Teatrul din Oravița a fost primul teatru din România

teatru-oravita

Construit în anul 1817, ca o copie la o scară mai mică a celebrului teatru vienez Burgtheatre, Teatrul din Oravița a fost primul teatru din România. Inaugurarea lui s-a făcut în prezența împăratului Francisc I și a împărătesei Augusta Carollina, cu ocazia vizitei lor la Oravița, care au fost prezenți și la primul spectacol jucat aici „Cununa cu lăutari”. În anul 1890, când teatrul din Viena este dezafectat, edificiul din Oravița devine din copie original. Un lucru ciudat este faptul că în toată istoria sa teatrul nu a avut niciodată propria trupă de actori.

Aspect din Oravița
Aspect din Oravița

Teatrul a fost construit pe locul unde odată se afla o mină, care se numea Thalia, după numele zeiței artei dramatice. Multe persoane se întreabă de ce s-a ales tocmai Oravița pentru construcția primului teatru din România. În acea perioadă Oravița era un fel de capitală neoficială a Banatului Montan, sub stăpânirea austriacă. Zona era foarte bogată în minereuri: fier, cupru sau zinc, ceea ce a dus la o dezvoltare economică mult mai mare decât a celorlalte regiuni și deci, la atragerea ca un magnet a diferitor nații, care veneau aici în căutarea unui loc de muncă. În scurt timp Oravița devine un oraș multicultural, cu o populație de aproximativ 8000 de locuitori: români, polonezi, cehi, sărbi, evrei și germani.

Nevoia de cultură și divertisment duce la apariția asociațiilor culturale de lectură și teatru în cadrul fiecărei etnii, care se unesc în anul 1790 sub forma Uniunii Diletanților din Oravița, reprezentând toți pasionații de arta dramatică, indiferent de etnia acestora. Reprezentațiile date de aceștia se confruntau cu lipsa de spațiu propriu, fiind adesea ținute în spații improvizate sau în clădirea Primăriei. Astfel, în scurt timp, mai exact în anul 1802, s-a impus nevoia construirii unui teatru. Tot în acel an se declanșează un incredibil fenomen de solidaritate, începând strângerea de fonduri pentru construcția teatrului mult dorit. Până în anul 1816 se adună suma de 30.000 de florini de aur, o sumă extrem de importantă pentru acea perioadă. Dar strângerea sumei de bani necesară nu era suficientă pentru începerea lucrărilor; era nevoie și de o aprobare din partea oficilităților de la Viena pentru ridicarea edificiului, dar și de un moment prielnic pentru a cere asta. Faptul că se apropia centenarul eliberării Banatului de sub domnia otomana de către austrieci în anul 1718, a fost cel mai bun moment. Mai mult decât atât, oficialitățile de la Viena doreau ca momentul să fie marcat de un eveniment deosebit fie că era vorba de ridicarea unei statui sau a unui alt edificiu. Atunci a fost momentul în care locuitorii Oraviței au spus la unison că vor un teatru.

Constructia teatrului a început în vara anului 1816 și a fost încheiată după scurt timp, în primăvara anului 1817. Pe lângă locuitorii din Oravița, la proiect au lucrat și țăranii din satele vecine, care au ajutat la transportarea pietrei din carierele din zonă. Cele mai importante cariere erau: Ilidia și Maidan. Cu granodioritul transportat de la Ilidia s-a ridicat parterul clădirii, iar cu tuful călcăros adus de la Maidan s-a ridicat etajul.

Teatrul a fost construit după planurile arhitectului macedo-român Ion Niuni, iar interioarele au fost decorate după proiectul arhitectului vienez Ieronimus Platzer, în stil rococo, în culorile: roșu și auriu. De asemenea este prima clădire de teatru din Europa, care a fost iluminată cu lămpi de acetilenă. La parterul teatrului se află lojile Baignoire, pe rândul de sus sunt lojile Belle-etage, iar la ultimul nivel se află galeria. La început aici se aflau niște lavițe pe care se așezau spectatorii, dar care în anul 1893 au fost înlocuite de fotolii. În partea centrală a sălii și în lojile de la parter sunt 200 de locuri, la care se adaugă cele 50 de locuri din lojile de la etaj. Spectatorii din galerie erau nevoiți să stea în picioare.

Teatrul ”Mihai Eminescu” din Oravița
Teatrul ”Mihai Eminescu” din Oravița

teatru-oravita2
Scena teatrului a primit trupe celebre, printre care: trupa Teatrului Balsoi din Moscova, Orchestra Imperială a Rusiei, trupa Teatrului Regal din Madrid, dar și trupe din Viena. Un episod special din istoria teatrului este legat de venirea trupei lui Mihail Pascali, din care făcea parte și Mihai Eminescu. Trupa a jucat pe scena teatrului două reprezentații, în care Mihai Eminescu era sufleorul trupei.

Datorită diversității etnice, replicile din spectacole erau repetate în diferite limbi, în funcție de etnia spectatorilor din sală.

Edificiul a reușit să supraviețuiască în timpul celor două războaie mondiale, dar și venirii la putere a comuniștilor. În anul 1948, comuniștii intră în clădire, iau toate cărțile și documentele de mare valoare, le duc în centrul orașului și le dau foc, ca un an mai târziu tot aceștia să își dea seama de oribila greșeală și mai ales de importanța edificiului, pe care îl numesc în anul 1949, cu numele poetului care fusese aici cândva sufleor, Mihai Eminescu.

După anul 1957 sala de teatru este din ce în ce mai puțin folosită, din cauza faptului că aproape toate trupele de actori dispăruseră odată cu venirea noului regim și tot atunci intra în categoria monumentelor istorice. Nici după venirea Revoluției, lucrurile nu se schimbă, poate doar statutul edificiului, acum încadrat în monumentele de maximă importanță pentru țară.

%d blogeri au apreciat: