALTE DISPOZITII

Colaborarea se va realiza sub toate aspectele menționate.

Prezentul protocol intră în vigoare la data semnării și este valabil pentru o perioadă de 2 ani, putând fi reziliat în momentul în care una dintre părți nu respectă obligațiile asumate.

Protocolul poate fi modificat sau completat numai cu acordul părților.

Modificările sau completările se constituie în anexe la prezentul protocol.

Prezentul protocol a fost redactat în cinci exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte implicată.

You may also like

Comments are closed.