Satu-Nou în cadrul Graniței Militare

În urma încheierii războiului turco-austriac din anii 1737-1739, autoritățile austriece au hotărât întărirea frontierei de sud a imperiului austriac înspre granița cu imperiul otoman, pentru a împiedica o nouă intrare a turcilor în Banat. Curtea Imperială de la Viena a hotărât înființarea unei poliții de graniță și a sentinelelor pentru supravegherea frontierei, a unui serviciu de carantină pentru a opri intrarea persoanelor infectate de bolile care au bântuit în imperiul turcesc  (ciuma și holera). Dar această miliție fiind numeric mică împărăteasă Maria Tereza ordonă înființarea Graniței Militare la anul 1764. Pentru aceasta era nevoie de o populație mai mare în apropierea graniței și hotărăște înființarea unor noi localități, dar și popularea în masă acolo unde deja erau localități formate. La începutul anului 1764 s-a înființat la Panciova regimentul de Granița germano-bănățean cu numărul 12 în care au intrat câteva localiăți deja înființate, iar localitatea Satu-Nou a intrat la 1767 totodată aici a fost staționată și Comandă garnizoanei a Companiei a IX-a cu sediul la Satu-Nou.
Intrând în componența graniței militare locuitorii satului au fost subordonați împăratului Austriei, dar și a Consiliului Curții Imperiale de Război. Odată deveniți grăniceri au beneficiat de folosirea pământului arabil oferit de autoritățile militare, la început primind 12 jugăre ceva mai târziu 18 jugăre, iar la sfârșit 24 jugăre de pământ. Viața granicerilor a fost supusă unui regim strict militar.
Datorită cultivării pământului și creșterii animalelor starea locuitorilor s-a îmbunătățit treptat. În sat apar și primele mori cu tracțiune animală așa numitele (soci), iar autoritățile militare au inițiat primele școli de instruire a viitorilor sub ofițeri, așa la Satu-Nou prima școală cu limba de predare germană a fost înființată în anul 1772, lângă actuala Biserică Românească, iar după câțiva ani și școala în limbile română și sârbă. În tot decursul existenței Graniței Militare în toate localitățile aparținătoare regimentului de Granița germano-bănățean au fost conduse de ofițeri militari care îndeplineau funcția de primari ai satului până la 1872 când s-a desființat granița militară. Pe tot parcursul Graniței Militare desigur au fost o mulțime de ofițeri care au servit în regimentul al 12-lea din Panciova, precum și în compania a IX-a din Satu-Nou.

Datele de care dispunem nu ne permit doar de câteva nume de ofițeri: amintim pe Stefan Jenar din cunoscuta familie a Janareștilor născut în anul 1820 fost capitan de graniceri, înmormântat la cimitirul din Panciova. La fel desprindem și pe Caporalul Mihuț Stanislav, născut la 1786 mobilizat în războiul cu Napoleon de la 1809. O altă persoană militară, dar și activ în viața spirituală la Satu-Nou a fost George Ciavoschi, supra locotenent membru în Consiliul Eparhial din Caransebeș în anul 1875. Dar, cel mai important personaj a fost supra locontenentul Ioan Balnojan născut în anul 1810, încadrat de asemenea în viața spirituală a românilor din Satu-Nou și nu numai. A fost participant la Congresul Bisericesc de la Carlovaț din anul 1871 unde s-a hotărât despărțirea ierarhică a românilor din Banat și Ardeal de către Mitropolia de la Carlovaț, apoi membru în comisia de la Satu-Nou din 20 septembrie 1872 la despărțirea ierarhică a bisericii din Satu-Nou și la multe activități de interes național.
În viața culturală a românilor din Panciova și Satu-Nou s-a evidențiat și supra locontenentul Adam Sudom și în fine menționăm pe George Roșculeț, supra locotenent primul primar civil al satului după desființarea Graniței Militare (1872).
Oricum, în perioada de peste 100 de ani a Graniței Militare localitatea Satu-Nou a avut o înflorire economică, socială, spirituală și culturală, starea economică a populației a fost satisfăcătoare timpului, în sat funcționat 10 alimentare (duchene) de negustori (târgoveți), iar spre sfârșitul dominației militare viața culturală la români și sârbi a luat o amploare evidentă. S-au înființat două coruri (sârb și român) și s-au dat primele reprezentații teatrale.

Ilie Baba