By ris
Interesul deosebit acordat de lumea științifică și de românii adevarati, pentru Dacia si triburile dacice, m-au determinat sa fac un mic studiu cu scopul realizarii unei posibile harti a principalelor triburi geto-dace din epoca preromana (sec.III-I a Chr.) mentionate de Ptolemeu
Metoda de lucru, materiale utilizate in studiu:
A. Am analizat putinele informatii scrise care se refera la triburile din Dacia din acea epoca sau de mai tarziu, din înregistrările istoricilor greci, Herodot, Strabon, Ptolemeu și Trogus Pompeius.
Triburile geto-dace constituiau ramura de nord a numeroasei seminții a tracilor. In sec al V-lea a.Chr, Herodot spunea: „tracii sunt seminția cea mai numeroasă dupa cea a inzilor” și mai spunea de asemenea, că geto-dacii sunt „cei mai viteji și mai drepți dintre traci” (Herodot, IV, XCIII).
Conform informațiilor rămase de la Strabon, dacii locuiau în zona muntoasă (este indicat râul Mureș) până în partea superioară a Dunării (denumită Danubius – de la izvoare și până la Drobeta), iar geții stăpâneau partea de șes și cea inferioară a Dunării (denumită Istru) până la Marea Neagră. Tot el ne spune că “dacii au aceeași limbă cu geții” și că “elenii i-au socotit pe geți de neam tracic”. Deci, grecii i-au numit geți, iar mai târziu, romanii i-au numit daci, deși era vorba de aceeași populatie.
Odata cu cresterea populației triburilor a crescut si puterea dacilor. In Prologul cărții XXXII, în contextul conflictului dintre Imperiul Roman și regele Macedoniei, Filip al V-lea, episod petrecut între anii 215-205 a.Chr, istoricul Trogus Pompeius se referă la daci, menționand „creșterea puterii dacilor sub regele Rubobostes”, ceea ce coincide cu începutul procesului de strămutare a centrului de greutate al puterii daco-geților din câmpia munteană în sud-vestul Transilvaniei. Aceasta „creștere a puterii dacilor” petrecută deja în ultimul sfert al secolului al III-lea a.Chr. și continuată apoi în deceniile următoare, a determinat reocuparea teritoriile invadate de celți, ceea ce semnifică o încetare bruscă a „dominației” celtice în podișul transilvănean. În nord-vestul Transilvaniei, înaintarea dacilor spre regiunile de câmpie au pus în mișcare pe celții din acest spațiu, dar probabil și pe cei din interiorul arcului carpatic, care s-au retras spre Dunărea de mijloc.
Dacia era împânzită de un mare număr de triburi ale căror capetenii dețineau la inceput doar o autoritate locală. Încet-încet, in fața pericolelor externe reprezentate de celți (sec IV-II a.Chr.) dar si de extinderea imperiului roman până la sud de Dunare (sec I a.Chr), triburile s-au unit, formând uniuni de triburi, cu autoritate extinsă pe teritorii mult mai mari. Acest proces de unificare a culminat cu crearea Regatului Dacia, în jurul anului 82 p.Chr., cand toate triburile dacice s-au unit sub conducerea celui mai mare rege dac, Burebista, fiu al puternicului trib al burilor (buridavensi, buredensi).
Totusi, nu toate triburile celtice s-au retras spre vest. În timpul regelui Burebista, in jurul anului 61 a.Chr., Regatul Dac a pornit o campanie de recucerire a teritoriilor ocupate de triburile celtice. Regatul s-a extins spre nord-vest în regiunile Tisei Superioare și dincolo de versantul nordic al Carpatilor, în zona bazinului superior al Vistulei, iar în vest până la muntii Pădurea Neagră.
„ (C.212) În vechime, după cum spuneam, în jurul fluviului [Pad] locuiau cei mai multi celți [din Galia cisalpină]. Cele mai numeroase neamuri dintre celți erau boii, insubrii și senonii; [aceștia din urmă] s-au întovărășit cu gesații – ca și odinioară, când, printr-un atac neașteptat, au ocupat Roma*. Mai târziu, romanii i-au nimicit pe senoni și pe gesați, iar pe boi i-au alungat din acele locuri. (C.213) Strămutându-se** în regiunea de lânga Istru, ei trăiau acum amestecați cu tauriscii, războindu-se cu dacii, până când aceștia din urma le-au șters neamul de pe fata pământului***. Teritoriul lor, care făcea parte din Iliria, a rămas un loc de pășunat pentru turmele neamurilor vecine.” – Strabon (63 a.Chr.-19 p.Chr.) – Geografia,V,1,6:
*In jurul anului 390 a.Chr.
**Spre sfârsitul secolului al IV-lea a.Chr. sau începutul secolului al III-lea a.Chr, celții au ajuns până în Transilvania (Istoria României, p. 234-235)
*** Afirmatia lui Strabon este exagerată, boii nu au fost exterminați în totalitate, ei au migrat spre nord-vest, in Boemia. Evenimentul s-a petrecut în jurul anului 60 a.Chr. în timpul regelui dac Burebista (Cf. Cezar, Razboiul civil, I,18)
„(C.313) O parte din teritoriul amintit (ținuturile ilirice) dacii l-au prefăcut într-un pustiu, în urma războiului în care i-au biruit pe boi și pe taurisci – seminții celtice de sub stăpânirea lui Critasiros. Dacii pretind că acest ținut ar fi al lor, cu toate că e despărțit de ei prin râul Parisos* – care vine din munți și se varsă în Istru, prin părțile galilor numiti scordisci. Într-adevăr aceștia locuiau amestecați cu ilirii și cu tracii. Dar dacii i-au nimicit pe cei dintâi, pe câtă vreme cu aceștia din urmă ei au făcut adeseori ori alianță. Restul ținutului, spre miazănoapte și răsărit, îl ocupă panonii, până la Segestica și Istru. Spre celelalte părți, se întind mai mult. Orasul Segestica aparține panonilor, fiind așezat la confluența mai multor râuri, toate navigabile. El alcătuiește o întăritură foarte potrivită pentru războiul** împotriva dacilor, căci se află la poalele Alpilor, care se întind până la iapodi – aceștia fiind un amestec de celți și iliri. „ – Strabon (63 a.Chr.-19 p.Chr.) – Geografia,VII,5,2
*Râul Tisa, Pathissos, cf. Pliniu cel Bătrân, IV,12,(25),80
**Reluând planurile lui Cezar, Octavian Augustus urmărea să poarte un „război preventiv” împotriva urmașilor lui Burebista (cf. Apian – Iliria, 22,65 și23,67).
B. Am consultat si analizat un mare numar de vechi harti ale Daciei, pe care figurau numele triburilor dacice. Aceste harti, elaborate pe parcursul a 300 de ani, au preluat in marea lor majoritate datele descrise in lucrarea geografului grec Ptolemeu – Geografia.
Hartile reprezentand teritoriul Daciei au avut ca sursa descrierea facuta de geograful grec Ptolemeu (cca. 90 – 168 p.Chr.), care a lasat ca mostenire si o incercare de coordonate geografice. Ptolemeu (Ptolemey), cel mai mare geograf al antichității, a trăit cea mai mare parte a vieții sale la Alexandria. Cea mai importantă lucrare a sa în domeniul geografic a fost Geografia, un tratat care cuprindea cam tot ce se știa despre lumea cunoscuta în Imperiul Roman al secolului al II-lea. Lucrarea făcea referire la circa 8000 de indicații toponimice și cuprindea 28 de hărți, realizate prin utilizarea unor proiecții cartografice. Din păcate copiile care au rezistat vremurilor nu mai conțineau și hărțile. Din această cauză edițiile tipărite ale tratatului cuprindeau hărți întocmite pe baza informațiilor din textul ptolemeic. Metodele sale cartografice au dăinuit aproape un mileniu și jumătate.
Pornim de la o sursa primara credibila, descrierea Daciei facuta de geograful grec, unde acesta spune:”Stăpânii Daciei cei mai de la nord, începând dinspre vest, [sunt] Anarti și Teuriski și Kistoboki;sub aceștia Predauensii și Ratakensii și Kaukoensii; tot așa, sub aceștia Biephi și Bouridauensii și Kotensii, sub care încă Albokensii și Potulatensii și Sensii; sub aceștia cei mai la sud [sunt] Saldensii și Keiageisi.”Ptolemeu detinea probabil date din surse mai vechi, deoarece el a descris o situatie anterioara vietii sale, stiind faptul ca majoritatea triburilor celtice parasisera de mult teritoriul Daciei la momentul scrierii lucrarii Geografia. In schimb, costobocii erau contemporani cu el. Deci descrierea contine informatii din diferite epoci, adica tot ce se stia despre Dacia in acel moment. Cu mijloacele pe care le-a avut la dispozitie, el a localizat asezarile dacice (davele) cu o marja destul de mare de eroare uneori.
Daca am interpreta cuvant cu cuvant, in mod rigid, descrierea lui Ptolemeu referitoare la pozitionarea triburilor pe teritoriul Daciei, de la nord la sud, pe cinci randuri de cate trei, asezarea lor ar avea un aspect matricial:
Anarti (celt.), Teurisci (celt.), Costoboci (sec.II) ;
Predavensi, Racatensi, Caucoensi;
Biesi, Buridavensi, Cotensi
Albocensi, Potulatensi, Sensi,
Saldensi, Keiagisi, Piefigi
Desigur ca un asemenea model nu poate fi aplicat in mod rigid prin suprapunere peste o harta geografica actuala, pretinzand apoi, obtinerea unor rezultate apropiate de realitate. Pozitionarea pe care o presupune o interpretare “mot a mot” a descrierii, este nesatisfacatoare. Probabil ca in realitate teritoriile controlate de triburi erau foarte diferite ca marime, in functie de populatie si putere militara. La fel de probabil este faptul ca unele erau situate mai la nord sau mai la sud, fata de enumerarea ptolemeica a cate trei triburi la aproximativ aceeasi latitudine. Limitele acestor areale erau constituite de multe ori de obstacolele naturale (munti, importante cursuri de apa, lacuri), elemente de care am tinut cont in studiul de fata. Exista si posibilitatea ca aceste hotare intre ariile de stapanire ale triburilor sa nu fi fost foarte bine delimitate sau chiar mai mult, sa fi avut un caracter schimbator, dinamic. Sa nu uitam ca in acea epoca lupta pentru existenta era esentiala, iar triburile cu populatie in crestere erau in continua cautare de noi pamanturi care sa le ofere pasuni pentru cresterea animalelor, conditii de practicare a agriculturii.
Dupa o lunga perioada lipsita de documente, abia in secolul XVI, cartografia geografica a inflorit din nou, iar apoi cartografia istorica, cu harti reconstituite pe baza izvoarelor vechi.
Harti studiate:
1522 Laurent Fries – Harta ptolemeică a părții nordice a Peninsulei Balcanice
Hartă gravată de Laurent Fries (1485–1532), a fost publicată prima oară într-o editie Ptolemeu în anul 1522 la Strasbourg. Harta consultata a fost extrasă dintr-o ediție publicată la Viena de Gaspar Trechsel în anul 1541. Ea cuprinde nordul peninsulei balcanice între Marea Adriatică și Marea Neagră.
1540 Munster (dupa Ptolemeu) – TABVLA EVROPAE IX – DACIA
Foarte interesant, pe harta lui Munster teritoriul Daciei cuprinde si zona situata la sud de Dunare, pana la muntii Balcani (Haemus). Cartograful a respectat descrierile scriitorilor antici.
1595 Abraham Ortels (nume latinizat Abraham Ortelius) – DACIARUM, MOESIARUM QVE, VETUS DESCRIPTIO
Abraham Ortels (1527 – 1598), cartograf și geograf flamand, s-a născut în orașul Antwerpen, în Belgia de astăzi. A fost creatorul primului atlas geografic modern, intitulat Theatrum Orbis Terrarum (Teatrul lumii) editat pentru prima oara in 1570, la Anvers. La acest atlas a adaugat in 1595 o sectiune istorica, un Parergon (adaos) in care a introdus si harta Daciei, pentru care a studiat tot ce a avut la dispozitie despre daci la vremea respectiva. Harta este insotita de un text in limba latina, in care Ortelius explica ce izvoare a avut la indemana si diverse lucruri cuprinse in harta. El face un fel de istorie a dacilor, pe baza informatiilor luate din Herodot, Strabon, Pliniu si alti istorici care au lasat ceva scris despre daci. S-a documentat temeinic si, foarte important, printre scrierile pe care le-a cercetat ca sa faca harta Daciei, figureaza scrieri care in zilele noastre nu mai exista. Totusi, harta lui Ortelius contine unele erori de localizare. Este scuzabil, fiind vorba de anii 1500, cand nu existau decat izvoare antice pentru a fi consultate, izvoare nu foarte sigure. Ulterior, pe baza sapaturilor arheologice si a cercetarilor istorice aceste erori au fost corectate.
In atlasul lui Ortelius exista si alte harti interesante pentru studii referitoare la geto-daci. Spre exemplu, harta Traciei, cu sudul Dunarii, stiut fiind faptul ca dacii se intindeau pe un teritoriu mult mai mare spre sud. La fel, harta bazinului Marii Negre, cu anumite zone locuite in mare parte de geti, alaturi de sciti, sarmati, greci si de alte populatii.
Harta editata initial in 1595 a fost retiparita de mai multe ori. In total, au existat in lume peste 3000 de exemplare, din care insa, putine au rezistat timpului.
In secolele urmatoare au mai fost editate multe harti ale Daciei, dar majoritatea autorilor s-au inspirat din hartile lui Munster si Ortelius. In secolul XVI si pana mult mai tarziu, in tehnologia de imprimare se utilizau placi gravate din bronz, dupa care hartile imprimate pe carton sau pe hartie erau colorate manual.
1595 Pieter van den Keere (nume latinizat Petrus Kaerius) – VETUS DESCRIPTIO DACIARUM NON NEC MOESIARUM (dupa Ortelius) Foarte asemanatoare cu harta lui Ortelius
1629 Philip Cluver (1580-1622)(Clüver, Klüwer, Cluwer, sau Cluvier, nume latinizat Philippus Cluverius sau Philippi Cluverii) – DACIARUM, MOESIARUM et THRACIAE, vetus et Nova Descriptio
1650 – Cluverius – DACIARUM, MOESIARUM et THRACIAE, Vetus et Nova Descriptio
1652 Jan Jansson (1588-1664) (nume latinizat Johannes Janssonius) – VETUS DESCRIPTIO DACIARUM NON NEC MOESIARUM; Foarte asemanatoare cu harta lui Ortelius
1661 Philip Cluver (1580-1622) sau Clüver, Klüwer, Cluwer, sau Cluvier, (nume latinizat Philippus Cluverius sau Philippi Cluverii) – DACIARUM, MOESIARUM et THRACIAE si MOESIAE et DACIAE , Tabula continens una Poloniam, Russiam nigram, etc. din Introductionis in Universam Geographiam, harta gravata de Bertius
1695 Gerard Mercator (1512-1594) pe numele adevarat Gerhard Kremer (nume latinizat Gerardus Mercator), harta dupa Ptolemeu –TAB. IX EUROPAE, Continens DACIAM, MISSIAM, THRACIAM ac MACEDONIAE partem
1782 Rigobert Bonne (1727-1805) – Pannonia, Dacia, Illyricum, Moesia
1796 C.Keller(1638-1707) (nume latinizat Christophorus Cellarius) – PANNONIA, MOESIA, DACIA, ILLYRICVM
Harta nu pastreaza proportiile, zona Moldovei este aproape inexistenta, redata doar printr-o fasie ingusta intre Carpatii Orientali si Prut. Contine foarte putine denumiri de triburi: Anarti, Teurisci, Iasci (Iazygi) Bastarnae, Britolagae, Getae
1801J. Roper PANNONIA, DACIA, ILLYRICUM et MOESIA, editata la Londra de R. Wilkinson
1828 R.Fenner – GERMANIA, DACIA, publicata în “Pocket Atlas of Modern and Ancient Geography”; Germania Magna se invecina la sud -est cu Dacia. Burii apar la sud-vest de izvoarele fluviului Vistula, la nord de Carpatii nordici. Contine cateva erori: Buridavensii (Buredensii) sunt figurati pe varfurile Carpatilor Meridionali, iar Ratacensii (Rhatacensii) sunt figurati in Moldova, intre Carpatii Orientali si Siret, aproximativ pe teritoriul Cauconilor. Tyragetii insa, sunt figurati corect, la gurile Nistrului (Tyras).
1837 Sidney Hall (1788 – 1831) – Macedonia, Thracia, Dacia; Contine o eroare, Iazigii Stramutati (Iazyges Maetanastaes) sunt postati pe harta pe zona dintre Carpatii Occidentali si Tisa, in loc sa figureze corect, intre Tisa si Dunare.
1850 Sidney Hall (1788 – 1831) – Macedonia, Moesia, Tracia et Dacia, editor Longman & Company; Foarte interesant, apare pe harta localitatea Buridava, deci existenta acestei cetati era cunoscuta inca din prima jumatate a sec. XIX.
1840 Andriveau-Goujon – Thrace, Moesia, Dacia
1845 A. Brue – Dacie ancienne, Pannonie, Moesie
1849 – Macedonia, Thracia, Illyria, Moesia et Dacia, Atlas
1853 Keith Jonston – Pannonia, Dacia, Illyricum, Moesia , Macedonia et Thracia
1886 Gustav Droysen (1838 — 1908) The Roman provinces of the Lower Danube. Old historical map from Droysens Historical Atlas,
Triburile dacice
Costobocii sau Kistobokii – Triburi de daci liberi care au locuit în N și NE Daciei. Apartenența lor etnică a fost dovedită arheologic. Aria de răspândire cuprinde bazinul superior al Nistrului și cel superior al Prutului, respectiv regiunea Stanislav, Lvov și Cernăuți, din vestul Ucrainei, afectând deopotrivă Maramureșul (istoric) și Bucovina. Prezența temporară a costobocilor prin Moesia Inferior, respectiv Dobrogea, este menționată de două epitafe descoperite la Adamclisi. Corespund culturii arheologice de tip Poiana-Răcătău-Tinosul. Costobocii se impun, pe plan istoric, în special în sec. II, când o serie de izvoare literare și epigrafice antice vorbesc despre incursiunile făcute de ei în Imperiul roman. Cel mai puternic atac a fost cel din anul 170, când pătrund în Moesia Inferior, Thracia și Macedonia, ajungând până în Ellada și profanând templul din orașul Eleusis. După alungarea lor din imperiu, romanii i-au îndemnat pe asdingi, de neam germanic, să-i atace. În urma înfrângerilor suferite în anii 170-172, o parte s-au refugiat pe teritoriul carpic, iar alții au continuat să trăiască pe teritoriile de baștină, alături de nou veniții de neam germanic și de sarmati. Nordul Moldovei, zonă de interferență între cultura carpică și cea costobocă, a fost dominat de costoboci pînă în anul 170 e.n., după cum arată descoperirile arheologice. Costobocii, ca și carpii, au lăsat o bogată moștenire perioadei de început a migrației popoarelor. Prin acțiunile militare întreprinse în sec. II-III e.n., costobocii și carpii au fost adversari redutabili ai Imperiului roman.
Predavensii – Vorbind despre neamurile din centrul si vestul Daciei, autorul Geografiei, Ptolemeu, pomeneste si pe predavensi, de asemenea de origine dacica. Ei pot fi localizati la nord de Muresul inferior, pâna aproape de Crisuri, ceea ce îi identifica pe predavensi cu emitentii monedelor dacice de tip Toc-Cherelus, si care, la sfârsitul sec.II î.e.n., si începutul sec.I î.e.n., au locuit în partile din dreapta Muresului de Jos.
Ratacensii sau Racatensii – Sunt pomeniti, de Ptolemeu, în grupa neamurilor din partile centrale ale Daciei. Au fost considerati fara rezerve de origine dacica si plasati în platoul transilvanean dintre Târnave si Somes (V.Pârvan, Getica). În ultima vreme, ei au fost identificati cu uniunea de triburi dace de pe valea Muresului si a Târnavelor, întinzându-se spre sud pâna la Carpati. Aceasta uniune de triburi corespunde monedelor de tip Rădulesti-Hunedoara, Aiud-Cugir si Petelea, precedând in timp, momentul unificarii de catre Burebista.
Caucoensii sau Cauconii – Trib dacic mentionat pe teritoriul Daciei de geograful grec Ptolemeu. Localizati de Vasile Pârvan în “regiunea de munte din Neamt si Bacău si tinutul spre apus din tara secuilor”, (Getica) caucoensii au fost vecinii de sud ai costobocilor, care au locuit în nordul Moldovei, inclusiv în partea carpaticã si dincolo de Siret pânã la Nistru, ceea ce ne face să adăugăm în mod logic la zona locuită de tribul caucoensilor, si centrul Moldovei. La aceeasi concluzie ne aduce si harta ce însotea textul operei geografice a lui Ptolemeu, pe care alte triburi vecine sunt amplasate în asa fel, încât se poate deduce existenta, în centrul Moldovei, a caucoensilor.
Biefii – Trib dacic mentionat de Ptolemeu in vestul Daciei (Geografia, III, 8, 3). Numele probabil provine din biesi. Vasile Parvan situa acest trib in afara Transilvaniei si Olteniei, situarea lui in nord-estul Banatului fiind cea mai apropiata de realitate.
Buridavensii – Neamul Burilor, Buridavensilor sau Buredensilor, a fost unul din cele mai puternice, longevive si dinamice triburi din Dacia. In Geografia lui Ptolemeu (Geographia, III, 8, 3) apar sub denumirea de buridavensi.Cu centrul la Buridava (actuala Ocnita – jud. Valcea) stăpâneau cea mai importanta rezerva de sare din zona, minele de sare de la Ocnele Mari. Aici au fost descoperite inscripții latine care redau numele davei de odinioara – Buridava – și un fragment al unui vas având inscripția BUR, indicând numele tribului dacilor buridavensi, menționați de Ptolemeu. Ei detineau controlul asupra Defileului Oltului, calea de legatura spre zonele de mijloc si de nord ale Daciei. Prin pozitia strategica deosebita, importanta lor in raport cu alte triburi precum si puterea lor militara, au crescut foarte mult in decursul secolelor III-II î.C.Formațiunea social-politică a dacilor buridavensi a putut fi localizată în nord-estul Olteniei si în nord-vestul Munteniei, deci ocupau regiunea subcarpatică a actualelor județe Valcea și Arges, “pana pe culmile Sebesului si Fagarasului “(V. Parvan). Stăpaneau si ținuturile imediat învecinate de la nord de Carpatii Meridionali. Spre nord se invecinau cu Ratacensii, la vest cu Albocensii, iar la sud si sud-est, cu Potulatensii. Este posibil ca marele rege Burebista (de retinut radacina comuna “bur” sau “bure”- Buridavensi, Buredensi, Buridava, Burebista) sa fi provenit din randul Buridavensilor, ca sef al acestui puternic trib si care a luat in mainile sale destinul geto-dacilor, realizand unirea tuturor triburilor intr-un mare regat cu capitala la Sarmizegetusa Regia. Tot in cetatea Buridava (Ocnita –jud Valcea) a fost descoperit un vas cu inscriptia “Basileus Tiamarcos”, datat cu aproximatie in perioada 40 a.Chr.-10 p. Chr.
Contingente ale tribului burilor, in urma campaniilor lui Burebista impotriva celtilor, s-au stabilit la nord de Carpatii nordici, in zona izvoarelor Vistulei (actual sudul Poloniei), unde au fost descoperite asezari dacice care atesta acest fapt. Au format un mix de populatie cu triburile de origine sueba din zona. Sunt mentionati de Tacitus impreuna cu marcomanii si quadii, ca facand parte din grupul Suebilor de la Dunarea Mijlocie. Au fost mentionati si de Ptolemeu sub numele de Buri Lugoi. Acest fapt ar explica participarea suebilor la primul razboi daco-roman, ca aliati ai dacilor (vezi monumental triumfal Tropaeum Traiani) Asezari dacice au fost descoperite si in Moravia (actual Slovacia) la Zemplin. Marcomanii si quadii sositi in tinuturile Boemiei si Moraviei pe la anul 8 a.Chr. i-au impins pe celti spre vest, iar pe buri spre sud-est. O alta ramura a burilor o regasim si mai tarziu, dupa cucerirea romana si transformarea Daciei in provincie romana, de-a lungul Tisei pana spre izvoare. Aliati ai marcomanilor si quadilor, burii au atacat de nenumarate ori Imperiul Roman (Razboaiele marcomane, 166-180 p.Chr.). In anul 405 p.Chr., impinsi din spate de huni, au patruns in Imperiul Roman – in Gallia, impreuna cu vandalii, iar in anul 409 p.Chr. marcomanii, quadii, suebii si burii, au trecut muntii Pirinei stabilindu-se in provincia romana Gallaetia (Galitia – nord-vestul Spaniei si nordul Portugalei). Suebii si burii au pus bazele Regatului Sueb cu capitala la Braga (fosta denumire romana a municipiului era Bracara Augusta). Dupa venirea vizigotilor la anul 586 p.Chr., burii nu au mai fost consemnati in istorie. Exista insa si in prezent in Portugalia o zona denumita terra de burros, ca marturie a trecerii unei ramuri a burilor pe acele meleaguri.
Cotensii – Trib mentionat de Ptolomeu în rândul principalelor neamuri geto-dacice. Geograful grec îl dispune la sud de caucoensi. De altfel, Vasile Pârvan îi si numeste enigmaticii cotensi si îi localizeaza în estul Daciei, respectiv în sudul regiunii istorice Moldova. Se invecineaza la nord cu ratacensii si caucoensii. Cercetarile arheologice din aceasta parte a Romaniei pledeaza pentru includerea cotensilor (sau cotilor) printre neamurile de origine geto-dacica.
Albocensii – Ptolomeu ii mentioneaza pe albocensi (Geografia;III;8,3) printre getii care locuiau în partile de sud-vest ale Daciei. Originea lor dacica nu este pusa la îndoiala. Se crede ca numele lor provine de la localitatea Alboca, localizata în sudul Banatului de azi.
Potulatensii -Neam dacic, pomenit de asemenea de Ptolomeu printre cele care locuiau în Dacia. Dupa opinia lui V.Pârvan, acest neam ar fi populat partile de nord ale Olteniei si zona deluroasa din vestul Munteniei. În parte localizarea potulatensilor coincide cu aceea a uniunii de triburi corespunzatoare monedelor geto-dacice de tip Adâncata-Manastirea, întâlnite mai frecvent în estul Olteniei si nord-vestul Munteniei (a doua jumatate a secolului al II-lea a.Chr).
Siensii -Alaturi de celelalte populatii din Dacia, pe care Ptolemeu le înregistra pe la mijlocul sec.II e.n., sunt mentionati si siensii sau sensii. Dupa calculele lui V.Pârvan, siensii ar fi locuit de-a lungul râurilor Ialomita si Buzau , adica în partea de nord-est a Munteniei, corespunzator judetelor actuale Buzau si Braila. Cercetarile numismatice recente, bazate pe o mai buna cunoastere a monedelor geto-dacice de tip Dumbraveni si Înotesti-Racoasa, au dus la identificarea unei importante uniuni de triburi, care se întindea de la râul Buzau si pâna pe cursul inferior al Siretului. Aceasta uniune de triburi ar putea fi constituita de neamul siensilor care, în acest caz, trebuie sa fi ocupat o zona mai mare fata de cea propusa de V.Pârvan. Important de amintit în aceasta privinta este faptul ca, însa din sec.III î.e.n., getii din aceasta regiune, siensii de atunci sau de mai târziu, au jucat un rol deosebit de însemnat de viata politica si economica a oraselor grecesti de pe coasta de vest a Marii Negre
Saldensii – Trib geto-dacic care trăia în partea de vest a Olteniei și menționat de geograful Ptolemeu în descrierea Daciei.
Ceiagisii sau Keiageisii – Printre ultimele nume de triburi dace întâlnite în Geografia lui Ptolemeu se afla si neamul Ceiagisilor. Ei sunt amintiti alaturi de Piefigi si se apreciaza, dupa cercetarile lui V.Pârvan (Getica), ca ar fi locuit la sud de Potulatensi, adica în sud-vestul Munteniei si sud-estul Olteniei, pe cursul inferior al raului Olt, intre raurile Jiu si Vedea, pe teritoriul actualelor judete ale Romaniei: Dolj (partial), Olt, Teleorman (partial). Limita teritoriului lor era strajuita la sud de fluviul Dunarea (Ister, Danubius)
Piefigii – Printre neamurile din Dacia, mentionate de Ptolemeu în Geografia sa se întâlneste si numele Piefigilor. Toti istoricii sunt de acord în a le atribui o origine certa geto-dacica. V.Pârvan (Getica) i-a localizat în Câmpia munteana, aproximativ în fostul judet Vlasca (actual Giurgiu) si în actualele judete Ilfov si Ialomita, iar mai recent R.Vulpe i-a plasat pe valea Argesului, în jurul asezarii getice de la Popesti (jud.Ilfov), identificata de acelasi autor cu “orasul” Sornum, mentionat de Ptolomeu.
Dupa toate probabilitatile, neamul Piefigilor este unul si acelasi cu marea uniune de triburi getice din secolele III-I î.e.n., determinata pe baza studiului monedelor geto-dacice de tip Vârteju – Bucuresti. Începuturile ei pot fi urcate în timp pâna în vremea regelui Dromichete, când getii se afirma prin victoriile repurtate în doua rânduri asupra armatei lui Lisimah.
În perioada imediat premergatoare lui Burebista, uniunea de triburi getice din mijlocul Munteniei – foarte probabil acel neam al Piefigilor – reprezinta cel mai important centru economic si politic din toata Dacia. Acest nucleu getic va constitui unul din principalele puncte de sprijin ale lui Burebista în opera sa de unificare a tuturor geto-dacilor.
C. Am delimitat zone distincte care inglobeaza punctele in care au fost descoperite tezaure monetare geto-dacice apartinand unui anumit tip monetar, caracteristic, emis de un anumit trib sau uniune tribala. Am studiat hartile descoperirilor de tezaure monetare geto-dace corespunzatoare fiecarui tip monetar, din lucrarea Monedele geto-dacilor, a profesorului Constantin Preda,1973.
Trebuie sa preluam neaparat elementele care s-au dovedit corecte si unanim recunoscute din munca si realizarile inaintasilor nostri si sa mergem mai departe. Toate piesele monetare descoperite in atat de multe tezaure de pe teritoriul vechii Dacii, au fost clasificate in mod eronat de mai multi cercetatori straini (Pink, Serrer) ca monede est celtice. Cercetatorului roman, profesorului Constantin Preda ii revine meritul de a fi stabilit in urma cu 40 de ani, in mod clar, clasificarea tipurilor monetare geto-dace si o delimitare mai buna fata de cele celtice. Denumirea fiecarui tip monetar distinct a fost data dupa numele localitatilor unde au fost descoperite primele si principalele tezaure monetare.
Un element deosebit de important in stabilirea ariei de stapanire a unui anumit trib, este constituit de descoperirile arheologice de asezari dacice, necropole si tezaure monetare. Totalitatea localitatilor in care s-au descoperit monede apartinand aceluiasi tip monetar dacic, schiteaza o zona, ne ofera o imagine asupra ariei de circulatie, in care a trait respectivul trib emitent, zone de influenta, populatii cu care au fost in contact pentru schimburi de marfuri.
D. Am avut in vedere informatiile certe, referitoare la noi descoperiri arheologice de asezari dacice, de necropole, de tezaure monetare, descoperiri ulterioare aparitiei lucrarii profesorului Preda. Inaintasii nostri, istoricul Vasile Parvan si cercetatorul Constantin Preda, au facut afirmatii foarte prudente referitoare la triburile dacice care au emis anumite tipuri monetare si zonele controlate de aceste triburi sau uniuni de triburi. Descoperirile arheologice ulterioare de asezari, necropole, tezaure monetare, au confirmat afirmatiile lor, au largit anumite zone si ne-au dat o idee mult mai clara privind pozitionarea triburilor pe harta.
Rezultatele prezente ale studiului constituie un punct de vedere personal, fara pretentia de a detine adevarul absolut.
Autor: NICOLAE SABIN DORDEA
Articol realizat cu elemente preluate din:
Constantin Preda, Monedele geto-dacilor,1973.
Al. Barnea, Bistonii, in Magazin istoric, anul X, nr. 4 (109), apr. 1976, p.16.
Constantin Preda, Tyragetii, in Magazin istoric, Anul XI, nr. 4 (121), apr., 1977, p. 33, p. 49.
I. C. Dragan, Noi, tracii. Istoria noastră multimilenară, vol. I, Editura Scrisul Romanesc, Craiova, 1976
Vasile Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei, ediție îngrijită de Radu Florescu, București,1982
Dicționar de istorie veche a României (Paleolitic-sec. X), coord. D. M. Pippidi, Editura Științificǎ și Enciclopedicǎ, București, 1976, p. 117.
Dumitru Berciu, Burii daci si stravechea lor cultura, in Magazin Istoric, 83, 1974.
