FESTIVALUL MĂRȚIȘORULUI – COȘTEI 2016
Marți,1 martie a.c. la Coștei a început primăvara românească – Festivalul Mărțișorului. Pitoreasca localitate Coștei, un focar de răspândire a culturii, tradiției și obiceiurilor românești din Serbia, împreună cu Asociația de intetes obștesc „Românii Independenți din Serbia” (RIS) – inițiatorul acestei prestigioase manifestări, S. C. „Eminescu” și Asociația „Pentru Un Vârșeț mai Bun”, a organizat pentru prima oară Festivalul Mărțișorului. Onoarea de a inaugura ediția a I-a a „Festivalulul Mărțișorului” i-a revenit lui Dorinel Stan, președintele organizației „Românii Independenți din Serbia”.
La Festival au participat circa 600 de participanți, oaspeți și invitați de onoare și un număr record de spectatori, astfel Sala Căminului Cultural a fost neîncăpătoare pentru iubitorii muzicii, în stradă erau sute de oameni care ascultau de acolo spectacolul fiindcă sala nu i-a mai încăput. Organizatorii au oferit pentru fiecare domnișoară și doamnă prezente la Festival un mărțișor.
Marți,1 martie a.c.la Coștei a debutat Sărbătoarea românească a primăverii – Festivalul Mărțișorului care a reunit formațiuni muzicale (fanfare), orchestre, ansambluri și formațiuni folclorice, coruri, grupuri vocale, soliști vocali și instrumentiști, oaspeți din Timoc și România, Lazăr Novac – doinitorul Banatului, Otilia Radu, cunoscuta și îndrăgita artistă de muzică populară și alții.
Preasfinția Sa Daniil, Episcopul „Daciei Felix”, Dan Constantin, consulul României la Vârșeț, reprezentantii DPRRP din cadrul MAE din București , oficialitățile au fost așteptate în sunetele armonioase ale fanfarei S.C. „Eminescu” din Coștei, care a intonat imnul episcopului și cântece patriotice românești, făcându-se un scurt popas la Biserica Ortodoxă Română din localitate.
Ediția inaugurală a început cu binecuvantarea manifestării de Preasfinția Sa, Daniil, episcopul „Daciei Felix”. Ilia Capeț, președintele Comitetului Local de Organizare a rostit un cuvânt de salut, a adresat un mesaj de bun venit tuturor celor prezenți la Coștei. Andrei Sârbulescu, reprezentantul DPRRP din cadrul MAE a citit mesajul Ministrului Delegat pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, iar Dan Constantin, Consulul României la Vârșeț a menționat importanța păstrării tradiției și obiceiurilor românești la românii din Serbia. În cuvântul de salut, Branislav Matić, în numele asociației „Pentru un Vârșeț mai Bun” a subliniat relațiile tradiționale de prietenie între cele două state, România și Serbia și a ținut să mulțumească și felicite pe toți cei care s-au impicat în organizarea Festivalului Mărțișor.
Onoarea de a inaugura „Festivalul Mărțișorului – Coștei 2016 a revenit lui Dorinel Stan, președintele RIS-ului, care a vorbit cu cuvinte alese despre cultura, tradiția și moștenirea românească în Serbia. Contribuția localității Coștei la propășirea idealurilor naționale și spirituale ale românilor din Serbia este deosebită și marcantă. Președintele RIS-ului și-a încheiat discursul cu îndemnul: „Să ne bucurăm de primăvara românească la Coștei – Festivalul Mărțișorului, cu muzică, dans, flori, culori și bineînțeles mărțișoare. Mărțișorul are o semnificație deosebită pentru noi românii. Mărțișorul este simbolul păcii, fericirii și purității sufletești. Să vină muzica! Să vină primăvara!”
Programul propriu-zis a început cu intonarea imnurilor Serbiei și României. Printre numeroșii oaspeți și invitați amintim: Dan Constantin, Consulul României la Vârșeț, Andrei Sârbulescu și Eugen Burcea, reprezentanții DPRRP din cadrul MAE, Viorel Dolha, președintele AGIRo, Dragan Demici, unul din liderii românilor din Serbia de Răsarit, Vesna Schubert, președinta Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia, Dragica Stanojlović, președinta asociației „Pentru un Vârșeț mai Bun”, Ion Gheorghe Oltean, realizatorul emisiunii „La Fereastra Dorului” – Inedit TV, TV Banat, RTV Voivodina, Radio Far, presa românească din Serbia și România.
Festivalul Mărțișorului – Coștei 2016 a început cu programul inaugural al gazdelor S.C. „Eminescu” și Corul Bisericii Ortodoxe Române din Coștei. Fanfara dirijată de Ilia Capeț a interpretat un potpuriu de melodii populare, iar solista Rodica Mitrovici-Panciovan, laureata mai multor concursuri din țară a interptetat cântecul „Potolește tu furtuna”, apoi solista Ionela Păuța a interpretat cântecul ”Dragu-mi la horă în sat”, iar Daniel Pardos s-a prezentat cu cântecul „Graiul Neamului”. Corul Bisericii Ortodoxe Române, acompaniat de fanfară a interpretat două cântece: ”Doamne, greu le-o fi păcatul” și ”De-ar fi mândra în deal la Cruce”. A urmat în program românii din Serbia de Răsarit, cunoscuții soliști instrumentiști din regiunea Petrovaț na Mlavi, Jica Makulievici la fluier și Petar Makulievici la tobă. Acești români din Serbia de sud-est, adesea numiți valahi, prin creațiile populare străvechi, dacice, muzică și tradiții au supravetuit timp de secole. Soliști instrumentiști din Serbia de Răsarit au interpretat cu maiestrie melodii românești autentice.
Fanfara „Turturica” din Mesici a fost și rămas una din cele mai renumite și apreciate fanfare din Voivodina, dirijată de profesorul Ionel Drăghici, care pe scena Festivalului a interpretat la superlativ un potpuriu și două marșuri. În continuarea programului pe scenă a urcat fanfara S.C. „George Coșbuc” din Voivodinț, instruită de Cornel Panciovan care s-a prezentat cu un potpuriu de melodii populare românești, stârnind aplauzele publicului spectator.
Fanfara S.C. „Mihai Eminescu” din Straja, înființată în 1925, sub bagheta lui Ionel Țimerman a interpretat o doină, un potpuriu și un marș.
Fanfara „Doina” din cadrul S.C.A. „Ion Bălan” din Iablanca, conducător Ionel Păun, s-a prezentat cu melodii populare românești și marșul „Treceți batalioane române Carpații”.
S.C.A. „Luceafărul” din Vârșeț, președinte și coordonator artistic Drăgălin Jurca s-a prezentat cu solista vocală Marina Valeria Jurca, care a interpretat cântecele: „Băgița buchet de flori” și „Mociriță”, soliștii instrumentiști Cornel Stepan și Cristian Morovan la saxofon. Surpriza serii, Lazăr Novac – doinitorul Banatului a interpretat două cântece populare bănățene, trezind admirația publicului spectator.
Formația de dansatori din cadrul S.C. „George Coșbuc” din Voivodinț a prezentat o suită de dansuri populare românești din zona Ardealului și Banatului. Coregraf: Viorel Panciovan.
În partea finală a Festivalului, Adam Vasici a dirijat fanfara S.C.A.”Doina” din Râtișor care s-a prezentat cu un foarte frumos program muzical, urmând fanfara S.C.A. „Mihai Eminescu” din Coștei, dirijor Petru Purenda, care s-a prezentat cu cântece populare românești și un marș, iar solistul vocal Vasilie Borca a cântat două cântece. În continuare, pe scenă au urcat amatorii culturali din Satu-Nou, fanfara „Tineretul”, dirijor Sașa Mareș. Oaspeții din România, îndrăgita solistă de muzică populară – Otilia Radu a încântat publicul prezent la „Festivalul Mărțișorului” – Coștei 2016.
Festivalul s-a încheiat, urcând pe scena Căminului Cultural din Coștei trei fanfare reprezentative. Anume: fanfara S.C. „Eminescu” din Coștei, „Doina” din Râtișor și „Tineretul” din Satu-Nou, sub bagheta dirijorului Ilia Capeț care au interpretat atât de armonios melodii patriotice românești, ridicând în picioare spectatorii evenimentului.
Prezentarea programului Festivalului a fost încredințată crainicilor Virginia Muncian și Rodica Mitrovici-Panciovan într-o ambianță scenografică creată de Marin Gașpăr.
Programul Festivalului a durat patru ore, iar toți participanții au primit Diplome de participare acordate de organizatori (Românii Independenți din Serbia, S. C. „Eminescu” și „Pentru un Vârșet mai Bun”).
Parteneri media: Revista de actualitate, cultură și istorie a românilor din Serbia „Glasul Cerbiciei” și Radio „Far” din Alibunar.
Am fost martorii unui eveniment de excepție pentru etnicii români din Serbia, ediția inaugurală a Festivalului Mărțișorului a fost pe deplin reușită, iar gazdele iau întâmpinat cu mărțișoare și inimile deschise pe toți care au venit să fie alături de ei la manifestarea de suflet.
În partea a doua a Festivalului, începând cu ora 21.00, cei circa 180 de participanți, oaspeți și invitați au urat bun venit primăverii la „Balul Mărțișorului”.
Festivalul Mărțișorului, ediția a I-a, Coștei 2016 și Balul Mărțișorului au reușit să unească suflarea românească din Serbia în jurul unei vechi și frumoase tradiții românești -Mărțișorul.