Activități RISNoutăți

Primăvara românească şi primăvara copiilor cu dor de Eminescu la românii din Serbia

Primăvara este anotimpul renașterii și reînnoirii la viață a întregii naturi, care reușește întotdeauna să trezească în sufletul nostru bucurii și emoții deosebite, iar evenimentul care marchează primăvara la românii din Serbia; Festivalul  Copiilor/Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu”,  ne oferă, nouă tuturor, adulților și copiilor deopotrivă, posibilitate de a percepe aceste schimbări cu emoții, bucurându- ne cu toții de gingășia și splendoarea pe care ne-o oferă acest mult iubit anotimp și luceafărul poeziei românești – Mihai Eminescu. Festivalul Copiilor / Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu”, ediția a III-a, 2024, se organizează la Sân Mihai, localitatea românească din Serbia care la ora actuală are cel mai mare număr de elevi la școala cu predare în limba română.

Festivalul Copiilor / Primăverii se adresează copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 5 – 18 ani, elevilor din învăţământul primar, gimnazial și liceal în care procesul educativ – instructiv se desfășoaŕă în limba română pe întreg teritoriul Serbiei și este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Guvernului României, respectiv este sprijinit și susținut de Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia, Comuna Alibunar și Comunitatea locală Sân Mihai, în frunte cu primarul, Tăpălaga Darian. Grandiosul Festival este o amplă manifestare cultural – artistică și educativă românească care reunește copiii la nivel de comunitate în Serbia.   Festivalul Copiilor / Primăverii -Dor de primăvară, dor de Eminescu se găsește la ediția a III-a, deja putem spune tradițional care reunește atât copiii care învață în limba română în Vojvodina, cât și elevii din Timoc și Serbia de răsărit care frecventează cursurile –  „Limba Română cu elemente ale culturii naționale”. La Festival participă elevi / tineri din învăţământul în limba română din R. Serbia, respectiv copii din România. La ediția din acest an, sunt așteptați peste 500 de elevi / tineri participanți la eveniment. Organizatorii  asigură numeroase premii, diplome , trofee, cărți pentru toți participanții, respectiv pentru, căminele culturale, Societățile culturale, asociațile  și școlile care participă. Școala câștigătoare vă primi „Trofeul Festivalului”, pentru apreciere, sprijinire și susținerea procesului educativ –instructiv în limba română în Serbia, stimularea activității didactice.

Obiectivul principal al Festivalul Copiilor  / Primăverii  „Dor de primăvară, dor de Eminescu” cu caracter educativ–instructiv și competitiv, ediția a III –a îl constituie descoperirea şi promovarea copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 5 – 18 ani, dragostea pentru tradiții, obiceiuri, poezii, muzică, artă, teatru, folclor,  Eminescu şi nu în ultimul rând crearea unor punți de prietenie și colaborare între școli, societăți culturale și mediu asociativ românesc pe întreg teritoriul Serbiei, respectiv păstrarea și stimularea procesului educativ- instructiv în limba română pe întreg teritoriul Serbiei. Festivalul este o formă inedită de educație prin muzică, poezie, datini străbune, artă, operă eminesciană,  folclor, teatru, respectiv stimularea, cunoașterea și aprofundarea valorilor românești autentice, specifice culturii românești și românilor din Serbia, care ne definesc.

Festivalul Copiilor / Primăverii  „Dor de primăvară, dor de Eminescu”, ediția a III – a se organizează la Căminul Cultural din așezarea românească Sân-Mihai, duminică, 21 aprilie, începând cu ora 15:00.  Festivalul este organizat de Asociația de interes obștesc „Românii Independenți din Serbia” (RIS), Comunitatea Locală Sân Mihai, Consulatul General al României la Vârșeț, Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia și  Societatea Cultural- Patriotică Avram Iancu din Timișoara. Festivalul Primăverii este o manifestare tradițională  cultural – educativ care celebrează potrivit tradițiilor strămoșești, printr- un veritabil dialog; muzică, poezie, tradiții, obiceiuri, teatru și folclor.  Festivalul are obiectiv susținerea, descoperirea și promovarea elevilor și tinerilor talentați cu aptitudini în domeniul  cultural, literar – artistic și folcloric, având ca izvor de inspirație primăvara şi opera poetului nostru național Mihai Eminescu.  Festivalul  Copiilor / Primăverii  promoveză muzica, folclorul, tradițiile, obiceiurile, poezia eminesciană își propune  să atragă elevii de la cele mai mici vârste (5 ani până la 18 ani) în cunoașterea și conservarea valorilor românești perene. La festival pot participa școlile cu predare în limba română din R. Serbia, societăți și cămine culturale, respectiv   copii și tineri cu vârsta cuprinsă între 5 – 18 ani. Înscrierile se fac în baza completării fișei. Tematica Festivalului „Dor de primăvară, dor de Eminescu” este primăvara și poezia eminesciană. Invitata specială la această ediție a festivalului este tânăra și talentata interpretă Teodora Dănțăușa (13 ani) din Baia Mare, laureata mai multor festivale de muzică populară din România, care se prezintă cu un microrecital de cântece populare.

Festivalul este structurat în 4 secțiuni și 4 categorii:

  1. Tradiții/ obiceiuri / dramatizări
  2. Grup vocal / cor
  3. Poezie
  4. Soliști vocali

 

Categoriile sunt:

I Grădiniță ( în afara concurenței)

II Ciclul școlar I –IV

III Ciclul școlar V – VIII

IV Liceu ( Școală medie)

Se acordă trofeul Festivalului „Dor de primăvară, dor de Eminescu” si premiul I, II, III, mențiuni și premii speciale pentru ciclul școlar  I- IV, V- VIII și liceu pentru toate cele 4 secțiuni.Pentru trofeul Festivalului Copiilor / Primăverii 2024 intră în competiție doar școlile care se înscriu la toate cele 4 secțiuni. Toți participanții, coordonatorii  primesc diplome de participare și cărți. Jurizarea și stabilirea câștigătorilor va fi făcută de către o comisie internațională  formată din specialiști, oameni de cultură în baza unui punctaj pentru fiecare secțiune și categorie. Președintele juriului de specialitate al Festivalului este Prof. dr. univ. Marinel Negru. Membrii juriului sunt următoarele personalități: Conf. univ. dr. Virginia Popovici din Novi Sad, Viorel Dolha, președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România  (AGIRo) din Arad, Mariana Stratulat, directoarea CPE Libertatea din Panciova, Florica Nicoli, interpretă de muzică populară din Timișoara, Ionel Cugia, actor profesionist la Teatrul Național „Sterija” din Vârșeț, Ioan Ciama, președintele SCP Avram Iancu din Timişoara și Viorel Cioloca, scriitor și poet din Timişoara.

Festivalul Copiilor / Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu” vine să confirme că primăvara românească și primăvara copiilor are ceva sfânt și înălțător. Festivalul Primăverii este un spectacol de gală al copiilor etnici români din Serbia ,al  culorilor în ritmul copilăriei, tinereții , al iubirii de limba românească și de Eminescu. Tot în cadrul Primăverii Românești la Românii din Serbia s-a organizat „Balul Primăverii” la Brown Club din Vârșeț la care au participat un număr important de români din Serbia și România. Partenerii evenimentului sunt:

Comunitatea locală Sân Mihai ,Consulatul General al României la Vârșeț, CPE „Libertatea” din Panciova, Comuna Alibunar, Revista „Glasul Cerbiciei”, Radio Televiziunea Voivodinei (RTV 2) și  SCA Avram Iancu- filiala Timișoara și Radio Novi Sad.

În cadrul evenimentului vor fi organizate manifestări adiacente, vernisaje de expoziții de artă, pictură și flori. De asemenea va fi prezentată o gamă largă de aranjamente florale, obiecte decorative, decorațiuni tradiționale românești. Va fi vernisată expoziția de pictură colectivă a pictorilor români din Serbia . Sunt așteptați peste 500 de participanți elevi / tineri din Voivodina și Timoc la grandioasa manifestare dedicată poetului nepereche Mihai Eminescu și anotimpului reînvierii – primăvara. Evenimentul va fi urmărit de mass-media românească din Serbia și România, precum și de mass-media sârbească din Serbia.

Coordonatorul proiectului „Festivalul Copiilor  / Primăverii – Dor de primăvară, dor de Eminescu”, ediția a III-a, Sân-Mihai 2024 este prof Natalia Stan. Organizatorii celui mai important eveniment la românii din Serbia, organizează după festival Decernarea festivă a premiilor Festivalului. Printre numeroși invitați și oaspeți, reprezentanți ai corpului diplomatic românesc din Serbia, va participa și Mihai Dohotar, senator și membru în Comisia pentru Românii de Pretutindeni din Parlamentul României.

Orchestra festivalului este condusă de Ilia Vinu care acompaniază  elevii / tinerii soliști vocali participanți la festival.

 

Scurt istoric al Festivalului Copiilor  / Primăverii  „Dor de primăvară, dor de Eminescu”

 

Festivalul a debutat în anul  2022, în localitatea Coștei, unde s- a organizat prima ediție a Festivalului Copiilor  / Primăverii  „Dor de primăvară, dor de Eminescu”  – care a avut un succes marcant și impact formidabil, atât în rândul elevilor / tinerilor, cât și în rândul comunități românești din Serbia în ansamblu și chiar un ecou internațional puternic. După această primă ediție cu puternic răsunet în comunitatea românească din Serbia şi nu numai, ne-am propus să permanentizăm acest festival, care să devină un brand, o carte de vizită, o emblemă a tuturor românilor din Serbia. Următoarea ediție a II- a, 2023, a fost organizată în orașul Vârșeț,  care a fost un regal  al cântecului, poeziei, tradițiilor românești al stării eminesciene în comunitatea românească din Serbia. Festivalul „Dor de primăvară, dor de Eminescu” se găsește la ediția a III-a și are continuitate, tradiție, iar la fiecare ediție, gazda va fi altă localitate cu școală românească din Serbia pentru a sprijini atât școala românească cât și comunitatea românească din așezarea respectivă. Festivalul este un suport, o carte de vizită a procesului educativ–instructiv românesc din Serbia, care trebuie susținut, sprijinit si păstrat. Câștigătorii Marelui Trofeu al Festivalului Dor de primăvară, dor de Eminescu  până în prezent au fost așezarea Coștei (Ediția a I- a) și localitatea Sân-Mihai, respectiv localitatea Kladova din Timoc (Ediția a II a).

Având în vedere cele menționate și subliniate, Festivalul Copiilor „ Dor de primăvară, dor de Eminescu „ este cel mai important eveniment al copiilor  și tinerilor români cu caracter educativ, cultural, muzical și literar de prestigiu în R. Serbia, o necesitate privind stagiul actual de dezvoltare al etnicilor români din Serbia.

Vă invităm, duminică , 21 aprilie  2024, la Sân-Mihai, să ne bucurăm de primăvara românească – Festivalul Copiilor / Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu”, ediția a III- a.

Prof Natalia Stan

Îndrăgita Teodora Dănțăușa (Teodora Luca) va fi prezentă, în 21 aprilie, alături de românii din Serbia, în calitate de invitat special la un eveniment organizat în colaborare cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Sub cupola Românilor Independenți din Serbia, a Comunității Locale Sân Mihai, a Consulatului General al României la Vârșneț și CNMNRS, evenimentul denumit ”Festivalul Primăverii” va reuni copii și tineri cu vârste cuprinse între 5 și 18 ani. Momentele artistice ale participanților vor cuprinde: cântece tradiționale și romanțe, obiceiuri, tradiții, dramatizări, grupuri vocale, coruri de copii, poezii, vernisaje și expoziții de artă, pictură și flori. Coordonatori ai evenimentului: prof. Natalia Stan și prof. Dorinel Stan.

Maria STOICA

Glasul Maramureșului (https://glasulmm.ro)

You may also like

Comments are closed.