Cea mai recentă apariție despre românii din Serbia se numește “Comunitatea românească din estul Serbiei. Studiu geografic” și poate fi descărcată gratuit din Biblioteca RIS.
Pornind de la cuvintele marelui geograf George Vâlsan, în realizarea lucrării Comunitatea românească din estul Serbiei. Studiu geografic, un prim motiv l-a constituit dorința cunoașterii neamului din care facem parte, precum și urmărirea destinului comunităților românești din teritoriile aflate în imediata vecinătate a României, simțind înainte de toate o datorie morală față de oamenii cu care lucrez de mai bine de un deceniu. lucrarea nu s-a limitat doar la unele constatări pur teoretice.
Pornind de la observațiile înregistrate în literatura de specialitate, referitoare la arealul studiat, ci a fost completată cu investigații recente efectuate în teren, bazate mai mult pe observații directe și interviuri, datorită situației delicate din teritoriu.
Rezultatul final se dorește a fi o lucrare de analiză și sinteză a spațiului estic al Serbiei care, prin conținut, structură, metode și procedee utilizate, să contribuie nu doar la clarificarea numeroaselor aspecte etnogeografice specifice acestui spațiu geografic, dar și la aducerea unor elemente de noutate.
În final, vreau să îmi exprim recunoștința și respectul meu profund, comunității românești din estul Serbiei, pentru faptul că încă mai există acolo, în ciuda numeroaselor procese de deznaționalizare și asimilare, dar și pentru curajul și lupta zilnică de care dau dovadă în păstrarea și transmiterea identității etnice românești.
Ionelia Toarcă
Noutăți