Tetraevangheliarul srediștean din 1552

tetra2

Odată cu desfințarea mănăstirii din Srediștea Mică, tetraevangheliarul a fost dus la Biserica Ortodoxă Sârbă din Srediștea Mare spre păstrare.

Tetraevangheliarul srediștean este un exemplar rar, tipărit la Belgrad, editat la 1552, editorii fiind Trăian Gundulici și Radișa Dimitrovici din Dubrovnik (Croația). Despre drumul istoric și existența Tetraevangheliarului srediștean nu avem date nemijlocite în cărțile sau documentele disponibile. În anul 1777, biserica fostei mănăstiri a devenit parohie, iar averea ei a fost împărțită bisericilor vecine, nou întemeiate în Banat și mănăstirii Mesici

Sf. Treime

În arhiva documentelor mănăstirei Mesici (cutia I F, pe 1775) se găsesc și câteva documente ale mănăstirei din Srediștea Mică, bine păstrate și scrise, factura cheltuielei și venitului sfântului locaș din 1754-1775, apoi lista inventarului mănăstirei Mesici cu prilejul preluării obiectelor mobile din mănăstirea sredișteană după desfințare. Aici se precizează iconostasul, icoanele, obiectele și lucrurile mănăstirești, obiectele casnice, cărțile etc. Printre cărți este transcrisă și o evanghelie editată la Moscova, fără alte date. deci, aici nu se amintește acest tetraevangheliar care nu este editat la Moscova și este mult mai vechi.

Totuși, registrul este întocmit cu ocazia primirii unei părți din inventarul mănăstirei din Pârneaora, tetraevangheliarul vechi n-a aparținut mănăstirei Mesici, deci, nu a fost introdus în registru. Probabil a rămas la mănăstirea Srediște, iar mai târziu a fost dăruită bisericii din Srediștea Mare.1
Cartea este alcătuită din 210 foi tipărite, mărimea 19.5 – 20 x 27 cm. Începe cu A II care are 5 file. Restul sunt legate din 8 file și toate sunt întregi, doar la sfârșitul XXVIII din 5 foi, lipsește prima care este recuperată cu foaia goală de hârtie din secolul al XIX-lea, cu ocazia relegării. Copertele sunt de lemn, acoperite cu somot verde. Părțile de metal sunt din tinichea catifea, simple și brut confec­ționate. Foile albe de la începutul și sfârșitul cărții au semnele acvatice și inițialele S.V. Evident, aparțin secolului al XIX-lea. Note vechi și importante nu există, ci doar câteva însemnări recente, de mică valoare.2

Evanghelistul Matei

Pe prima pagină jos a semnat cu creionul: Nicolaie Nincovici, epitrop 1893. Tot jos, pe prima pagină b în vârf, tot la fel cu creionul: ГИТА КЊИГА ПЕЧАТАНА ЕСТ ВО ГРАДћ (ћ corectat în y) ДУБРОВНИК8 ГОДА 1552.
Alt manuscris: ГИТА КЊИГА, urmând calcularea anilor tipăririri cărții
7060
5508
——
1552

Foarte prețios este sigilul de la fila V (II), dar este greu de descifrat și ca atare se poate doar presupune inscripția secolului din tetraevangheliar. După forma și particularitățile sigiliului, poate fi atribuit secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea.
Pe foaie, la începutul tetraevangheliarului după Marcu, încă odată s-a semnat N. Nicolaie. După toa­te spusele, s-au mai observat unele amănunte im­por­tante, până în prezent neremarcate și neevi­dențiate. În dosul foii miniaturii tetraevangheliarului, s-a remarcat sub un unghi de lumină favorabil, unele semne acvatice desenate, ancora cu coada obișnuită, în vârf cu măr și care se termină în formă de ciocan. Ancora este în cerc cu perimetrul de 3.6 cm și cu trei sau patru frunze romboide, cruce pe creștetul sferei. Cele mai evidente sunt la miniaturile lui Marcu și Ioan din 1583.3
Simbolurile de apă de această formă apar în ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, din 1570 și începutul secolului al XVII-lea. Semnele din carte sunt cu totul diferite, provin cel puțin 20 de ani după terminarea tetraevangheliarului.4
După cum se poate aprecia și accentua, cea mai mare valoare a Tetraevangheliarului srediștean o reprezintă cele șase miniaturi: desenul lui Deisisa și cinci miniaturi în culori: Sfânta Treime și patru portrete de evanghelii ale autorului. Toate miniaturile de pe foi au mărimile 19.5 x 27 cm, iar părțile desenate ceva mai mici, cu adâncime de margini, executate în temper-tehnică.

Evanghelistul Luca

Miniaturile desenate sunt întoarse spre începutul textului tetraevangheliar. Consecvent este așezată și compoziția Sfintei Treimi. Cu privire la descrierea și ipotezama Deisia adică autorul, care însăși reprezintă și este o enigmă apariția lui în această carte.
Evidențierea Sfintei Treimi la începutul cărții nu este întâmplător și neintenționat. Este posibil ca, mănăstirea căreia i-a fost destinată la început tetraevangheliarul a fost închinată Sfintei Treimi. Mănăstirea din Srediștea Mică este închinată Sf. Arhanghel Mihail și Gavriil, iar tetraevangheliarul a fost dăruit, cumpărat sau în alt mod a ajuns în posesia sfântului locaș.
Motivele compoziționale și iconografice ale Sf. Treimi în forme lumești aparte Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, în aspect de porumbel, precum în tetraevangheliarul srediștean se ivește la noi la jumătatea secolului al XIV-lea.5 Vladan Petrovici accentuează că Sf. Treime este un tablou rar.6 În același timp, asemănătoare este miniatura din Psaltirul Minhenez, aproape identică ca tetraevangheliarul srediștean după poziție, veșmânt, ședere, dar se diferențiază după fizionomia și poziția Sfântului Duh reprezentat ca o pasăre masivă, fără nimbă, foarte jos, între umerii Tatălui și Fiului.7
În secolul al XVI-lea este interesantă apariția acestei reprezentații în Culegerile lui Iacov din Râul Pietricios, tipărită la Veneția (1566). Pe prima b pagină este imprimată gravura liniară în lemn a Sfintei Treimi, foarte asemănătoare cu cea din muzeul Benaci din Atena, lucrarea pictorului Mihail Damaschin la sfârșitul secolului al XVI-lea.8
În concluzie, compoziția Sfintei Treimi a ajuns în iconografia noastră prin intermediul influenței italiene și occidentale. Totuși, gravura vienețiană este cea mai apropiată de miniatura sredișteană, care a luat naștere după modelul și influența ei. O mulțime de elemente ne duce la această constatare. Asemănările scaunului domnesc cu filament în partea de jos, perna sucită în pat, poziția și ținuta Dumnezeu Tatălui și Fiului, părul împărțit în două părți – la Dumnezeu Tatăl este întins pe umeri, Dumnezeu Fiul adunat la ceafă, mâinile drepte la binecuvântare – Dumnezeu Tatăl pe jumătate a deschis sulul, iar Fiul este cu evanghelia uniform deschisă. Complet la fel este poziția tălpilor pe pământ – stângul este drept, iar dreptul puțin înăuntru. Ceva mai deosebit este așezat Sfântul Duh. Pe gravură este simplu soluționat în diagonalele cuiburilor încrucișate cu aripile desfăcute. Primul cuib are laturi ovale. În general, la miniaturile cu pătrate încrucișate porumbelul este prezentat din profil și cu aripile jumătate desfăcute sau așa arată din perspectivă. Desigur, întâmplare absolută nu e, fiindcă pictorul miniaturii nu a reprodus întrutotul gravura, ci liber s-a inspirat schimbând într-un mod propriu și stilizat câte ceva.
Pe gravură, capetele sunt rotunde și părul nete­zit, iar pe miniatură ovale și mai bogate.
Barba Tatălui este împărțită în două cărări, pe când în miniatura metalică și asemănătoare capului, părului și bărbii Psaltirei din Minhen.
Diferența constă în aplicarea culorilor pe miniatură și necoloratul grafic.
Pe lângă asemănările enumerate cu gravura venețiană din perioada respectivă provin și semnele de apă (între anii 1580 – 1590).9
Celelalte patru miniaturi, portretele evan­gheliștilor sunt lucrarea aceluiași pictor, din aceeași perioadă de timp. Aprecierea definitivă asupra tetraevangheliarului nu se poate oferi pentru că mereu se descoperă elemente noi, timpurile, gusturile și cercetătorii se schimbă, iar uneori trecutul e contradictoriu cu prezentul.
Componența icoanelor este structurată după principiul sistematizării. În centru se găsește purtătorul lucrării. Partea de sus a miniaturii nu are arhitectură obișnuită, ci fundalul este auriu, cu excepția la Ioan, cu peisaj muntos și peșteră. Totuși, pentru a scoate în evidență evenimentul în formă închisă corespunzătoare de volum, la mijlocul miniaturii este executat un zid ornamental, angrenaj, etc. Supoziția figurilor este bună, sigură și stabilă, dar nu-i dificilă.
Obiectele sunt cert la pământ, iar pe ele ființele existente și lucrurile.10
Poziția feței dă seriozitate și festivitate scenei și parcă subliniază importanța rolului personalității reprezentate, însuflețirea simbolică și personificară.

Evanghelistul Ioan

În culorile miniaturii, dacă nu există simbolism cu siguranță găsim motive reale, expuse și justificate. Părțile de sus aurii reprezintă partea luminată a cerului, fără precedent, iradiază lumina Domnului, din care se trage inspirația și duhul cu conținut evanghelic. Zidurile înlocuiesc culoarea purpurie a palatelor regale respectiv, caselor. Scaunele maro sunt de culoarea naturală din lemn, din care au fost confecționate. Deosebit și frapant accentuat sunt filele albe de hârtie a cărții, iar muntele albastru în spatele lui Ioan vrăjește ținutul.
Cea mai mare discordonare în armonia și alcătuirea culorii o reprezintă albastru întunecat și verde, verde și portocaliu, roșu și portocaliu, auriu și maro.
Deși, toate aceste culori sunt în contrast și accentuat se disting și diferențează toate lucrurile și personajele, nu se confruntă ușor și fericit, nu trec peste nuanțele atenuate reciproc, ci se izbesc puternic, rar se limitează și intră în conflict. Într-adevăr, nu se destramă și distrug, ci energic se disting individual, acționează fără acordul tonal și echivalarea puterii. Majoritatea culorilor răsună într-un ton plăcut.
În acord disonant se varsă, dar foarte suportabil și acceptabil. Întregul îl salvează organizarea iconelor, desen puternic și creatură proporțională cu toate că, în cazul figurilor, relația nu este cea mai bună obținută. Miniaturile tetraevengheliarului srediștean nu sunt de mică valoare artistică. Ele conțin toate caracteristicile icoanelor realizate de persoane competente. Experiența aplicării culorilor își lasă amprenta, tehnica și esteticul sunt într-o relație armonică a culorilor evului mediu tra­diționale.
Miniaturile aparțin cercului iconografic de tipul exemple iluminate de evanghelie cu portretele autorilor de îngeri ca, personificarea înțelepciunii și însuflețirei.11
Asemănările dintre tetraevengheliarul srediștean și restul evangheliarelor din secolul al XVI-lea constă în asemănările după tip, model și supozițiile compozițiilor de bază, iar desenele și coloristica este cu totul diferită. În tetraevengheliarul srediștean, miniaturile sunt soluționate mai mult în ansamblu și straturi de culori. În majoritatea lor apare ca temă Deisis, în desen ușor colorat. Hristos este reprezentat ca marele sfătuitor al îngerilor, ca împăratul slăvirii, judecătorul drept, protopop și Emanuil. În ansamblu-i cuprins întreg rolul și serviciul în raport cu lumea și oamenii după învățătura și interpretarea bisericească.12
Tetraevengheliarul din Srediștea Mică (Pârnea­ora), la ora actuală se păstrează în Biserica Ortodoxă Sârbă din Srediștea Mare. Cartea este foarte rară și veche, fiind sub protecția statului, înregistrată cu numărul 445 din 5 iulie 1962.13
Nu există date cum a ajuns tetraevengheliarul din 1552 la mănăstirea din Pârneaora, dar odată cu desfințarea sfântului locaș, cartea și alte opere valoroase, au revenit bisericii din Srediștea Mare, mănăstirii Mesici și noilor parohii înființate prin Banat.
Cu regret constatăm, precum tetraevangheliarul srediștean, care secole în șir s-a găsit la mănăstirea românească din Srediștea Mică (Pârneaora) și care accidental ajunge la biserica sârbească din Srediștea Mare, nu-l găsim în ”Cartea veche românească din Voivodina”, în studiile și cercetările ICRV, preocupările instituțiilor cu caracter românesc etc
Elementul românesc, valorile inestimabile spirituale, patrimoniul cultural se impune valorificat, cercetat și scos la lumină prin intermediul forurilor competente care au menirea, obiectivul și mijloace disponibile pentru realizarea proiectelor, care fac referință, în primul rând la românii din Serbia.
De ce tetraevangheliarul srediștean tipărit la 1552 nu este cunoscut în anul 2011 opiniei românești, nu este prezentat în colecțiile de carte veche românească, rămâne inexplicabil?
În această ordine de idei, ”Românii Independenți din Serbia”, indiferent de prejudiciu, vor prezenta și semnala sub toate aspectele cultura și istoria românească din Serbia.
Dr. Dorinel Stan

NOTE:

1. Petar Momirović, Knjiško-arhivski spomenici iz Banata, Građa za proučavanje spomenika kulture Vojvodine, I, Novi Sad, 1957, str. 113-115
2. Ibidem
3. Zoran Andrić, Spomenica 70 godišnjica hrama Sv. Arhangila Gavrila u Velikom Središtu 1924-1994, Vršac, str. 55
4. Ibidem, str. 113
5. Građa za proučavanje spomenika kulture Vojvodine, Novi Sad, 1981, str. 254
6. Vladan Petković, Pregled crkvenih spomenika kroz povest srpskog naroda, Beograd, 1950, str. 140
7. Ibidem
8. Dejan Medaković, Grafika srpskih štampanih  knjiga XV-XVIII veka, str. 152
9. Građa za proučavanje spomenika kulture Vojvodine, Novi Sad, 1981, str. 255
10. Ibidem, 256
11. Građa za proučavanje spomenika kulture Vojvodine, Novi Sad, 1981, str. 255
12. Saopštenje VIII Republičkog zavoda za zaštitu spomenika kulture, Beograd, 1969, str. 122
13. Zoran Andrić, Spomenica 70 godišnjica hrama  Sv. Arhangila Gavrila u Velikom Središtu  1924-1994, Vršac, str. 55

%d blogeri au apreciat: