Telford Taylor, Procuror american la Tribunalul de la Nurimberg pentru crimele de război declară împotriva responsabililor cartelului petrolifer şi farmaceutic IG Farben următoarele:
„Crimele de care sunt acuzaţi aceşti indivizi nu au fost comise de furie sau pentru o reacţie neaşteptată. Nu se construieşte o enormă maşină de război într-o răbufnire de pasiune, nici un lagăr ca şi Auschwitz într-o crampă de brutalitate. Scopul lor era să construiască din poporul german o maşină militară care să îşi poată impune propriul domeniu în Europa şi în alte naţiuni dincolo de mări. Au fost urzeala mantiei negre a Morţii care a devastat Europa.„
Această arhivă a fost publicată mulţumită Dr. Rath Health Foundation, o organizaţie non profit.
După 60 de ani de linişte, arhivele istorice ale Tribunalului pentru crime de război care au stabilit cine sunt responsabilii celui de-al Doilea Război Mondial par să fie în sfârşit disponibile publicului din toată lumea. Actualmente, cărţile de istorie învaţă că al Doilea Război Mondial a izbucnit din cauza unui dictator nebun, Hitler, şi de urmaşii săi nemiloşi, naziştii.
Cu toate acestea, zeci de mii de documente istorice ale Tribunalului din Nurimberg, publicate recent online, descriu în mod neechivoc, că:
Al Doilea Război Mondial, un conflict care a costat viaţa a peste 60 de milioane de persoane, a fost planificat şi finanţat de cel mai mare cartel chimic şi farmaceutic din lume. La acea vreme, germana IG Farben era constituită din Bayer, BASF, Hoechst şi alţii.
Forţa care a pus în mişcare cel de-al Doilea Război Mondial era ambiţia IG Farben de a obţine controlul asupra pieţelor mondiale ale petrolului şi medicamentelor, eliminând orice concurenţă prin forţă.
Companiile din grupul IG Farben au finanţat ridicarea la putere a partidului nazist şi transformarea democraţiei germane într-o dictatură.
Planul coaliţiei dintre nazişti şi IG Farben pentru dominarea lumii prevedea trei faze: prima era cucerirea continentului euroasiatic; a doua era cucerirea Marii Bitanii şi a tuturor coloniilor; a treia era înfrângerea militară a SUA şi a celorlalte ţări din lume.
Aşa cum toată lumea ştie, planul coaliţiei dintre nazişti şi IG Farben pentru dominarea lumii a fost distrus de angajamentul majorităţii ţărilor din lume şi de sacrificiile lor extraordinare.
Cu toată că această victorie a fost importantă pentru toată rasă umană, noua ordine post-belică era deja influenţată de interesele naţiunilor câştigătoare, în termeni de petrol şi medicamente:
Acţiunile cartelului IG Farben au fost înmânate concurenţilor lor economici din ţările învingătoare.
Directorii cartelului IG Farben, după o simplă „avertizare” la Nurimberg, au fost imediat reintegraţi de noii proprietari ai acţiunilor de la IG Farben în Statele Unite şi în Regatul Unit pentru a contribui la consolidarea cartelului petrolifer şifarmaceutic la nivel mondial.
Aceste fapte, au fost totuşi ascunse în mod esenţial lumii întregi; toţi au fost păcăliţi să creadă că, cu primul proces de la Nurimberg, împotriva responsabililor militari şi politici, „principalii criminali de război” au fost deja înmânaţi justiţiei.
Binenţeles că nu era aşa. După acest prim proces, Tribunalul din Nurimberg a condus alte 12 procese. Printre acestea, cel mai important era împotriva cartelului petrolifer şi farmaceutic IG Farben. Directorii cartelului, conform Procurorului american Telford Taylor, erau principalii criminali de război, fără de care al Doilea Război Mondial nu ar fi fost posibil.
E de neconceput şi intolerabil faptul că rasa umană trebuie să continue să bâjbâie în întuneric atunci când e vorba de responsabilii celui de-al Doilea Război Mondial: cea mai mare crimă comisă până acum pe planeta pe care trăim.
Studenţi, profesori, cercetători ştiinţifici, politicieni şi milioane de persoane din toată lumea sunt invitaţi să se informeze din această arhivă, pentru a avea un punct de plecare în încercarea de a înţelege mai bine istoria. Acest lucru este important mai ales atunci când ne gândim că multinaţionalele continuă şi acum să se folosească de forţa militară pentru a-şi îndeplini propriile obiective mondiale.
art31.ro