By ris
Răscoala timoceană a fost cea mai sinceră dorință de libertate exprimată printr-o jertfă istorică a oamenilor de pe aceste meleaguri.
Răscoala a reprezentat voința unui neam creștin, binecuvântat prin tradiții și obiceiuri sacre, punând în evidență elementul autentic vlah, românesc. Această flacără aprinsă în Timoc reprezintă, poate, primul pas către libertatea românilor obținută în anul 1877.
În perioada 20-30 iunie 1876, a izbucnit, între orașul Vidin și râul Timoc, pe pământul actual al Bulgariei, așa-zisa Răscoală timoceană. Au participat cinci naționalități: români, bulgari, sârbi, ruși și muntenegreni. Luptele s-au dus în satele: Gânzova (Gâmzovo), Novesăl (Nove Selo), Alvadgii (Maior Uzunovo) și Florentin din Timocul bulgăresc.
La răscoală s-au adunat țărani din optsprezece sate: Racovița, Rachitnița, Cosova, Dgon Ferat, Bregova, Novosăl, Gânzova, Vârf, Bălei, Florentin, Deleina, Ciungurași, Alvadgii, Ciorcălina, Negovanovți, Isăn, Tianovți și Smârdan. Dintre aceste sate, paisprezece sunt locuite de români și patru de bulgari. Răscoala s-a declanșat la 28 iunie când armata (3 500 de soldați) din Negotin (Serbia) a trecut râul Timoc. Armatei sârbești i s-au alăturat și unii patrioți bulgari, care au venit în Serbia prin România. La 29 iunie 1876, armata sârbească s-a retras de pe câmpul de luptã. Pe 30 iunie, răsculații au fost înconjurați de brigada lui Osman Pașa, precum și de corpul de oaste al garnizoanelor din Vidin și din Rusciuc (format din 10 000 de soldați turci, cerchezi și tătari).
Pregătirea a început cu ajutorul Comitetului Revoluționar din Vidin condus de Episcopul Partenie Velichi. Încă din iarnă, apostolul Stoian Zahariev din regiunea Vrața l-a trimis la Vidin pe adjunctul său, Gheorghe Apostolov pentru a pregăti zona dintre Vidin, Kula și Belogradgic pentru răscoală. Cu ajutorul acestuia, în perioada martie – aprilie au fost adunate din Vidin și trimise la București, 400 de lire aur. Răscoala nu a izbucnit imediat datorită faptului că, în așteptarea războiului cu Serbia, în zona Vidinului a fost concentrată armata lui Osman-Pașa.
În Bregova și Novo Selo, un rol important în pregătirea răscoalei l-au avut camarazii lui Vasile Cancea-Levschi, dascălul Ion Ciolaca, Dumitru Vasco, Țani Topciata, Marin Petrov, Gheorghe Țancov, Atanasie Velizarov și Petru Mircea Logofătov.
La 20 iunie 1876 Serbia a început războiul împotriva Turciei, iar armata acesteia din urmă a fost grupată la graniță în dreptul orașului Zaicear. Încă din prima zi Osman-pașa a cucerit satul Izvorul Mare (Velichi Izvor), locuit de bulgari emigrați din zona Teteven.
În noaptea de 25-26 iunie, un grup de rebeli sub comanda lui L. Ostoici au forțat granița de pe râul Timoc. Lor li se alătură locuitorii din satele de pe Valea Timocului: Deleina, Coilova, Zlocutea, Cernomașița și din acest motiv i se mai spune și Răscoala Timoceană. Conduși de preotul Stancu din Bregova, serbii s-au grupat pe dealul Halvagii. În ziua de 27 iunie, însoțită de Liuben Karavelov, o ceată formată din 240 de persoane sub conducerea lui Todor Todorov Velcov și a comandatului rus Aleksandăr Zaudrik Filipovici a trecut Timocul lângă Bregova și și-au stabilit tabăra la Craina, între satele Bregova și Gâmzova. Aici au primit ordin de la L. Ostoici să se îndrepte spre Novo Selo și să-l cucerească. A doua zi 28 iunie, ceata ajunge la Novo Selo, unde Todor Velkov proclamă începutul răscoalei. Din satele românești Bregova, Balei, Vârf și altele, s-au adunat 220 răsculați conduși de Mihail Nechiforov Popov ce avea recomandarea lui Todor Velcov. În aceeași zi, cele doua cete au respins armata otomană ce venea dinspre Dunăre. Ceata românilor răsculați, ce primise sprijinul dorobanților lui Costa Luca, atacă armata turcă repliată în satul Florentin, pe care o înfrâng și cuceresc satul, având și ajutorul unui grup de călăreți români florentineni.
Atacul rapid al cetelor românilor și bulgarilor răsculați împreună cu unitățile serbe, l-au determinat pe Fazâl-pașa, ce sosise de la Rusciuc la Vidin, să ia măsuri. Astfel, el a trimis imediat o parte a soldaților turci împotriva armatei serbe și a cetei lui Ivan Petcov – Vârtopcianina, ce se aflau la Halvagii. Cere apoi ajutor lui Osman-pașa, aflat la Zaicear, iar acesta pe 29 iunie își trimite întreaga divizie împotriva răsculaților. În aceeași zi, are loc o nouă luptă cu turcii lângă Gâmzova, la care participă și Stancu Anghel Marinov, născut în acest sat, cu ceata lui formată din români din zona Negotinului.
Cetele lui Todor Todorov Velcov și Mihail Nechiforov Popov au fost trimise să apere flancul stâng la Novo Selo.
În ziua de 30 iunie 1876, armata lui Fazâl-pașa, cu un efectiv de 10.000 de soldați atacă forțele sârbe și ceata lui Ivan Petcov – Vârtopcianina care sunt nevoite să se retragă de pe dealul Halvagii spre Bregova, fără a mai putea să-i anunțe pe Todor Todorov Velcov, Stancu Anghel Marinov, Costa Luca și Mihail Nechiforov Popov, care se aflau cu cetele lor lângă Novo Selo.
În ultimul atac al turcilor, desfășurat la Trinbreg și Țarina, au fost uciși 800 de răsculați, iar 20 de prizonieri au fost spânzurați în piața satului Novo Selo.
Ca urmare a răscoalei, 18 sate din jurul Vidinului, din care 15 românești, au fost arse de către turci, iar 1000 de răsculați au fost uciși, decapitați, capetele lor fiind înfipte în pari în orașul Vidin.
După răscoală, satele participante au fost jefuite și arse. Populația a fugit în România și în Serbia. Peste 15 000 de emigranți, după amnistia de iarnă, s-au întors în locurile lor natale, unde și-au construit bordeie de pământ. După înăbușirea răscoalei, învățătorul Ion Ciolac este spânzurat în târgul Diiului împreună cu alți români timoceni din Bor și Zlot. România a trimis o ambulanță, treisprezece medici și trei farmaciști la Cladova, unde personalul român a îngrijit mii de răniți. În același an, Kogălniceanu scria către agenții consulari europeni că sunt mai mult de 200 000 de români care locuiesc pe malul drept al Dunării și că armata română freamătă doritoare să ia parte la luptă. La 23 de zile după înăbușirea răscoalei, orașul Vidin este vizitat de doi francezi: Rigondon și Kauffman, jurnalist, respectiv pictor, la revista L.Illustration din Paris. Aceștia au publicat în revistă ceea ce au văzut la Vidin – o Golgotă, adică spânzurări, decapitări, prizonieri torturați și capete tăiate, care se rostogoleau pe străzi. Orașul seamănă cu o cloacă, constatau cei doi jurnaliști în L.Illustration. Mai târziu aceste informații ajung și în Bulgaria, la Vidin, datorită lui Vasil Vasilev, corespondent la agenția bulgară din Paris care a scris o cronică în acest sens, prezentând-o colegilor francezi despre această răscoală specialistul bulgar Ghenadi Vâlcev a publicat două cărți: Răscoala de la Vidin și Răscoala de la Vidin din 1876 – Biografii.
Dacă pe moment revolta a fost înăbușită, germenele românismului n-a pierit, ci a proliferat mai viguros. Nume ca Milan Anghelov Cosoveanu, poet sau Cristea Sandu Timoc om de cultură care și-au dedicat întreaga activitate promovării valorilor românești, ne demonstrează permanent că jertfa românilor din Timoc, acum 138 de ani, nu a fost de prisos.
Sursa: Astra Română
