O lucrare științifică valoroasă


”Societățile cultural-artistice românești din Voivodina (1945-1962)” elaborate de Dr Dorinel Stan, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2012, 236 pagini. Referenți științifici: Prof. Univ. Dr. Ioan Viorel Boldureanu, prof. Univ. Dr. Ionel Funeriu, prof. Univ. Dr. Otilia Hedeșan și prof. Univ.dr. Ilie Moise

Cartea de debut a dr Dorinel Stan are meritul de a oferi premise detaliate prin aceea că este larg exemplificativă aducând și sistematizând elementele esențiale din experiența fiecărei societăți cultural-artistice din Voivodina – totul contextualizat corespunzător în cadrul legislativ-juridic, istoric, etnocultural și de sociologie rurală comunitară.
Într-un Cuprins organizat pe trei secțiuni (I Cadrul legislatic și contextul istoric și etnocultural de dezvoltare comunitară în Voivodina postbelică: II Structuri instituționale (guvernamentale și comunitare) de activitate cultural-instructivă în Voivodina: III Forme și modalități de manifestare creativă în societățile cultural-artistice din Voivodina), autorul consacră ultimul capitol (al patrulea) din ultima secțiune unei ample prezentări (de factură micro-monografică) Istoricul societăților cultural-artistice românești din Voivodina existente în perioada 1945-1962, ceea ce întărește, confirmă și amplifică o trăsătură importantă a lucrării științifice, anume  de a fi o importantă sinteză de istorie culturală regională. Ceea ce reprezintă o contribuție importantă este faptul că, devenind formal mai ușor accesibilă prin punerea în acțiune a unei fațete a principiului caracterului de clasă a culturii și anume culturalizarea maselor, s-a încurajat un anume proletcultism concretizat printr-un nivel valoric scăzut al ”culturii de masă”, însă și în această privință, aspectul negativ în sine al nivelului valoric scăzut a fost în bună parte compensat printr-o diversitate polimorfă și prin forme multiple ale culturii din acea perioadă.
În cele ce urmează, vom trece în revistă succint principalele aspecte ale articulării structural-ideatice a cărții.
Cadrul legislativ-juridic și reforma culturală de sus în jos ca reflex al transformării prin revoluția culturală: Ca problemă de cadru istorico-legislativ, studiul de istorie culturală evidențiază un aspect de continuitate surprinzând inclusiv dinamica accentuată a perpetuării societăților

A doua generație de fanfariști din Nicolinț – 1951-1952

cultural-artistice din perioada interbelică. Potrivit principiilor transformărilor revoluționare de sus în jos, încă în anul 1945 se înființează Uniunea Culturală a Românilor, începându-se astfel organizarea activității culturale, comitetele culturale locale sunt subordonate comitetelor populare. Aceasta și-a găsit locul firesc și a rămas în structurile organizatorice care au luat ființă în deceniul următor, structuri ierarhice precum: Consiliul Cultural al Românilor, Uniunea Societăților Culturale din Voivodina – Secția pentru Români, în sfârșit, la vârful ierarhiei, Asociația Culturală a Serbiei, înființată în mai 1956.
Important este faptul că în anii următori, în sens integrator al ierarhiei schițate mai sus, se creează structuri instituționale (guvernamentale și comunitare) în Voivodina: Universități populare și muncitorești, Biblioteca populară, Formațiunea populară – fanfara, Corul, Secția de folclor, Orchestra de muzică populară, Secția de dramă, Teatrul Popular Românesc din Vârșeț, pe care autorul le descrie documentat și analitic, prezentând concret alcătuirea și conținuturile lor repertoriale.
Se deschide astfel firesc secțiunea a III-a lucrării, Forme și modalități de manifestare creativă în Societățile cultural-artistice românești din Voivodina – Serbările populare românești și jubileele societăților cultural-artistice, Trecerile în revistă și inițierea Marelui Festival de Muzică și Folclor al Românilor din Voivodina, pentru a finaliza cercetarea prin prezentarea micro-monografistică a istoricul societăților cultural-artistice românești din Voivodina în perioada 1945-1962.
Statul socialist federativ iugoslav, chiar și în prima etapă, care, în linii generale, coincide cu perioada de referință a studiului, a fost un model atipic sub aspectul trăsăturilor esențiale care definesc statele socialiste – dominate exclusiv de raporturile de putere generate de supremația regimurilor politice ale partidului unic. În cazul Iugoslaviei (și cu atât mai mult în cazul Voivodinei), coordonatele politicilor culturale statale au fost supuse unui sistem complicat și complex de filtre și redirecționări, de o infrastructură culturală și de un nivel de civilizație relativ ridicate. Cultura generată și promovată de societățile cultural-artistice (inclusiv și mai ales instituțiile, cadrul instituțional special create din

Fanfara din Coștei la Kragujevac, 1956

interiorul acestei culturi) comportă câteva particularități evidențiate în carte în existența lor empirică dar și sistemică. Creatorii, purtătorii și promotorii acestui tip de ”produse culturale” se numesc pe ei însuși, potrivit tipului de cultură creat și raporturilor lor cu întreaga sferă a culturii, drept diletanți sau amatori, firește fără să subînțeleagă nicio notă peiorativă în acești termeni. Observăm, însă, că nivelul generat și susținut de societățile cultural-artistice este mai apropiat de ceea ce reprezintă cultura comunitară rurală ”etnografică”, sătească și tradițională, reprezentând pentru creatorii ei și pentru mediul lor o referențialitate culturală aproape exclusivă. Societățile culturale, fără a fi profesioniste, care îi reunesc pe ”creatorii-amatori” (diletanți sub aspectul socio-cultural, nu neapărat sub cel al talentului, cultivării și

Fanfara din Seleuș -1967

dezvoltării abilității și virtuozității creative) au în geneza lor o componență etatică (adică exterioară, ce ține de autoritatea statal-guvernamentală, autoritar-comunistă) semnificativ mai mare, mai complexă și mai puternică, mai ales în Iugoslavia anilor 1945-1962.
Realitatea culturală secvențială reprezentată de ”producția culturală” a societăților cultural-artistice s-ar încadra (chiar dacă parțial) modelului educațional statal-birocratic de politică culturală prin care se consacră supremația statului care, prin intermediul aparatului său, controlează întreaga sferă a culturii.
Sfârșitul perioadei de referință, anul 1962, este reperul temporal care aduce atenuarea formelor agresive și imperative de impunere a transformărilor radicale ce decurg din pseudoprincipiile luptei de clasă și ale caracterului de clasă al culturii, precum și o sensibilă liberalizare economică. În sprijinul marcării anului 1962 ca dată semnificativă în delimitarea cronologică a domeniului de referință pentru cercetare se evocă legea de amnistire adoptată și aprobată de către Parlamentul iugoslav (Adunarea Națională Federală) prin care aproximativ 150.000 de persoane sunt scoase de sub urmărire penală. Ca urmare și a acestui fapt, în deceniul 1960-1970 crește la peste 50% proporția activiștilor culturali în organele de autoconducere a instituțiilor culturale integrate în consiliile populare ale comunităților sociale.
Această valoroasă lucrare științifică, prin aria de cuprindere, prin structură, dar mai ales prin bază documentară oferă deschideri către noi teme de cercetare sectorială de istorie și sociologie a culturii privind mișcarea teatrală românească de amatori din Voivodina, viața editorială și publicistica românească, și tot astfel, celelalte instituții și formațiuni (coruri și fanfare, universități populare și școli de artă, cenacluri, biblioteci populare etc.)
Cartea dr Dorinel Stan reprezintă o utilă și interesantă lucrare științifică privind elementele de specialitate ale culturii tradiționale din Voivodina văzut în context zonal și chiar european.
Prof. Univ. Dr. Ioan VIOREL BOLDUREANU

%d blogeri au apreciat: