By ris
În Vrela, ogaşul care leagă apele de la codru cu ogaşul apelor din Selişte care apoi se împreună sub comunitatea locală din sat, există un izvor denumit Pucioasa.
Marcovicenii s−au pomenit cu acest izvor. Pentru a vedea vechimea acestui izvor, despre care se spune că este o fântână zidită de prin secolul XVI, voi relata câteva date culese de la cronicari, din arhivele bisericeşti şi date relatate în diferite reviste şi almanahuri.
După preotul şi profesorul Bizerea de la Liceul din Deta, care detailat explică aşezarea unor familii de pe valea Bârzavei dimprejurul Bocşei, că eceste familii erau aduse aici de un oarecare Marcu la propunerea paşei din Bocşa. Se mai relatează că prin părţile locului erau câteva familii de sârbi din sudul Banatului şi câteva familii de muntenegreni.
Dintr−o relatare a lui Tincu Velea publicată în anul 1929 în „Nădejdea”, aflăm că pe dealurile Vârşiciorului au mai fost colonizate în anul 1736 treizeci de familii de prin împrejurimile mănăstirii Tismana, aduse de zugravul Vasile Diaconu Loga în 12 iunie 1362 este dată de arhivă, prin care se atestă documentar existenţa Marcovăţului. Această dată este menţionată în registrele de dijmă papală. Familiile erau aşezate în cătune mici, şi mereu invadate de turci, care le jefuiau, le luau animalele, ba mai mult – le luau băieţii făcându−i ieniceri. Mamele disperate îşi lăsau pruncii acoperiţi cu mormane de vreascuri şi frunze uscate, ca după retragerea acestora să−i mai găsească vii sau morţi.
Primele date referitoare la închegarea satului apar în 1700. Şi astăzi mai există puncte în hotar−potezuri, care poartă denumirea cătunelor de altă dată: Marcu Baia sau Marcu Ciocoiul, care se presupune că este şi locul de baştină al Marcovăţului, apoi celelalte – Răduţonilor, ogaşul Micului, precum şi alte cătune mai mici – Toagir, Dola, Păgina Ruschii. Toate cele relatate ne dau de ştire că poalele Vârşiciorului erau populate cu mult înainte de 1700.
Pucioasa izvor sau fântână? Împrejurul ei piatra era de o altă culoare şi cu buline pe ea, cu un miros de sulf−pucioasă, pune la încercare credinţa cetăţenilor din Marcovăţ, că acolo ar fi îngropat ceva de valoare. Astfel că în 1932, organele de conducere locală, cu primarul Lică Lazăr, aduc hotărârea să deschidă acest izvor, pentru a cerceta cazul. La lucrările acestea au participat Iosif Craiu, Vichentie Almăjan, Floarea Boroancă şi Simeon Ianăş, toţi răposaţi. Cum înaintau lucrările, apa aşa de tare izvorea şi năvălea, încât nu se putea scoate cu găleţile.
La o adâncine de 2,5 metri, fântâna era îngrădită cu bârne. Au continuat săpăturile până la o adâncime de 5 metri ca apoi să se renunţe. După spusele celor care efectuau lucrările, apa aşa de tare izvorea, încât ar fi făcut mari daune întregului sat. Se mai povesteşte că s−au adunat table de slănină de la săteni, astfel că au reuşit să
stăpânească apa care năvălea cu mare repeziciune.
Pucioasa – mit sau adevăr, fântână sau izvor? Este mare întrebare, dar un lucru este documentat, că izvorul încă mai există şi ani în şir era străjuit de o salcie enormă, de o grosime extrem de mare. Chiar şi în zilele noastre se mai vede şerpuind un firicel de apă care lasă în urmă o dâră de culoare albă, de pucioasă.
Doina Almăjan
