Activitatea culturală a fost singura formă organizată care s-a perpetuat într-un spațiu cultural aparte și exhaustiv în timp, însumând conflagrația identității culturale, spirituale și proprii, cultivarea și apropierea de nivelul culturii și civilizației românești, prin școală, biserică, presă și cultură în ansamblu.
După al doilea război mondial, un factor determinant în animarea, organizarea și evoluția vieții culturale a românilor voivodineni au devenit instituțiile culturale, iar amatorismul ca formă a culturii populare și a artei larg răspândite a luat avânt vertiginos.