Activități RISNoutăți

Evenimentul anului 2020 pentru românii din Serbia

Evenimentul anului 2020, care a marcat comunitatea românească din Serbia este de necontestat punerea în scenă a capodoperei eminesciene „Luceafărul”, după aproape patru decenii, premieră absolută titrată în limba sârbă, cu ocazia celebrării a 170 de ani de la nașterea marelui poet român Mihai Eminescu.

Evenimentul a fost sprijinit, susținut și finanțat de Asociația de interes obștesc „Românii Independenți din Serbia” (RIS), iar punerea în scenă aparține prof. Nataliei Stan (Ș. G. „Coriolan Doban” – Coștei) și prof. Lenuței Urzescu (Ș. G. „Olga Petrov Radișici” – Vârșeț) cu angajamentul prof. Dr. Dorinel Stan și prof. Octavian Tudoran.

Spectacolul teatral a avut premiera la Vârșeț și Petrovasâla (Vladimirovaț), iar reprezentațiile în localitățile românești din Timoc și Voivodina se vor relua când depășim situația provocată de pandemia Covid-19.

Mulțumim anticipat societății civice românești din București care a manifestat interes pentru sprijinirea turneului în Valea Timocului (Nord-estul Serbiei), apreciind eforturile Asociației „Românii Independenți din Serbia” la promovarea culturii și imaginei României în Serbia.

Evenimentul anului 2020 îl puteți urmării pe pagina YouTube Luceafărul – Românii din Serbia.

 

Biroul de presă

Românii Independenți din Serbia

You may also like

Comments are closed.