Valea lui Liman este un loc unde modernul se îmbină perfect cu rusticul și se armonizează cu natura, creând un ambient plăcut și relaxant. În acest Colțișor de Rai, în zilele de 18 și 19 august a.c., Primăria Tomești, Casa de Cultură Tomești, Consiliul Județean Timiș și Centrul de Cultură și Artă Timiș, au organizat ediția jubiliară a manifestării tradiționale “Nedeea românilor de pretutindeni“.
Acest festival folcloric a debutat la începutul anilor ’70, când Teodor Chicinaș, primarul de atunci al Tomeștiului, a organizat prima ediție a Festivalului Muzicii și Dansului Popular, sărbătoare care mai apoi a primit numele de Nedeea Românilor de Pretutindeni. Sărbătoarea – aflată la cea de-a 40-a ediție (a 22-a ediție sub această titulatură) – a debutat sâmbătă seara, când, după primirea oaspeților din țară și din străinătate, a fost organizată o discotecă în aer liber, dar și o „seară bănățeană” la sala de sport din vecinătate, cu muzicanți renumiți ai folcorului bănățean. În ziua de duminică, după tradiționala paradă a portului popular a avut loc un spectacol susținut de formații și ansambluri folclorice din Tomești, Timișoara, Lugoj, Făget, Giroc, Moșnița Nouă, Mănăștiur, Traian Vuia și Tomești, împreună cu numeroși soliști și instrumentiști de muzică populară.
Onoarea de a participa la o astfel de manifestare i-a revenit și formației de dansuri a S.C.A. “Ion Bălan“ din Iablanca, pentru care fiecare clipă petrecută acolo a fost de neuitat. Tinerii dansatori au fost însoțiți de președintele Vichentie Sava, secretarul Ionel Dalea și coregrafii, Zoe și Drăgălin Jurca.
-De doi ani consecutiv, Societatea noastră participă la o astfel de manifestare. Invitația am primit-o de la Primăria Tomești, cu care desfășurăm o colaboare fructuoasă la nivel cultural și nu numai. De la Consiliul Județean Timiș, mai precis de la domnul Cipu, responsabil pentru cultură, am primit deja invitația ca să participăm și la anul viitor. În Valea lui Liman ne-am simțit perfect. Am plecat duminică dimineața, am vizitat toate obiectivele turistice de acolo, iar după spectacol, ne-am deplasat spre Timișoara, deoarece mulți dintre dansatorii noștri nu au avut prilejul să viziteze Capitala Banatului. A fost o zi de neuitat, căci pe lângă faptul că am avut prilejul să participăm la ediția jubiliară a manifestării amintite, am făcut și o excursie la Timișoara, a ținut să evidențieze interlocutorul nostru, Vichentie Sava.
Mariana Stratulat
Noutăți