By ris
„Mişcarea Legiunii are dreptul să se revendice ca singura mistică creştină, revoluţie spirituală, ascetică şi bărbătească, cum încă n-a cunoscut istoria României… Promovarea bărbăţiei şi a spiritului ofensiv – valori europene aristocratice – a adus de la sine o altă prefacere a spiritului tinerei generaţii româneşti“. Oricât de ciudat ar putea părea, rândurile de mai sus sunt scrise de unul dintre cei mai mari intelectuali ai secolului XX, celebrul profesor titular şi coordonator al Catedrei de Istoria Religiilor a Universităţii din Chicago, Mircea Eliade.
Crearea Mişcării Legionare, în urma cu 87 de ani, a produs schimbări majore în istoria României, cu reverberaţii europene şi universale până în zilele noastre, dacă avem în vedere numarul important de intelectuali de marcă care au aderat la idealurilor acestei organizaţii, ale căror opere sunt cunoscute şi apreciate în întreaga lume. Ne referim, ca să dăm doar câteva exemple, la Mircea Eliade, Lucian Blaga, Constantin Noica, Emil Cioran, Vintilă Horia, Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Mihail Manoilescu, Radu Gyr, George Manu şi alţii. Cu toate acestea, istoria acestei formaţiuni de dreapta rămâne controversată şi neclară pentru generaţiile de azi, deşi optica de tip comunist ar fi trebuit să dispară din cărţile de istorie şi discursul public după 1989. O iniţiativă legislativă recentă propune chiar interzicerea „apologiei legionare”, cum ar putea fi considerat citatul lui Mircea Eliade de mai sus.
Pentru a intra în subiectul unei necesare dezbateri, ActiveNews a apelat la o parte dintr-un studiu pe aceasta temă al președintelui Secției de Științe Istorice și Arheologie al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, profesorul universitar dr. Ioan Scurtu, studiu intitulat „Ideologie şi formaţiuni de dreapta în Romania (1919 – 1943)” *:
„Crearea Legiunii Arhanghelul Mihail, la 24 iunie 1927, a marcat un moment esenţial în afirmarea curentului de dreapta, de factură totalitară. După aproape un deceniu de la Marea Unire din 1918, carenţele regimului democratic deveneau tot mai evidente, iar o parte a opiniei publice – mai ales a tinerilor – considera că erau necesare alte soluţii pentru “salvarea” ţării. În acest context a fost creată Legiunea Arhanghelul Mihail.
Corneliu Zelea Codreanu afirma că întemeierea Legiunii Arhanghelul Mihail “a durat un minut”, adică atât cât a citit textul: “Astăzi, vineri, 24 iunie 1927 (Sf. loan Botezătorul), ora zece seara, se înfiinţează Legiunea Arhanghelul Mihail, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli. Fixez ca şef al gărzii de la Icoană pe Radu Mironovici. Semnează Corneliu Zelea Codreanu”. Era vorba de o copie a icoanei de la Mănăstirea Văcăreşti, reprezentându-l pe Sfântul Mihail, care fusese păstrată în Căminul Studenţilor Creştini din Iaşi.
A doua zi, cei câţiva întemeietori ai Legiunii – “Văcăreştenii” – au mers la A.C. Cuza, cerându-i să-i dezlege de jurămintele pe care le-au depus în cadrul Ligii Apărării Naţional-Creştine, precizându-i în scris: “Pe calea care mergeţi acum, noi nu vă putem urma, deoarece nu mai credem într-însa. A merge fără credinţă nu putem, deoarece, nouă, credinţa ne-a dat tot avântul în luptă”. A.C. Cuza i-a dezlegat de jurăminte şi i-a sfătuit să nu facă greşeli, deoarece “în politică, greşelile se plătesc scump”. Apoi, “Văcăreştenii”, deveniţi legionari, l-au vizitat pe Corneliu Şumuleanu, preşedintele LANC-Statutară, citindu-i o scrisoare în termeni similari.
Înfiinţarea Legiunii a trecut neobservată de opinia publică, iar presa nu a consemnat acest moment. Noua organizaţie nu a fost înscrisă la Tribunal, deoarece Codreanu considera că Legiunea Arhanghelul Mihail nu era un partid politic, ci o mişcare politică şi naţională, care nu se putea încadra în prevederile legale (program, statut, conducere aleasă). Membrii Legiunii îşi ziceau legionari, iar conducătorul lor – “născut, iar nu făcut” – era Corneliu Zelea Codreanu, numit “Căpitan”. În acel moment, Legiunea nu avea sediu şi nici resurse financiare. Cei câţiva aderenţi se adunau într-o cameră de la Căminul Studenţesc Creştin din Iaşi. Pe pereţii acesteia erau lipite fâşii de hârtie, pe care fuseseră scrise următoarele maxime: “Cel ce n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere”; “Feriţi-vă de pofta cărnii, care omoară sufletul”; “Nu alunga eroul din tine”; “Cine ştie să moară nu va fi rob niciodată”; “Aştept învierea patriei mele şi nimicirea cetelor de vânzători”.
Legiunea păşea în viaţa politică a României fără nici un program, deoarece – afirma Codreanu – “nu ne-am legat împreună cei ce cugetam la fel, ci acei ce simţeam la fel. Nu cei ce aveam acelaşi fel de a gândi, ci acei care aveam aceeaşi construcţie sufletească. Era un semnal că statuia unei alte zeităţi – Raţiunea – va fi sfărâmată”. El susţinea că “Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe”, că “Piatra unghiulară de la care porneşte Legiunea este omul; nu programul politic”. În opinia sa, Legiunea Arhanghelul Mihail va fi “mai mult o şcoală şi o oaste decât un partid politic”. Din “şcoala legionară va trebui să iasă un om nou, un om cu calităţi de erou. Un uriaş în mijlocul istoriei noastre, ca să lupte şi să biruiască împotriva duşmanilor Patriei”.
Caracterul totalitar al Legiunii Arhanghelul Mihail rezultă din atitudinea sa politică, ostilă democraţiei, partidelor politice, parlamentului, votului universal, precum şi din modul de organizare şi conducere a acesteia.
Atacul principal a fost îndreptat împotriva sistemului democratic, întemeiat pe partidele politice. În opinia lui Codreanu, politicienii României ofereau programe atrăgătoare pentru a înşela alegătorii. În fapt, ei erau un factor distructiv, trăiau în lene şi petreceri scandaloase; ei aveau nevoie de bani pentru viaţa proprie, dar şi pentru a întreţine clientela politică, pentru a obţine voturi, pentru cumpărarea de conştiinţe. În acest scop, politicienii urmăreau să obţină guvernarea ţării, adică posibilitatea spolierii ei, să intre în cât mai multe consilii de administraţie ale întreprinderilor evreieşti, pentru a încasa tantieme şi jetoane, să facă afaceri scandaloase. Astfel, corupţia se întindea ca o pecingine peste ţară. Când statul nu le va mai putea da banii necesari, politicienii vor ceda bancherilor străini bogăţiile pământului şi, cu ele, independenţa naţională. “O adevărată pletoră de oameni de afaceri se va întinde ca o pânză peste toată România, care nu vor munci, care nu vor mai produce nimic, ci vor suge vlaga ţării. Acesta este politicianismul. Jos, se va întinde: mizeria, dezolarea şi deznădejdea”.
O altă direcţie majoră de atac se îndrepta împotriva evreilor, asimilaţi cu comuniştii. În opinia legionarilor, evreii au invadat ţara, profitând de complicitatea politicienilor şi de spiritul tolerant al poporului român. Evreii nu produc nimic, ci numai exploatează şi urmăresc distrugerea statului român. Ei erau acuzaţi că lovesc în fibra poporului român, mai ales a ţăranului, prin cumpărarea produselor agricole la preţuri de nimic şi împânzirea satelor cu cârciumi, la care vând produse alcoolice falsificate; ei ocupă slujbele cele mai bine plătite, înlăturând pe funcţionarii români; ei au ajuns să copleşească, prin numărul lor, oraşele pentru a le deznaţionaliza; ei au invadat Universităţile, urmând să înlăture elita românească; ei sunt stăpânii presei din România; ei sunt proprietarii întreprinderilor industriale şi ai băncilor din ţară; îi cumpără pe politicieni, care adoptă legi şi iau măsuri dirijaţi din umbră de evrei.
Asemenea idei fuseseră propagate şi de A.C. Cuza timp de mai multe decenii, dar aderenţa lor în rândul populaţiei a fost slabă. Din acest punct de vedere. Legiunea Arhanghelul Mihail nu venea cu elemente noi, prin care să se impună în peisajul politic al României.
După eşecul în alegeri, Corneliu Zelea Codreanu şi-a concentrat atenţia spre organizarea Legiunii şi impunerea ei în viaţa politică a României. Problema şefiei nu se punea în nici un fel, deoarece – aşa cum scria Ion. I. Moţa – Legiunea Arhanghelul Mihail “are un şef, neales de nimeni, ci consimţit de cei ce, atraşi de o forţă tainică, au venit să se constituie sub conducerea şefului, celulele ordonate şi disciplinate ale organizaţiei. Acest şef al nostru este Corneliu Zelea Codreanu”. Era una din caracteristicile esenţiale ale Legiunii, într-o vreme în care lupta pentru şefie constituia un obiectiv de bază în celelalte organizaţii politice, iar multe sciziuni şi confruntări au fost generate tocmai de această luptă.
La 1 august 1927, a apărut primul număr al gazetei Legiunii Arhanghelul Mihail, intitulată “Pământul strămoşesc”, care se tipărea la Orăştie, prin efortul părintelui Moţa. În primul număr erau publicate versurile lui George Coşbuc din poezia Decebal către popor: “Din Zei de-am fi coborâtori,/ C-o moarte tot suntem datori,/ Dar nu-i tot una leu să mori/ Ori câine înlănţuit!/”. Gazeta a devenit un important mijloc de propagandă legionară. În octombrie 1927, “Pământul strămoşesc” avea 2586 de abonaţi, număr considerat de Codreanu ca un succes remarcabil.
Aderenţa la noua organizaţie a fost extrem de slabă. Horia Sima avea să scrie: ”Corneliu Codreanu nu putea să conteze decât pe indivizi izolaţi în oraşe şi sate. Asta era tot ce mai rămăsese din miile de tineri ce luptaseră în rândurile mişcării studenţeşti. Cea mai mare parte dintre ei, luaţi de curentul vieţii, se îndepărtaseră de politică; alţii stagnau încă în incertitudine. În condiţiile acestea sistemul anterior de organizare, întemeiat pe comitete judeţene, nu mai era valabil. Nu se puteau numi şefi de judeţ, acolo unde nu existau decât câteva elemente în fiecare judeţ. Corneliu Codreanu s-a văzut constrâns să adopte un alt sistem de organizare, ce reuneşte într-un ansamblu dinamic şi maleabil cele mai slabe efective existente. De aici necesitatea «cuibului»“. Acesta era alcătuit dintr-un număr de 3-13 oameni, sub comanda unui şef, care era numit de Căpitan. Corneliu Zelea Codreanu a stabilit că: fiecare membru al cuibului desfăşoară o activitate concretă; cuibul rezolvă problemele (de exemplu: săparea unei fântâni, repararea unui podeţ); cuibul este uşor transformabil, din unitate de muncă în unitate de luptă şi invers; creează un mare număr de cadre, deoarece oamenii se pot specializa în arta conducerii; localizează efectul unei trădări sau defecţiuni; este cel mai bun loc unde se poate face educaţie, toţi fiind prieteni, putându-şi destăinui necazurile, putând primi un sfat sau o pedeapsă. Cuibul trebuia să se conducă după şase “legi”: a disciplinei; a muncii; a tăcerii; a educaţiei; a ajutorului reciproc; a onoarei.
Legiunea a fost organizată pe patru secţiuni: de Tineret (Frăţiile de Cruce); de Protecţie; de Ajutor a Femeilor Române; Internaţională. Prima secţie cuprindea tinerii “care se prind cu noi fraţi ca să apere, să cureţe şi să dezrobească pământul nostru strămoşesc, crescând, muncind şi luptând în iubire de ţară, după principiile Legiunii”. Cel înscris avea următoarele obligaţii: să facă 5 abonamente la revista “Pământul strămoşesc”, pe termen de cel puţin 5 luni; să lucreze un sfert de oră pe zi pentru Legiune, sau să dea a 40-a parte din câştig; să boteze cinci copii în credinţa Legiunii, în termen de 5 luni; să-şi ajute fraţii din Legiune. Secţia de Protecţie era alcătuită din oameni maturi, care doreau “să susţină, să încurajeze şi să protejeze sforţările către o viaţă nouă, creştină, românească şi disciplinată, a tinerimii din Legiune”; membrii acestei secţii trebuiau să contribuie la ajutorul Legiunii (un sfert de oră pe zi sau a 40-a parte din câştig), să se ajute şi să se susţină reciproc “în toate întreprinderile şi împrejurările”. Secţia de Ajutor a Femeilor Române viza “restabilirea morală a societăţii româneşti”; mamele trebuiau să-şi crească copiii în credinţa creştină, contra “frivolităţii, a dezgolirii trupului, care dezonorează, urâţeşte şi dezgustă”, să combată “dansurile nesănătoase şi nemorale”, să lupte ca fetele de la ţară să nu mai ajungă servitoare la evrei. În Secţia Internaţională urmau să se grupeze toţi românii aflaţi în afara hotarelor ţării; scopul ei era de a “propovădui” adevărul despre invazia pământului românesc de către evrei, să adune calomniile debitate de evrei la adresa românilor, pentru a fi publicate şi cunoscute în ţară; să ţină legătura cu alte organizaţii similare din lume “în vederea rezolvării problemei jidoveşti”.
Legionarii aveau obligaţia să se conducă după patru “linii”: 1) credinţa în Dumnezeu, prin care considerau că se asigură “contactul cu morţii noştri şi ai neamului”; 2) încrederea în misiunea proprie – “o încredere nelimitată în steaua noastră şi a neamului”; 3) dragostea reciprocă – “ca şi cum am fi fost din aceeaşi familie şi ne-am fi cunoscut de mici copii”; 4) cântecul – ca formă de manifestare a stării lăuntrice; între cântece se numărau: Pe o stâncă neagră – care-l glorifica pe Ştefan cel Mare; Ca un glob de aur – închinat lui Mihai Viteazul; Cântecul lui Avram Iancu; Să sune iarăşi goarna – cântecul Şcolii Militare de Infanterie din 1917; Sculaţi Români – compus de Iustin Ilieşiu şi Istrati, care a fost proclamat Imnul Legiunii.
Legionarii trebuiau să fie mai întâi ei, “oameni noi”, “cu calităţi de erou”, un fel de prototip pentru românul de mâine, care “să frângă în două întreaga istorie şi să pună temeliile începutului unei alte istorii româneşti”. De aici, preocuparea pentru crearea unui mediu special, prin viaţa comună în cuib, în tabere de muncă, în organizaţia şi “familia legionară”, după care legionarul va fi “trimis” în mijlocul lumii: să trăiască, pentru a învăţa să fie corect; să lupte, pentru a se învăţa viteaz şi tare; să muncească, pentru a se învăţa muncitor, iubitor de toţi cei ce muncesc; să sufere, pentru a se oţeli; să se jertfească, pentru a se deprinde cu depăşirea propriei lui persoane, slujindu-şi neamul”. Unde se va duce, legionarul va crea un mediu de aceeaşi natură, va face alţi legionari şi lumea îl va urma; toţi la un loc vor constitui o oaste, o forţă, care va birui.
În Legiunea Arhanghelul Mihail s-au înscris câţiva foşti militanţi în LANC, precum inginerul Gheorghe Clime, avocatul Mile Lefter, inginerul Blănaru. De Legiune s-au apropiat gen. Macridescu şi prof. Ion Găvănescul. Dar, în general, aderenţa a fost foarte slabă. De aceea, Codreanu a decis: “Să mergem să cucerim România! Plecaţi în sate şi strigaţi: – S-a făcut o nouă organizaţie politică, înscrieţi-vă cu toţii într-însa”.
În ziua de 8 noiembrie 1927, a fost organizată, la Iaşi, festivitatea de depunere a primului legământ legionar. Solemnitatea a început prin amestecarea ţărânii aduse de la localităţi istorice: Turda, Războieni, Sarmizegetusa, Călugăreni, Podul Înalt, Suceava, Neamţ, Hotin, Soroca, Alba Iulia, Ţebea, Roşcani, Tg. Jiu, Oituz, Caşin, Prunaru, Turtucaia. Apoi, au fost umplute punguliţe făcute din piele şi legate cu şnur, pe care legionarii le-au primit cu ocazia jurământului pentru a le purta la piept. Primii care au depus jurământul au fost Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu, îmbrăcaţi în costume naţionale, purtând o zvastică mare în dreptul inimii.”
Sursa lucrării: Profesor Ioan Scurtu, POLITICĂ ŞI VIAŢĂ COTIDIANĂ ÎN ROMÂNIA ÎN SECOLUL AL XX-LEA ŞI ÎNCEPUTUL CELUI DE-AL XXI-LEA. Editura Mica Valahie, 2012
* Extras din studiile introductive la volumele apărute sub egida Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului cu titlul: Totalitarismul de dreapta în România. Origini, manifestări, evoluţie. Documente. 1919-1927, (Bucureşti, 1996) şi Ideologie şi formaţiuni de dreapta în România, vol. II (1927-1931); vol. III (1931-1934); vol. IV (1934-1938); vol. V (1938-1940); vol. VI (1940-1941); vol. VII (1941-1943), publicate în anii 2000-2009.
Sursa Foto: Documente din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu, Vol IV
