ODĂ CĂRAȘULUI!

Nisip în ochi, pietriș sub picioare
Iar fața ți-e arsă de eternul soare,
Peste munți și văi, alergi prin veșnicie
Și te scurgi precum, strofele-n poezie.
Cu stropii reci de ploaie, tu devini una
Nu te deranjează vântul, nici furtuna
Nici când te ating pe față frunze ca arama
Vai, cum trece viața… iar tu, nici nu-ți dai seama.
Ce gânduri te frământă, ascuns sub strat de ghaață?
Poate ai vreun dor ascuns, prin fumul des de ceață…
Te zbați în toiul nopții, acoperit de fulgi…
Poate-ai iubit cândva… Ți-e dor de șoapte dulci?!
Atins de izvoare și raze de lumină
Apa ta senină, lină, cristalină…
Mă cheamă, mă-ndeamnă, iar eu înting cununa
Mă cufund în ea și devenim una.
Cu nisip în ochi, pietriș sub picioare
Cu fața umbrită de eternul soare
Te scurgi prin veșnicie, încărcat de nuferi
Ce gânduri te frământă, viețuiești sau suferi?