Activități RISNoutăți

Mesajul domnului Gheorghe Cârciu, Secretar de stat, organizatorilor și participanților

 Dragi români, onorată audiență,

În numele Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, vă felicit pentru organizarea acestui eveniment și pentru toate acțiunile pe care le derulați în cadrul acestui proiect. În același timp, stimați organizatori, vă mulțumesc pentru misiunea asumată de a valorifica tezaurul nostru cultural și de a menține inimile românilor conectate în iubirea de țară.

Cu profundă emoție și recunoștință, ne adunăm astăzi la cea de-a treia ediție a Festivalului „Dor de primăvară, dor de Eminescu”, desfășurat sub cerul senin al localității Sân Mihai din Serbia. În mijlocul acestui colț de lume binecuvântat de istorie și tradiție, ne întâlnim pentru a celebra moștenirea inestimabilă lăsată de marele nostru poet național, Mihai Eminescu. Eminescu a fost și va rămâne o fântână nesecată de inspirație și lumină pentru întreaga noastră comunitate. Operele sale transcend timpul și granițele, iar înțelepciunea și frumusețea versurilor sale continuă să ne încânte și să ne îmbogățească sufletele.

Astăzi, în spiritul recunoștinței și al devotamentului față de valorile noastre culturale, ne reîntâlnim pentru a celebra nu doar geniul poetic al lui Eminescu, ci și legăturile strânse ce ne unesc în jurul acestei comune iubiri pentru limba și cultura română. Transmitem sincere mulțumiri autorităților și organizatorilor acestui festival pentru efortul lor de a păstra vie flacăra culturii noastre în mijlocul comunității noastre diasporice. Îi felicităm pe toți participanții pentru implicarea lor și pentru pasiunea cu care promovează valorile noastre culturale.

Salut românii de pretutindeni participanți la eveniment. Comunitățile de români din afara granițelor reprezintă o prioritate strategică a Guvernului României, iar misiunea instituției noastre este de a susține drepturile și interesele românilor de peste hotare. Prin proiectele pe care le derulăm la nivelul Departamentului ne dorim să sprijinim organizaţiile şi asociaţiile românilor de pretutindeni în vederea stabilirii unui parteneriat eficient care să urmărească promovarea identității naționale.

Am lansat în acest an o serie de programe de sprijin dedicate, finanțări nerambursabile și granturi pentru proiectele dezvoltate de românii din comunitățile istorice și diaspora. Ne dorim să vedem cât mai multe din ele implementate, care să inspire tinerele generații și să promoveze valorile și tradițiile românești. 

Noi, cei din Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, vă asigurăm de întregul nostru sprijin. Ne dorim ca alături de autoritățile centrale și locale  să construim punți de susținere pentru toți românii de aici și de acolo. Am credința că vom reuși împreună, românii de pretutindeni, să ducem mai departe această nobilă misiune. Și acum trăim vremuri zbuciumate în care e important să ne ajutăm și să luptăm pentru păstrarea și dezvoltarea identității noastre etnice și lingvistice.

Cu recunoștință pentru contribuția fiecărui român din afara granițelor în păstrarea identității noastre naționale, vă urez succes în desfășurarea acestui eveniment unic și vă încurajez să rămâneți conectați la rădăcinile noastre, indiferent de distanța care ne separă.

Cu cele mai bune gânduri,

Gheorghe Cârciu

Secretar de stat

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

 

You may also like

Comments are closed.