Teme și dileme în învățământ

În viața profesională a unui ca­dru didactic cele două cuvinte, „teme” și „dileme” apar foarte des în vocabular. Zilnic primești teme de dezbătut cu acei pui de oameni curioși și dornici de a afla câte ceva și la urmă le dai „teme de casă”. Ori, aceste teme nu sunt plăcute elevilor tăi și o vezi imediat după expresia feței lor, sau chiar îi auzi cum protestează: „Iar temă de ca­să!” ori „Nu putem fără de temă?” sau „Mai bine facem la școală!”. Rostul temelor de casă ar fi ca elevul să devină independent, să judece și să rezolve singur unele pro­bleme. Da, dar câți dintre ei își iau munca aceasta în serios?! Dar să le mai și placă?! Elevii buni și conștiincioși își fac temele pur și simplu din obligație față de domnul sau doamna profesor. Ceilalți găsesc motive sau inventează diverse preocupări care nu le dau voie să-și facă temele de casă sau le ocupă timpul necesar: ajutor acordat părinților sau alte activități și cel mai des – uitarea. La vârsta lor să uite tema sau caietul? E imposibil! Ace­s-ta este doar un protest față de obligația neplăcută pe care le-a dat-o profesorul.
Ce să ne facem atunci? La școală avem prea puțin timp pentru a însuși și consolida toate cunoș­tințele primite. Ore suplimentare și complementare nu se mai fac, pentru că nu mai intră în programa școlară și nu sunt plătite. Părinții nu prea pot să-și aducă aportul la re­zolvarea acestei dileme, pentru că într-adevăr a devenit o dilemă. Cum poți atrage un copil la obiectul tău, cum poți să i-l faci interesant (mult mai interesant decât telenovelele) iar programul acestui obiect să placă copilului? Cum să îi placă gramatica, fizica, chimia, matematica? Încerc de ani de zile să rezolv ace­astă dilemă la obiectul meu – limba și literatura română, și pot să declar sincer că am avut și succese și insuccese. În primul rând trebuie ca între profesor și comunitatea de elevi să se creeze o legătură deosebită, ba­zată pe simpatie și chiar dragoste, pe sentimente de respect și ono­a-re! Când s-a creat așa ceva între cele două elemente succesul e pe jumătate asigurat. Desigur că aceste legături trebuie întreținute și îmi permit să fac o constatare aici: persoana care nu iubește copiii, nu-i în­țelege, nu poate gândi și coborî la nivelul lor, nu are ce căuta în me­seria aceasta. Constatarea fiind fă­cută, sper să nu fi fost prea dură, să încercăm să mergem mai departe în rezolvarea dilemei.
Elevului îi place ca profesorul, indiferent de vârsta lui, să fie în permanență cu zâmbetul pe față, bine dispus, să mai facă și câte-o glumă și să îi acorde atenția cuvenită. De multe ori se creează legături părintești, care trebuie combinate cu cele prietenești și colegiale, deci trebuie construit un mediu comun. Acestea fiind rezolvate apare un ter­men nou – stimularea. Cum stimulăm elevul să rețină și să aprofundeze cele expuse de profesor? În primul rând prin calitatea predării și importanța acordată informațiilor. Ne lărgim orizontul introducând în viața de zi cu zi informațiile expuse. Atunci intervine concurența, care este benefică în oricare grupă de elevi. Premierea este de cele mai multe ori elementul dorit de elevi – învățăm pentru notă sau „dacă nu primim notă de ce să învățăm?!”. Am observat că elementul, să zi­cem, material, este foarte important pentru elevul modern. Nu se mai învață de dragul învățatului, ci pentru notă, medie, succes.
Dilema temelor de casă rămâne în actualitate, poate și în atenția celor care alcătuiesc programele școlare. Sunt sigură că fiecare dintre noi și-a format o părere despre acest subiect. Ar fi foarte interesant să auzim și alte opinii și să conclu­zionăm – sunt necesare temele de casă sau nu?
prof. Elena Lelea