230 de ani de la răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan

Bătălia Rovine

Am citit foarte mult și cu mare atenție numeroase cărți și documente despre răscoala țărănească a lui Horea, Cloșca și Crișan. Istoriografia românească de-a lungul timpului a fost influențată de factorul politic. În general, istoriografia impune mituri indubitabile despre evenimente istorice, care nu pot fi contestate fără ca cel care o face să nu fie acuzat de impietate. Nicolae Iorga vedea în Horea un prototip al emancipării românilor din iobăgie cu arma în mână, un erou popular. Fapt ce este adevărat. Istoricul clujean David Prodan, influențat de marxism și comunism, în cartea sa publicată în 1979, „Răscoala lui Horea” îl percepea pe Nicola Ursu și mișcarea sa, ca un război țărănesc, ca o răscoală socială împotriva asupririi și a iobăgiei, cu mai puține conotații naționale.

Documentele expuse de David Prodan abundă de revolte sociale violente. Îmediat după teoria socială a lui Prodan vine istoricul Ștefan Pascu cu cartea „Revoluția populară de sub conducerea lui Horea”, tipărită în 1984 sub influența lui Nicolae Ceaușescu, considerând mișcarea de la 1784 o revoluție populară, un fel de revoluție națională avant la lettre înainte de cea franceză de la 1789 și care sintetiza revolta socială și națională a țăranilor români iobagi, ce doreau o dublă eliberare: socială și națională. Totuși, după o lecturare atentă a documentelor mișcării lui Horea din Munții Apuseni, dezbărată de convenționalisme sociale și influențe marxiste am ajuns la concluzia că evenimentul cutremurător de la 1784 a fost o resurecție religioasă a ortodoxiei în Ardeal, un adevărat război religios de emancipare prin religie a românilor de sub dubla stăpânire: a nobililor maghiari și a papistașilor catolici.
Contextul religios al ridicării țăranilor sub conducerea lui Horea, Cloșca și Crișan se face sub semnul unei cruci mari de aur în formă bizantină. Să nu uităm că românii ortodocși din Ardeal erau persecutați. După unirea religioasă cu forța de la 1700 a episcopului Atanasie Anghel cu Roma și nașterea Bisericii Greco-Catolice, creștinii ortodocși din Transilvania au trecut prin persecuții inimaginabile. Sfinții ortodocși Sofronie, Visarion și Oprea la 1750/1760 au repornit renașterea ortodoxă în Ardeal, aprinzând ca un foc mistuitor religios Principatul de sub conducerea austriacă și nobiliară maghiară. Resurecția ortodoxiei în Ardeal, la 1760 s-a întins ca un pojar al credinței clătinând Unirea cu Roma făcută la comanda Vienei. Visarion și Oprea au parte de moarte martirică în temnițele austriece. Sofronie se retrage în Munții Apuseni unde moții refuzaseră Unirea cu Roma și erau păstrători ai dreptei credințe. Sofronie este arestat de unguri la Abrud, însă moții nu renunță la Ortodoxie. Ca urmare,  guvernul de la Viena îi ordonă generalului austriac Bukow să tragă cu tunul în peste 150 de biserici și mănăstiri ortodoxe. Există documente prin care aflăm că episcopul unit și clerul greco-catolic instigau la arderea bisericilor ortodoxe de lemn și delațiunea anti-ortodoxă era în floare la Blaj. Începutul răscoalei românilor și desfășurarea acesteia stă sub semnul crucii. Adunările de organizare și începutul revoltei se fac în bisericile ortodoxe și preoții se pun în fața țăranilor români răsculați. Se știe că Episcopia greco-catolică de la Blaj și intelectualii Școlii Ardelene, care erau uniți, au fost critici acerbi ai lui Horea și românilor din Apuseni, pentru că aceștia militau pentru recunoașterea ortodoxiei și a drepturilor lor religioase, implicit pentru drepturi sociale și naționale. În Ardeal, Ortodoxia se confunda cu poporul român. Răsculații botezau pe toți cei care îi prindeau în calea lor: nobili unguri, papistași, greco-catolici, reformați, intelectuali sau negustori. Această strânsă legatură dintre preoțime și masele de țărani a culminat în Transilvania, în timpul răscoalei de la 1784, condusă de Horea, Closca și Crișan. La această uriașă mișcare au participat si mulți preoți de la țară, activând în diverse moduri: conducatori de grupe, gazde, informatori, transmițători de știri, strângători de fonduri pentru drumul lui Horea la Viena etc. Rolul acestora în mișcare reiese evident dintr-o “petițiune” a nobilimii din Comitatul Albei, adresată, în vremea răscoalei, contelui Anton Jankovics, comisar imperial în Transilvania, în care se spune: “Deoarece preoții români sunt aceia care ațâță mai cu seama poporul la revoluțiune, din această cauza să se publice ca în oricare sat va erupe o revoluțiune, acolo preoții romani, primarii și jurații cu trei inși lângă dânșii, se vor pedepsi cu moarte, în conformitate cu legile patriei”. Cum același lucru era cerut și de nobilimea din Comitatul Hunedoarei, care, în suplica ei către acelasi potentat, cerea “să se pedepseasca intr-un mod exemplar preoții românilor care, sub pretextul religiunii, învață plebea ca să extermineze pe unguri”.

Pe data de 28 octombrie 1784, fiind zi de târg la Brad, județul Hunedoara, un număr semnificativ de iobagi se aflau în această localitate. Crișan s-a dus la acest târg și s-a întâlnit pe ascuns, sub podul de peste Criș, cu țărani din mai multe sate din Zărand, pe care i-a convocat la o întâlnire la biserica din satul Mesteacăn, în ziua de 31 octombrie, duminică. În ziua de 31 octombrie 1784 se adunaseră la biserica din Mesteacăn 600 țărani iobagi din Zărand și din Munții Apuseni. La întâlnire au venit Crișan și Cloșca, Horea fiind bolnav nu a putut participa. Crișan le-a arătat țăranilor o cruce de aur primită de la Horea, care i-ar fi fost dăruită acestuia din urmă de însuși împăratul Iosif al II-lea odată cu o scrisoare prin care împăratul îi îndemna pe români să meargă să se înroleze în regimentele de grăniceri. Preotul din Mesteacăn a întărit cele spuse de Crișan, astfel că iobagii au pornit imediat spre Alba Iulia spre a se înrola în armată, pentru a scăpa de iobăgie. La 5 noiembrie 1784 Horea, Cloșca și Crișan intră în orașul Câmpeni, județul Alba, în fruntea răsculaților. În Câmpeni și în toate satele din împrejurimi s-au întâmplat aceleași scene ca și în Zărand, iobagii încercând să șteargă diferențele de statul social dintre ei și nobilii de orice origine etnică, maghiară sau română. După căderea orașului Câmpeni în mâna iobagilor români, au urmat Abrudul și Roșia Montană, unde de asemenea nobilii care au vrut să scape cu viață au fost obligați să treacă la religia ortodoxă. Cu acest prilej se pare că Horea ar fi zis despre nobilii capturați în viață:„Cari se dau cu noi și se împărtășesc cu noi din faptele noastre, – nu trebuie supărați. Ci ca să fim mai siguri că vor ținea tot mereu cu noi, să-i botezați pe legea noastră.” Nobilii botezați de preotul ortodox român primeau de la acesta câte un bilet pe care era scris „Acesta-i creștin bun”.

Dintre preoții participanți la rascoala amintim pe Popa Dumitru din Certeje, care în 1782 a însoțit pe Horea la Viena, spre a cere dreptate pe seama celor asupriți; popa Ioanas Cazan din Mesteacan, Popa Ionita Dadei, care a purtat o circulară a lui Horea la Lupșa și de acolo la Mujina; preoții Dumitru din Cincis si Mihai din Bacia, luati prizonieri impreuna cu alti tarani, de locotenentul Kallyani; preotul Zaharia din Bratea, care cheama pe țărani cu arme la sine acasă, pentru nevoile rascoalei; popa Danila din Criscior, la casa caruia nobilii trebuiau să aduca răspunsul la ultimatumul din 11 noiembrie 1784, căci altfel se va ataca Deva; preotul Petre Iancu din Lupșa căruia, la o adunare, Cloșca îi cerea “să ia cu sine Sfanta Cuminecatura spre a putea împărtăși pe cei ce se vor imbolnăvi”; popa Ioan din Leheceni, care, în piața Vașcaului, își exprima dorința zicând: “De ar aduce Dumnezeu pe răsculati aici, căci de nu ne va fi mai bine, mai rău nu poate să fie”; popa Vasile din Pintic, care aduna pe săteni noaptea în biserică și le citea o scrisoare a lui Horea, îndemnandu-i să fie gata pentru începerea rascoalei, care va fi vestită prin tragerea clopotelor; popa Avram din Uibaresti, cel ce in timpul atacului de la Ribita, din turnul bisericii îndemna poporul la luptă; popa Gheorgnita Nicola din Albac, fost capitan al răsculatilor și duhovnic al lui Horea; popa Niculae din Orastie, care trece în Țara Românească să ceara ajutoare pentru răsculați; preotul Nicolae Raț din Maierii Balgradului, care a scris testamentele lui Horea si Closca, i-a împărtășit si i-a însoțit la locul de supliciu. Aici, până a frânt cu roata pe Closca, a stat lângă Horea, ținându-l “cu mâna pe după cap”, dar când a început să-l frângă cu roata și pe acesta – văzând “atâtea chinuri”- acolo sus pe “eșafod”, a “căzut leșinat jos” și a trebuit sa fie dus cu carul acasă, căci își pierduse simțirea. Au fost și alți preoți ortodocși alături fde lupta lui Horea.

Consider  că istoriografia românească ar trebui să se aplece mai mult asupra documentelor legate de mișcarea moților de la 1784. Se va observa cum răscoala lui Horea nu a fost una strict de eliberare socială și națională de sub stăpânirea maghiară, ci a avut un puternic caracter religios, de resurecție a ortodoxiei persecutate de autoritățile austrice, nobilii unguri și frații „uniți” de la Blaj. Tensiunile religioase înăbușite pe parcusul secolului XVIII, prin interzicerea religiei românești: ortodoxia în Ardeal, au răbufnit sub forma unui război religios cu conotații de eliberare națională, sub conducerea celor trei martiri români: Horea, Cloșca și Crișan.

Ionuț Țene

 

%d blogeri au apreciat: