By ris
Din perspectiva istorică, manualele școlare oglindesc nu doar stadiul de dezvoltare al unei discipline științifice, ci și concepțiile pedagogice care l-au călăuzit pe autor în elaborarea lor.
Până azi volumul literaturii didactice la sfârșitul secolului al XIX- lea și începutul secolului al XX-lea, nu a fost suficient cercetat, stabilit și apreciat la adevărata valoare pedagogică, culturală și națională.
Astfel un număr important de manuale (cărți) folosite în școlile cu limba de predare română n-au fost descoperite, nu se mai păstrează și doar un număr mic de manuale se găsesc în arhive, care până în prezent nu au fost temeinic cercetate. Manualul școlar a rămas un izvor inepuizabil în ceea ce privește studiul, caracterul, calitatea, și eficiența procesului educativ – instructiv.
Manualele școlare pe care le-a eleborat Ștefan C. Alexandru la Srediștea Mică sunt interesante datorită selecției de valori pe care autorul o face și a concepțiilor pedagogice care l-au călăuzit în elaborarea manualelor.
În această parte a Banatului, manualele școlare au fost întocmite, în primul rând, de învățători, apoi oamenii de cultură, știință și artă. Ștefan C. Alexandru, învățător la Pârneaora în perioada anilor 1900 -1903, este primul care a întocmit manuale școlare românești în acest spațiu bănățean, respectiv în Serbia.
Este vorba de următoarele manuale: Cartea copiilor- ilustrată – pentru clasa II primară, Editura H. Zeidner, Brașov 1899; I-a Carte a copiilor sau Abecedarul ilustrat pentru clasa I-a primară, Editura librariei H .Zeidner, Brașov, 1902; Catehism pentru școlile primare gr. or. Române, manuscris elaborat în 1903 și aflat în fondul de arhivă al Mitropoliei Banatului.
Ștefan C. Alexandru s-a născut la 26 septembrie 1870 în Timișoara. Între 1855-1888 a urmat cursurile Preparandiei din Arad. A funcționat ca învățător în Seciani, comitatul Timiș, între 1888 – 1894, când a întrerupt activitatea didactică pînă în 1896. La sfîrșitul anului 1897, după ce funcționează o scurtă perioadă în Craiova, apare posibilitatea de a fi angajat ca învățător în cercul Vârșețului. La 3 Noiembrie 1897, învățătorul T. Răbăgia din Râtișor și I. Neagoe, președintele comitetului parohial, solicită un învățător la clasa începătorilor, deoarece primarul și notarul comunei voiau să transforme instituția lor școlară în școală comunală, în care limba de predare era cea maghiara. Răspunzând acestei cereri, Mihai Juica, administratorul protopopiatului Vârșeț, propune să fie numit Ștefan C. Alexandru, din Seceani, comitatul Timiș.
Primind decizia de numire din partea senatului școlar din Caransebeș, Ștefan C. Alexandru și-a ocupat postul la 31 decembrie 1897. A funcționat în această localitate până la 1 octombrie 1898, cînd din cauza unor intrigi locale, a demisionat. Învățătoarea Sofia Zarva, care i-a urmat în post, a părasit și ea școala din Râtișor la 31 decembrie 1898 și a fost angajată la Șipet. Între 1900 -1903, Ștefan C. Alexandru a funcționat ca învățător în Srediștea Mică. În 15 noiembrie 1903, el a solicitat alegerea sa ca învățător, la clasele superioare din Beregsău. În cererea înaintată în acest sens senatului școlar din Arad, Ștefan C. Alexandru menționează că între 1900 – 1903 a fost învățător în Srediștea Mică, unde a activat cu zel ”spre mulțumirea întregii comuni”.
La începutul anului 1901, învățătorul Ștefan Alexandru a întocmit manualul și face demersurile necesare spre aprobarea lui.
În timpul cât a activat la Srediștea Mică, Ștefan C. Alexandru a înființat un cor și a participat la activitatea culturală din comună. Dar prestațiile sale cele mai valoroase pe terenul pedagogic l-au constituit manualele sale. Primul manual, Cartea copiilor- ilustrată – pentru clasa II primară, a fost recomandată senatului școlar din Caransebeș de librarul H. Zeidner din Brașov, care era și editorul manualului. Editorul arată în cererea adresată forurilor școlare din Caransebeș că manualul a fost elaborat de baza principiului lui Jacotot ” totul e în toate”. Senatul școlar din Caransebeș a solicitat învățătorului I. Caba din Curte, cercul școlar Făget, să facă observații asupra manualului și să se pronunțe dacă manualul poate fi recomandat învățătorilor din dieceza Caransebeșului. Ion Caba a subliniat valoarea manualului și a propus senatului școlar din Caransebeș să aprobe utilizarea lui ca manual școlar. De aceeași opinie favorabilă s-a bucurat Cartea copiilor și din partea cunoscutului pedagog arădean P. Pipoș, care a remarcat organizarea concentrică a materiei în structura manualului. Comunicându-i în 24 ianuarie 1902 lui Ștefan C. Alexandru că manualul său Cartea copiilor a fost recomandat învățătorilor arădeni, V. Goldiș, secretar al Consistoriului din Arad, sugerează autorului să ia în considerare la reeditarea manualului observațiile critice ce s-au făcut asupra primei ediții.
Cartea copiilor a fost sever apreciată de către O. Ghibu în remarcabila sa lucrare de istorie a literaturii didactice. Judecat în perspectiva timpului, acest manual se prezenta ca o realizare didactică bazată pe o concepție enciclopedică. Deși e un manual de citire, Cartea copiilor nu conține numai piese cu conținut literar, ci și bucăți cu conținut științific, din care elevii asimilează cunoștințe despre grădină, pădure, diferite minerale, apă, căi de comunicație. Textele de citire sunt grupate în raport cu lunile anului școlar, începând cu septembrie și terminând cu iunie. Textele de citire sunt selecționate din operele unor scriitori români reprezentativi prin creația lor literară: I. Creangă, P. Ispirescu, A. Pann, C. Negruzzi, V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu. Cele mai multe poezii sunt din opera lui V. Alecsandri, în special din pastelurile lui. Din manual nu lipsește cunoscuta poezie a lui G. Sion : Limba românească, atât de mult întâlnită în manualele școlare din Transilvania.
Cartea copiilor pentru clasa a II-a primară nu este un simplu manual menit să contribuie la formarea deprinderilor de citire ale elevilor și la educația lor estetică, ci este un manual cu un conținut mult mai bogat: lectură, exerciții de intuiție ce puteau fi utilizate pentru dezvoltarea spiritului de observație al elevilor și la cunoașterea naturii; exerciții gramaticale și de aritmetică. La sfârșitul lecțiilor se află proverbe și ghicitori. Unele din lunile anului sunt ilustrate cu câte o strofă din pastelurile lui V. Alecsandri. Astfel , despre luna noiembrie se arată că ” în luna asta frigul crește tot mai mult, căci toamna e pe sfârșite”. Apoi : ”Ziua scade, iarna vine pe crivăț călare, / Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare./ Boii rag, caii nechează, câinii latră la un loc./ Omul trist cade pe gânduri și s-apropie de foc”. La fel procedează și cu descrierea timpului în lunile decembrie, ianuarie, februarie, martie, aprilie și mai. La fiecare lună se recurge la câte o strofă sau două din pastelurile lui V. Alecsandri.
Valoarea educativa a manualului rezidă și în resursele formative ale textelor care-i alcătuiesc conținutul. Autorul a selecționat povestiri morale accesibile vârstei copiilor urmărind să cultive în actul predării iubirea față de părinți, spiritul de colegialitate, dragostea față de muncă și să dezvolte trăsăturile morale pozitive. Apelul la proverbe e preferat pentru a ilustra o învățătură morală cu caracter normativ. La sfârșitul bucății de lectură ”Mielul neascultator” este redat proverbul: ”Cine n-ascultă de părinți, suferă necazuri cu lacrimi fierbinți”. Așa cum este alcătuit, manualul nu e o îngrămădire de texte, ci manifestarea preocupării de a pune la îndemâna școlarilor din clasa a II-a un manual unic, din care ei să rețină cunoștintele din domeniul disciplinelor prevăzute în planul de învățământ: aritmetică, gramatică, geografie, științe ale naturii, dar să le formeze și deprinderea de lectură. Din această preocupare a provenit caracterul enciclopedic al manualului.
Editorul cărții, librăria H. Zeidner din Brașov în 20 mai, 1901 se adresează Prea Sfinției Sale, episcop al Caransebeșului și Vârșețului, Nicolae Popea. ”Îmi permit a transmite Prea Venerabilului Consistor diecezan și Cartea copiilor – ilustrată de Ștefan C. Alexandru din Srediștea Mică (Pârneaora) pentru clasa a II-a primară, spre aprobare. Cartea aceasta conține în sine întreaga teorie a autorului din toate ramurile de învățământ prevăzute în clasa a II-a primară. Ea este compusă în înțelesul principiului ”Totul e în toate”, dar este foarte potrivită elaborată și din punctul de vedere material al poporului român”.
Editorul acestei cărți este de părere, că a făcut un foarte bun serviciu școlilor românești și cere aprobarea manualului din partea Prea Venerabilului Consistoriu Diecesan, iar cartea cât mai repede și ușor să poată intra în școlile românești spre ușurarea activitătii învățătorilor și școlilor.
Pentru aprobarea manualului în primul rînd, era nevoie ca Reuniunea Învățătorilor români din școlile confesionale din dieceza Caransebeșului spre a-și da părerea. În ianuarie 1902 s-a ținut ședința despărțămîntului Vârșeț, a Reuniunii Învățătorilor români din dieceza Caransebeș.
În absența președintelui Mihai Juică (Srediștea Mică), ședința a fost condusă de Achim Miloia, vicepreședintele Reuniunii, care a prezentat planul de învățământ. Adunarea a recomandat ”Cartea copiilor” pentru clasa a II-a primară, în urma citirii recenziei apărute în ”Foaia diecezană”. A urmat la aceiași editură și cel de-al doilea manual al acestui autor, ”I-A Carte a copiilor” sau ”Abecedarul ilustrat pentru clasa I primară”.
I-A Carte a copiilor sau abecedarul ilustrat pentru clasa I-a primară, a fost tipărită cu asen-timentul ”Reuniunii învățătorilor din dieceza Caransebeșului”. În 18 martie 1902, Ștefan C. Alexandru s-a adresat Episcopiei ortodoxe din Caransebeș solicitând aprobare pentru tiparirea manualului. Senatul școlar al consistoriului din Carasebeș a încuviințat utilizarea manualului în școlile populare din dieceză. Dintr-o recenzie tipărită în revista arădeană ”Biserica și școala” reținem că manualul a fost apreciat și în dieceza Aradului.
Abecedarul elaborat de Ștefan C. Alexandru se compune din trei părți. Prtea I era destinată predării literelor mici de mână și de tipar. În partea a II-a erau texte care cuprindeau literele mari de mână și de tipar. Valoarea eduativă a textului crește datorită proverbelor din finalul lecției. Semnalăm câteva proverbe: ”Ai carte, ai parte”, ”Curățenia e mama leacurilor”, ”Iertarea e cea mai bună răzbunare”, ”Însoțiri rele strică purtări bune”,”Unirea face puterea” și altele. Partea a III-a cuprinde mici bucăți de citire: ”Școala”, ”Ceasornicul”, ”Calul și vrabia”, ”Copilul și mărul”, ”Picătura de rouă”, ”Floarea soarelui”.
Abecedarul se încheie cu o lecție-model, a cărei structură este următoarea:
Subiectul: Copilul mincinos (Textul era în manual).
Scopul: Azi vom citi despre pățania unui copil mincinos.
Analiza: Discuții pregătitoare despre minciună.
Sinteza: Lectura de către elevi a bucății. Citesc doi elevi și după ce a citit fiecare elev, se reproduce conținutul textului citit. Lectura e urmată de povestirea de către un elev a conținutului bucății pentru a se releva învățătura morală. Citirea-model a întregului text se făcea de către învățător.
Aplicarea: Învățătorul îndeamnă pe elevi să se prăgătească temeinic pentru lecția viitoare.
Manuscrisul Catehism pentru școlile primare gr. ort. a fost înaintat din Srediștea Mică în 1903 Episcopiei din Caransebeș pentru a fi editat, dar n-a fost tipărit. El interesează istoria pedagogiei prin două aspecte: ideile referitoare la educația morală a elevilor și influenta gândirii pedagogice a lui I. F. Herbart asupra didacticii epocii. În prefața manuscrisului său, Ștefan C. Alexandru consideră că educația morală a elevilor se realizează dacă învățătorul este un om moral și dispune ”de însuflețire și interes pentru tot ce privește înălțarea inimii în direcția binelui și a frumosului”.
Manuscrisul se încheie, ca și abecedarul, cu o lecție-model. Structura acestei lecții practice este urmatoarea: scop, analiză, sinteză, asociere, sistematizare, metod și aplicare. Aceste trepte ale lecției atestă pătrunderea terminologiei didactice herbartiene în practica școlii românești din Banat. În structura lecțiilor din manuscrisul său, Ștefan C. Alexandru pornește de la teze etice generale la fapte reale de viață și formulează concluzii menite să reglementeze comportamentul social al elevilor. Analizând relațiile copiilor, el formulează concluzia că ”noi trebuie să ținem pe părinții noștri în cinste și omenie” și arată modalitățile concrete de respectare a acestei norme etice.
Manualele lui Ștefan C. Alexandru au izvorât din necesitatea resimțită de învățători de a îmbogăți literatura didactică a epocii. Ele atestă pătrunderea în procesul de învățămînt a terminologiei didactice promovat de școala herbartiană. Abecedarul atestă, așa cum a semnalat O. Ghibu, o influență și a literaturii didactice din România, ceea ce denotă că învățătorii bănățeni nu erau străini de preocupările pedagogice contemporane. Aceste manuale au, însă, în structura lor și elemente de originalitate: utilizarea proverbelor în educația morală a elevilor, descrierea naturii în diferite luni ale anului prin versuri din opera lui V. Alecsandri, structură enciclopedică pentru elevi, îndrumări metodice pentru învățători și numeroase referiri la viața și activitatea practică. Manualele didactice ale lui Ștefan C. Alexandru scrise la Srediștea Mică, oglindesc preocupările culturale și căutările pedagogice care existau în școlile românești din Serbia, respectiv din cercurile Vârșețului la începutul sec. al XX-lea.
Totuși cei trei ani (1900 – 1903) petrecuți la Srediștea Mică, în calitate de învățător, a lăsat amprenta asupra vieții pedagogice și culturale din aceasta veche așezare din Munții Vârșețului.
În această perioadă, la Pârneaora, împreună cu Mihai Juică, pe atunci preot local și administrator al Protopopiatului Vârșeț cu sediul la Srediștea Mică, Ștefan Alexandru a înființat un cor participînd cu zel la toate activitățile culturale din așezământ. Cu toate acestea, Ștefan C. Alexandru a fost, în primul rând, un bun dascăl, însă prestațiile sale cele mai valoroase pe tărâm pedagogic le-au constituit totuși manualele scrise.
Dr. Dorinel Stan
Bibliografie selectivă:
1. Arhia Bisericii Ortodoxe Române din Srediștea Mică 15/1902
2. Arhiva Episcopiei Caransebeșului 200/1901
3. A.M.B.C. 42/1902, Gligor Popi, Românii din Banatul Sârbesc, 1993, p. 155
4. A.B.O.R. din Sredinștea Mică 18/1902
5. Arhiva Mitropoliei Banatului, Timișoara, cota IV-240-1903
6. A.B.O.R. din Sredinștea Mică 38/1900
7. Arhiva Mitropoliei Banatului, Timișoara, cota IV-282-1900
8. A.B.O.R. din Sredinștea Mică 27/1904
