Istorie si culturaNoutăți

Presa românească apărută la Vârșeț

ziare-1

De-a lungul timpului, la Vârșeț apare un însemnat număr de ziare în limba română. Primul ziar românesc care apare la Vârșeț (redacția la început fiind la Coștei) este Opinca, care apare cu regularitate un an, iar apoi, după pauze lungi, se reeditează având un total de 22 de numere. Redactori au fost: învățătorul P. Bizerea și P. Rămneanțu iar ziarul debutează pe 24 noiembrie 1918.ziare-2

Din presa românească apărută la Vârșeț amintim și – Foaia poporului român (1936-1938), Nădejdea (1927-1944), Biruința (1938-1939), Libertatea (1945-1961, iar în 1962 redacția se mută la Panciova). Mai amintim și calendarele Nădejdea care apar anual între anii 1929 – 1944, apoi Cuvântul românesc (1991-2009), editat de Comunitatea Românilor din Iugoslavia, ulterior Comunitatea Românilor din Serbia și Dealul Vârșețului, editat de Episcopia Ortodoxă Română (în total au apărut 7 numere).

ziare-3
Un rol important la menținerea ziarelor și publicațiilor le-a avut tipografia Nădejdea care le-a dat viață și prin care s-au făcut văzute. Această tipografie a fost de-a lungul timpului, încetul cu încetul, scoasă de sub tutela românească.
Azi la Vârșeț se tipărește doar revista de actualitate, istorie și cultură a românilor din Serbia Glasul Cerbiciei, însă și ea ocazional, în dependență de posibilitățile financiare pe care le are sau nu asociația obștească ”Românii Independenți din Serbia”, sub a cărei egidă apare această revistă.

You may also like

Comments are closed.