Miercuri, pe data de 30 mai, printr-o modestă manifestare cu participarea membrilor secției de recitatori, premiați la câteva concursuri de recitatori în decursul anului trecut și al cestui an, Centrul “In medias res” din Panciova a încheiat în mod festiv ediția a IV-a a “Atelierelor de limba română și dialectal aromân cu elemente de cultură și civilizație”, anunțând începutul celei de-a cincilea ediții ale acestor Ateliere, sprijinite de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.
Manifestarea a început prin adresarea lui Valentin Mic, președintele Centrului “In medias res” care a vorbit despre însemnătatea Atelierelor pentru toți cei care vor se afle mai multe despăre cultura, limba și istoria glorioasă a poporului roman indiferent dacă e vorba despre apartenenți ai acestei comunități din Serbia sau a cetățenilor de alte etnii, dornici să-și îmbogățească cunoștințele generale.
În continuare s-a adresat d-na Nada Berkuljan, membră a Consiliului Municipal Panciova, responsabilă cu domeniul culturii și informării, subliniind și ea la rândul ei importanța menținerii acestui atelier dar și sprijinul acordat din partea administrației municipale în privința soluționării problemei încăperii în care s-e desfășoară proiectul în momentul de față. Ca și de fiecare dată, nici de data aceasta nu a lipsit sprijinul moral al Ambasadei României la Belgrad, adus prin dl. Atașat cultural Doru Raul Truțescu, fapt care s-a putut deduce și din adresarea s-a, transmițând cursanților, salutările d-lui ambasador Daniel Banu.
Profesorii de limba și literatura română Simona Popov și Branislav Simici au înmânat celor în jur de 40 de cursanți de toate vârstele diplome pentru absolvirea cursului începător de limba și civilizația română cu idea ca unii dintre ei se continue și cursul avansat. Versuri din Eminescu, Elena Farago, Elena Liliana Popescu, Duliu Zamfirescu au recitat membrele secției de recitatori Alexandra Rogean, Gordana Prole, Antonela și Ariana Mic, instruite de dl. Simeon Lăzăreanu, iar munca lui și entuziasmul fetițelor au rezultat cu premii de vârf și mențiuni.
Proiectul “Atelierele de limba română și dialectal aromân cu elemente de cultură și cibvilizație” se adresează, în primul rând, cetățenilor de etnie română inclusiv românilor-aromâni și unui număr mai mic de români-valahi care trăiesc în „capitala” industrială a Provinciei Autonome Voivodinei. Proiectul îi va cuprinde mai ales pe românii care populează orașul Pancevo în noul val (din anul 2000 încoace), venind preponderent din satele subdezvoltate din punct de vedere economic, ale altor comune unde nu există perspectivă pentru găsirea unui post de muncă. Din această categorie fac parte un număr însemnat de tineri intelectuali (în mare parte medici, farmaciste, economiști, juriști și profesori), care au frecventat cursurile unor facultăți în România, o parte dintre ei au fost și bursieri ai Guvernului României. La Pancevo, unde nu există școală generală în limba română, copiii acestora sunt sortiți la asimilarea inevitabilă, din acest motiv atelierele le oferă șansa de a însuși limba maternă și cunoștințele necesare despre cultura și istoria măreață a poporului nostru. Proiectul va fi menit și acelor cetățeni de naționalitate română care nu vorbesc limba maternă, dar care doresc să însușească cunoștințe ale limbii și culturii poporului căruia aparțin.
Obiectivul proiectului este atât însușirea cunoștințelor despre cultura, istoria poporului român cât și învățarea limbii române și al dialectului aromân cu scopul păstrării identității, a tradiției și istoriei acestui Municipiu unde rolul românilor și al aromânilor la întemeierea lui a fost unul însemnat, iar urmele culturii românești sunt încă foarte vizibile.
Valentin Mic