Sâmbătă, 19 noiembrie 2016 în sala festivă a Primăriei Vârşeț, a avut loc o masă rotundă a mediului asociativ românesc din Serbia pentru costituirea unei federații unice şi reprezentative – UNIUNEA ROMÂNILOR DIN SERBIA (URS) – UNIJA RUMUNA SRBIJE (URS).
După mai multe întâlniri, negocieri şi mese rotunde prealabile, Vârşețul – centrul cultural, economic, politic şi spiritual românesc din Serbia, a reunit la aceeaşi masă asociațiile şi organizațiile reprezentative de pe întreg teritoriul Serbiei cu un singur scop – Unirea românilor din Serbia.
Românii din Serbia parcurg un proces specific al reorganizării şi coagulării societații civice, iar fondarea URS-ul este o necesitate şi reprezintă un act istoric pentru minoritate. Uniunea Românilor din Serbia în curs de constituire, este puntea neamului, o singură voce – Vocea etniei româneşti din Serbia.
La Vârşeț, eveniment premergător constituirii URS-ului, au fost prezente asociațiile: Românii Independenți din Serbia (preşedinte – Dr. Dorinel Stan, vicepreşedinte – Milan Micşa şi secretar -Călin Iorga), Asociația „Uniunea Românilor” (preşedinte-Ljubomir Brânduşan), Asociația „Renaşterea Românilor din Serbia” (preşedinte – Vlada Savici), Asociația pentru Tradiția şi Cultura Românilor”Dunărea” (preşedinte – Tihan Matasarevici, vicepreşedinte – Alexandar Najdanovici), Asociația „Familia” (preşedinte – Traian Trifu-Căta), Asociația”Banatica” (preşedinte-Octavian Suciu) şi Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia (vicepreşedinte – Cristian Cacovan).
Din motive obiective, asociațiile – Inițiativa Românilor din Serbia (preşedinte – Boian Barbuțici), Centrul Cultural Informativ al Românilor (preşedinte – Daniel Petcovski), Asociația „Dacia Aureliană” – Zaieciar şi Uniunea Românilor din Serbia „Dunărea” (preşedinte – Bojko Stankovici), n-au fost prezente la întâlnirea de la Vârşeț, dar sprijină demersul şi înființarea URS-ului.
Evenimentul a fost onorat de prezența senatorului independent Ioan Iovescu, membru al Comisiei românilor de pretutindeni şi Dan Constantin, gerant interimar al Consulatului General al României la Vârşeț. Adunarea de la Vârşeț a fost urmărită de TVR Timişoara, TV şi Radio Panciova, Radio Far din Alibunar, Revista”Familia” din Petrovăsâla şi publicația de actualitate, cultură şi istorie a românilor din Serbia „Glasul Cerbiciei”.
UNIUNEA ROMĂNILOR DIN SERBIA (URS) este un nucleu puternic al mediului asociativ românesc, constituit din organizații si asociații de pe ambele maluri ale Dunării, care îşi păstrează autonomia, dar care vor reprezenta şi apăra într-un mod unic şi reprezentativ interesele majore ale românilor din Serbia. O singură voce reprezentativă pe întreg teritoriul Serbiei, care urmează să devină partener de încredere al Statului Român.
Reprezentanții organizațiilor şi asociațiilor au adoptat Statutul în formă finală, modul de organizare şi funcționare al URS-ului, obiectivele, Platforma de activitate şi sediul central, s-au stabilit principile de bază şi asociațiile fondatoare, respectiv constitutive ale URS-ului. În baza hotărârilor s-a fixat ca Adunarea Costitutivă a Uniunii Românilor din Serbia se va desfăşura pe 1 Decembrie – Ziua Marii Uniri, la Centrul Cultural Românesc din Kladovo, cu începutul la ora 15.00. Fiecare asociatie fondatoare va delega cinci membrii cu drept de vot, respectiv cinci delegați pentru fiecare asociație.
Moment deosebit în viața neamului românesc încercat din greu prin dăruire aprigă în agonia eforturilor pentru UNITATE. Un vis secular al românilor din Serbia, pe 1 Decembrie anul Domnului 2016, devine realitate. Românii din Serbia se unesc!