Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a prezidat joi, 6 februarie 2014, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, reuniunea Consiliului Consultativ Interinstituțional privind comunitățile românești din străinătate, după cum se arată într-un comunicat de presă aflat pe site-ul mae.ro. În cadrul reuniunii, a fost prezentat raportul-analiză privind implementarea strategiei Ministerului Afacerilor Externe pentru comunitățile românești din străinătate pentru perioada martie-decembrie 2013.
Documentul a reliefat o constantă a demersurilor de promovare a românilor din străinătate și argumentarea sprijinului acordat proiectelor educaționale. Una dintre concluziile principale ale Raportului marchează necesitatea consolidării profilului identitar al comunităților românești din străinătate, printr-o organizare mai riguroasă a activităților desfășurate de către mediul asociativ în scopul dezvoltării și promovării identității naționale.
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a prezentat proiectele pe care Departamentul pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) își propune să le realizeze în anul 2014 și a invitat instituțiile partenere în Consiliu să propună parteneriate de colaborare în legătură cu acestea și să contribuie la completarea agendei de acțiuni destinate comunităților românești din afara granițelor.
Proiectele DPRRP propuse pentru anul 2014
Pentru anul 2104 Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni își propune o serie de proiecte importante pentru comunitățile românești. Printre cele mai importante se numără: Campania de conștientizare și responsabilizare a cetățenilor romani din străinătate în baza drepturilor și obligațiilor care le revin, în calitate de cetățeni europeni; Forumul „Presa Românească din Străinătate, element de consolidare și promovare identitară”, destinat coagulării presei de limbă română din străinătate;Finalizarea Registrului Asociațiilor;Festivalul „Diaspora Estival”, care reprezintă atât un cadru de dezbatere pentru problemele cu care se confruntă comunitățile, cât și unul de promovare a valorilor și culturii naționale.
Textul integral AICI
Noutăți