By 
Ministrul Angel Tîlvăr s-a întâlnit cu românii din Timoc
Foto: adevarul.ro
Guvernul României, o spunem pentru a nu ştiu câta oară, mimează la nesfârşit grija pentru minorităţile naţionale din jurul frontierei. Evident, ignorarea acestora, nu întotdeaua este rea credinţă, dar, fără supărare, este incapacitatea Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) de a gestiona un fenomen.
În locul unei STRATEGII, teoretic (în viziunea pseudostrategilor) bine formulată, în realitate falsă, Bucureştiul ar trebui să urmeze exemplul Ungariei şi să dovedească interes pentru identitatea, şi aşa vulnerabilă, a sutelor de mii de români care aşteaptă de aproape două secole să li se şteargă lacrimile de pe obrazi.
Nu vreau să fiu patetic, dar persoanele din vârful piramidei ce se cheamă DPRRP sunt depăşite de vreme şi au o gândire limitată, mai ales atunci când câţiva dintre ei primesc leafă pentru a întârzia accesul binefacerilor ţării de origine a neamului românesc.
Românii din Timoc sunt cei mai oropsiţi din acest punct de vedere. Batalioane de polituci au trecut Dunărea în colb şi au promis verzi şi uscate. Şi din toate ac estea – ce s-a ales? Nimic. Am crezut că neruşinarea nu poate fi o virtute, dar iată că se poate, şi drumul spre iad, vorba lui Dante, este pavat cu palavre şi tristeţe.
Parcă aud cum cineva de sus, de la Guvernul de la Bucureşti, eventual Angel Tîlvăr, spunând că adevărul este altul. Să fie cel care este ”furnizat” de trompeta Zajcearului? Nu, domnule Tîlvăr, crudul adevăr este cel susţinut de Pedrag Balaşevici, de părintele-martir Boian Alecsandrovici, de Zavişa Jurj, de Draghişa Constandinovici… Rapoartele în care figurile centrale sunt cicadele de la Kladovo, Brestovăţ, şi de pe unde or mai zumzăi ele, falsifică cruda realitate despre condiţia românilor din sudul Dunării, Timoc, Morava şi Homolie.
Cele câteva firave voci care sunt monitorizate şi ale căror caleşti sunt unse cu praf de tobă şi leişori din bugetul statului român, sunt nişte parveniţi, nişte şmecheraşi pe care i-aţi făcut slujbaşi ai României, nu ”ambasadori”, şi care vă înşeală manifestând, chipurile, preocupări pentru soarta românilor. Toate acestea, contracost!
Nu înţeleg ce convenţie poate exista între entităţile anti-româneşti din spaţiile menţionate mai sus şi ”aleşii poporului” din România. Fondurile băneşti în loc să ajungă la românul de rând, sub forma unui produs cultural, de pildă, umplu buzunarele pezevenghilor, poate a celor din diplomaţie, poate a celor ostili chestiunii timocene. Nimeni nu se îngrijorează de nimic, nimeni nu ştie nimic, nimeni nu vede nimic. Pentru toţi aceştia este suficient ca propaganda să-i ţină în centrul opiniei publice şi să le confirme existenţa.
Promovarea proiectelor (de culturalizare?) conform procedurilor europene îi face pe mai marii DPRRP să fugă ca dracul de tămâie. Dacă s-ar institui respective procedură nu s-ar mai produce sifonări de bani, nu s-ar mai îmbogăţi cei care din românism au făcut în Serbia o profesiune. Şi în afară de asta, de ce folos sunt finanţările care, tot teoretic, se fac pe un an, dar contractual vine după două luni de la declararea eligibilităţii proiectelor, care nici nu apucă să se deruleze în putere, că trebuie să se şi încheie.
DPRRP a avut grijă de ”ortacii” minerilor şefi, de la Bor sau Zăicear, sau de la Kladovo, mă rog, să-i îndrume cum trebuie, adică să depună acte justificative făcute în birouri de Control-Financiar clandestine, şi să-şi primească banii ce li s-au stabilit. De aceea există, firesc, nedumirirea: DPRRP plăteşte doar anumite persoane care le sunt fidele şi cu care împart arginţii cei sus pomeniţi, sau valoarea proiectelor este destinată minorităţii românilor?
Dacă cineva ar vrea să se convingă de faptul că banii contribuabilului român se duc în puşculiţa unor rumunculi, şi nu a celor care au nevoie de ei, ar putea efectua un control prin documentele contabile trimise din Serbia. Dar să aibă grijă, să nu cumva în loc de semne de carte să fie pe acolo, rătăcite, banknote, nu de altceva, le-ar putea schimba şi lor…opiniile!
Şi ca să încheiem pe un ton optimist: Angel Tîlvăr va întreprinde în această vară, se spune, o incursiune în istoria românilor din Serbia. Cică nu va mai veni cu salariaţi ai DPRRP pe post de girofar. Aceştia din urmă îl ghidează numai pe drumurile pierzaniei, pe la casele unor coate-goale, şi onor ministru nu mai vrea să fie indus în eroare. Destul DPRRP şi-a bătut joc de proiectele cu impact, pe care le-a trimis la coşul de gunoi precum Lenin pe Dumnezeu. Şi ar mai fi ceva: îi pasă domnului Angel Tîlvăr de ce lasă în memoria sutelor de mii de români din Serbia de nord-est, din Voivodina? Până acum, în afară de dispreţ şi linguşeală, nu ştiu să fi ”tezaurizat” ceva de luat în seamă. Şi cred că i se întâmplă lucru acesta întrucât a împrumutat bastonul de orb de la un personaj straniu din diplomaţia românească.
Prof.dr. Sorin GRIGORE
rgnpress.ro
