Activități RISNoutăți

Gestionarea crizelor internaționale din 1919 până azi

Participanții la Conferința Internațională la București

Participanții la Conferința Internațională la București

La București în perioada 19-23 septembrie, Comisia Internațională de Istorie a Relațiilor Internaționale (CIHRI) cu sediul la Milano și Comisia Română de Istorie a Relațiilor Internaționale, președinte Dr Dumitru Preda, ambasadorul României în Cuba, a organizat Conferința Internațională ”Gestionarea crizelor internaționale din 1919 până azi”.

Reuniunea științifică de la București a adus nume rezonante ale comnității științifice și academice de relații internaționale și istorie, atât români cât și invitați străini din America, Canada, Franța, Italia, Elveția, Japonia, Rusia, Slovacia, Moldova și Serbia. Printre cei douăzeci de invitați și oaspeți nla Conferință a participat și Dr Dorinel Stan, președintele ”Românilor Independenți din Serbia” și vicepreședintele ”Comunității Românilor din Serbia”.
Alocațiunile de deschidere au fost ținute de reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe Adrian Ligor, secretar MAE, care a citit mesajul domnului Titus Corlățeanu, ministrul MAE, Iulian Fota, consilierul președintelui României Traian Băsescu a citit mesajul președintelui, de reprezentanții Academiei Române și în special de către Dr Hugues Tertrais (Franța), președintele Comisiei Internaționale de Istorie a Relațiilor Internaționale.

Dr Dorinel Stan și Dr Hugues Tertrais (Franța) – președintele Comisiei Internaționale de Istorie a Relațiilor Internaționale cu sediul la Milano

Conferința Gestionarea crizelor internaționale din 1919 până azi” a fost organizată și susținută de Comisia de Istorie a Relațiilor Internaționale din Milano iar din programul lucrărilor conferinței amintim: ”Gestionarea crizei globale în secolul al XX-lea” – Dr Dumitru Preda, ”Criza Mediterană de Est și marina italiană din 1919 – un actor diplomatic necunoscut între fricțiunile interne și rivalitățile internaționale” – Dr Oreste Fopapiani, Dr Tommy Pizzolato (Italia), ”Demilitarizarea Rhenanie pe 7 martie 1936 și integrarea în Europa de Est” – Dr Bohumila Ferenčuhova, ”Diplomația SUA față de problema basarabeană și criza sovieto-română la sfârșitul Primului război mondial și începutul celui de al Doilea război mondial” – Dr Bernard Cook (SUA), ”Calmarea britanică și descurajarea europeană (septembrie 1938 – martie 1939) – ecoul crizei gestionale” – Dr Alin Matei (România), ”Două proiecte identitare eșuate în timpul războiului în Banat – Protectoratul german și Frontul antifașist sârbesc” – Dr Miodrag Milin, ”Oportunism sau realism? România și criza Orientului Mijlociu (1967)” – Dr Mioara Anton, ”Zece ani de criză în Europa de Est (1955-1965) – Colapsul Ungariei și până la Declarația de Independență a României față de Moscova” – Dr Alexandru Ghișă, ”După criza de la Berlin, eforturile României de a preveni conflictul Estului cu Vestul și războiul nuclear” – Dr Larry Watts…
În această perioadă s-au organizat vizite de documentare la Palatul Parlamentului României, Muzeul Satului din București, Castelul Peleș, Sinaia și Bușteni. Reprezentantul mediului asociativ al românilor din Serbia, Dr Dorinel Stan la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a avut întrevederi cu doamna Mioara Bogdan precum și cu reprezentanții DRP pentru Serbia. Discuțiile au fost axate pe situația actuală a românilor din Serbia, mediul asociativ românesc, proiecte majore precum și cunoașterea realităților românești atât pe Voivodina cât și pe Serbia de Răsărit.

Aspect de la Conferința Internațională ”Gestionarea crizelor internaționale din 1919 până azi”

La Muzeul Satului, Dr Dorinel Stan, în numele Comnității Românilor din Serbia a stabilit un protocol de colaborare cu Conf. Univ. Dr Paulina Popoiu – diretor general și Iuliana Mariana Grumăzescu – director programe culturale, urmând ca în 2013, în grila de manifestări și programe ale Muzeului să fie incluse societățile cultural-artistice românești, respectiv fanfarele, orchestrele, secțiile de teatru ale românilor din Serbia care vor fi invitate la București, în incinta Muzeului Satului prezentând cultura, tradiția și obiceiurile românești în cadrul festivalurilor și manifestărilor de amploare organizate la Muzeul Satului.
Toate comunicările științifice și intervențiile vor fi publicate într-un volum care va fi publicat în preajma celei de a doua conferințe, de data aceasta în China. Volumul va fi îngrijit de Dr Dumitru Preda, ambasadorul României în Cuba și președintele Comisiei Române de Istorie a Relațiilor Internaționale.

You may also like

Comments are closed.