By ris
În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, primul pas importat pe calea înfăptuirii statului național unitar român.
Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și econunirea-principatelor-romaneomică între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, reprezentantul „Partidei Naționale”, urmând ca ulterior într-o ședință secretă a Adunării, deputatul Vasile Boerescu a propus la 24 ianuarie 1859 alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris, însă în textul Convenției din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane separate.
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1 decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei cu România creându-se actualul stat.
Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părțile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comiși, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învățat până în 1831 la Iași, unde a avut colegi pe câțiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde își ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în țară și a intrat în armată. S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza în timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg” din Iași, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre fruntașii adunării arestați din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a aflat și Cuza; a reușit apoi să scape de sub pază și să fugă în Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina. În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în țară și în perioada pregătirii Unirii îndeplinea funcția de pârcălab de Galați. Ca forma de protest față de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza și-a dat demisia din funcția de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar și de partizanii celor doi Sturza care candidau susținuți de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaților prezenți în Moldova.
Conferința de la Paris, 1856
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.
Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.
