Protopopiatul Ortodox Român al Panciovei în primele decenii de existență (1865-1918)

Un grup de intelectuali români din Satu Nou la începutul secolului al XX-lea. Pe scaun, al doilea din sânga este protopopul Panciovei Trifon Miclea.

Primele acţiuni organizate de emancipare naţională şi confesională a românilor din ţinutul Panciovei apar pe la jumătatea secolului al XIX-lea, încurajate în special de despărţirea ierarhică din 1864 şi, mai concret, de înfiinţarea Protopopiatului Ortodox Român al Panciovei în anul 1865. Anume, preotul Simeon Dimitrievici din Ofcea, o personalitate de încredere a oficialităţilor Eparhiei Caransebeşului, a fost numit de administrator protopresbiteral al tractului Panciovei nou-înfiinţat, care va juca în continuare un rol deosebit de important în viața confesională și națională a românilor din împrejurimi şi din însăşi oraşul Panciova.

Practic, înfiinţarea acestui protopopiat este unul din momentele-cheie în istoria românilor din zonă, acest act deschizând noi orizonturi în lupta pentru emanciparea naţională şi contribuind astfel în mod hotărâtor la supravieţuirea naţională a acestei populaţii, expusă de foarte mult timp asimilării. Ca dovadă în acest sens va servi şi faptul că în localităţile în care trăiau români, dar în care aceştia nu au reuşit sau nu au fost interesaţi să-şi înfiinţeze parohie pe care să o încadreze în Protopopiatul Ortodox Român al Panciovei, asimilarea a fost accelerată şi s-a terminat prin dispariţia completă a românilor din astfel de localităţi. Ce e drept, nici separarea bisericească şi înfiinţarea de parohii româneşti nu a putut opri asimilarea în localităţile mixte, dar măcar a încetinit-o, oferind români1lor din zonă nenumărate posibilităţi de manifestare a propriei spiritualităţi, a limbii materne şi a credinţei ortodoxe prin biserică, şcoală, activitate culturală în cadrul reuniunilor culturale etc. Din aceste motive, nicio altă realizare naţională nu se poate compara cu cea a înfiinţării protopopiatului.
Protopopiatul a fost de la bun început administrat de preoţi devotaţi datoriei care le-a fost încredinţată, protopopii Panciovei reprezentând organizatori ai nenumăratelor acţiuni cu caracter confesional, naţional, cultural, economic sau politic în parohiile găsite în cadrul acestui tract. Redăm pe scurt, cu această ocazie, viaţa şi activitatea primilor trei protopopi ai Panciovei: Simeon Dimitrievici, Aron Bartolomei și Trifon Miclea.

Simeon Dimitrievici, fiul preotului Petru Dimitrievici din Ofcea, devine paroh în satul natal pe 24 ianuarie 1838, evidenţiindu-se în special în timpul evenimentelor de la 1848-1849 ca o personalitate fruntaşă care sprijinea activitatea Comitetului Districtual sârbesc din Panciova. În urma despărţirii ierarhice devine primul administrator al Protopopiatului Ortodox Român al Panciovei, angajându-se în continuare foarte activ la organizarea tractului său, la înfiinţarea parohiilor în cadrul acestuia şi la despărţirea bisericii în localităţile mixte, în care enoriaşii români şi-au exprimat dorinţa de a înfiinţa parohie ortodoxă separată de cea sârbească. Referitor la decizia nr. 26 a episcopului Ioan Popasu din 15 august 1865 de a-l numi de administrator protopresbiteral al Panciovei, Simeon Dimitrievici îi înştiinţează pe parohii din tractul nou-înfiinţat printr-o scrisoare emisă pe data de 4 septembrie 1865. Pentru funcţionarea eficientă a protopresbiteratului nou-înfiinţat, noul administrator cere de la preoţii ortodocşi români din localităţile Ofcea, Uzdin, Glogon, Seleuş şi Satu Nou, incluse de la bun început în acest protopopiat, următoarele:
“1. Atentie antru toate prescrisele orandueli de la nalta stepanire care prin mine domniilor vostre se vor trimite.
2. Toate antemplerile antre poporeni domniilor vostri care sar atarna de jurisdictiunia Episcopiasca, tote prin mine dic, cu inscintiaria Domniilor vostre mai departe se voru termite spre faceria celoru cuvinciose.
3. Tote poruncile seu proclamatiile dela Maria sa Domnulu Episcopu Ioan, au la timpul seu, fara interdiare si perfectu a se respecta.
4. Sidocsia si conventia negresit si la timpulu seu pentru mai departe espeditie mie senteti andatorati a trimite.
5. Pre tineri care sunt castigati pentru pasiria la nunta cu incintiare dela mana Domniilor Vostre mie trimiteti.
Mai departe se va face domniilor vostre cunoscut diua in care se voru remita protocolele si celelalte lucruri biserićesći dela fostu pana acuma Pre Onorat Domn protpopopu Arsenović.
La functiile biserićesći aveti a pomeni preasfintitulu Archipastoriu nostru Ioan +”.
Într-o notă separată, adăugată probabil după alcătuirea acestei scrisori, administratorul noului protopresbiterat cere de la preoţime ca „alaturatele proclamatii prescriindule, poporului in biserica se se citiasca si originalu cu circularu acesta mai departe se se trimita.”

Preotul Trifon Miclea

Deci, este vorba despre prima scrisoare circulară emisă de Simeon Dimitrievici în calitate de administrator protopresbiteral al Panciovei, prin care îşi subliniază autoritatea sa faţă de preoţimea din tractul său, evident, scrisă cu o ortografie nestandardizată şi într-un limbaj greoi, însă valoarea istorică a acestui document rămâne incontestabilă.
În ciuda faptului că în această circulară aminteşte că este adresată şi parohilor din Satu Nou, această localitate fiind mixtă, nu va intra încă sub administraţia Protopopiatului Ortodox Român al Panciovei, până la în anul 1872. În schimb, în noul protopopiat intră localitatea Petrovasâla, cu o populaţie românească omogenă.
Prin angajamentul său şi al altor clerici şi laici din protopopiatul Panciovei, s-a realizat cu succes separerea în localităţile Satu Nou, Maramorac, Alibunar, Doloave, iar ceva mai târziu şi în alte localităţi (Deliblata, Cuvin, Dobriţa, Panciova), pe când în unele localităţi (Sefcherin, Gai) despărțirea nu va reuși.
Cea mai importantă a fost problema separării românilor din Panciova, centru urban de o importanţă deosebită pentru întreaga zonă, în care românii, destul de numeroşi, se găseau pe cale de asimilare. Această problemă a fost pusă şi la ordinea de zi a sinodului protopresbiteral al Panciovei, ţinută pe data de 12 martie 1875 sub prezidiul lui Simeon Dimitrievici. Delegaţia românilor din Panciova, care a fost prezentă la această adunare, „isi descoperi dorintia cea mai ferbinte pentru trecerea la ierarchia romana”. Cu această ocazie s-a hotărât, în privinţa acestei probleme, o nouă cerere „la locurile mai inalte”, pentru ieşirea cât mai grabnică a comisiei de despărţire. Cele mai mari eforturi în rezolvarea acestei probleme au fost depuse de administratorul protopresbiteral Dimitrievici, „care prin neobosita sa straduintia a pusu temeiu uneia parochii romane in Panciova, unde macar ca esistu foarte multi Romani, totusi pana mai eri se credea ca ar fi curatu numai Serbi”. Dovadă clară a problemei identitare cu care se confrunta populaţia românească din acest oraş, care se va finaliza cu asimilarea. În ceea ce-l priveşte pe protopopul Dimitrievici, se ştie că acesta avea casa sa particulară la Panciova şi că desigur o parte a timpului şi-o petrecea la Panciova, iar cealaltă la Ofcea, unde îndeplinea funcţia de paroh. Consistoriul diecezan din Caransebeş îi încredinţează în anul 1872 cursurile de religie pentru elevii români de la şcolile din Panciova aşteptând de la acesta să primească „în interesulu naţiunii şi a bisericii această onorifică misiune”. Se stinge din viaţă în anul 1881.
Aron Bartolomei, născut în 1846, este fratele lui Ioan Bartolomei, secretar consistorial la Caransebeş pe timpul păstoririi episcopului Ioan Popasu şi redactor al Foii diecezane. Aron Bartolomei a fost instaurat în postul de paroh la Doloave în anul 1872, an în care s-a realizat şi despărţirea bisericească în această localitate şi înfiinţarea parohiei ortodoxe române. A fost administrator al protopopiatului Panciovei în perioada 1881-1886. Printre meritele sale deosebite amintim angajamentul la construirea edificiului bisericii ortodoxe române din Doloave, finalizat cu mari eforturi în anul 1893. Apărător ferm al ortodoxiei, este autorul lucrării „Dispute cu nazarenii”, în care cu argumente teologice încearcă să combată doctrina năzărineană. În decursul carierei sale de preot a mai îndeplinit funcţia de asesor consistorial, defensor matrimonial şi alte funcţii bisericeşti în cadrul Eparhiei Caransebeşului şi a Protopopiatului Panciovei. Ca urmare a îmbolnăvirii sale, începând cu anul 1902 la parohia din Doloave funcţionează şi capelanul Marcu Boldovină. S-a stins din viaţă la începutul anului 1906, după lungi şi grele suferinţe provocate de boală. Numeroase acte semnate de Aron Bartolomei în perioada în care îndeplinea funcţia de administrator protopresbiteral al Panciovei se păstrează în Arhiva Protopresbiterală din Satu Nou.
Trifon Miclea, personalitate marcantă în istoria românilor din ţinutul Panciovei, şi-a dedicat întreaga viaţă bisericii şi poporului român, căruia i-a acordat sprijin moral, intelectual, dar şi material. Activitatea sa s-a bucurat de mare succes, deşi a fost mereu împiedicat de autorităţile maghiare în realizarea obiectivelor propuse. S-a născut în comuna Măidan, cercul Oraviţei, pe 23 august 1855. Şcolarizarea şi-o începe în localitate natală şi la Oraviţa, iar apoi se înscrie la gimnaziul din Timişoara, unde obţine „testimoniul de maturitate”, de unde trece la Facultatea de ştiinţe juridice din Budapesta, frecventând şi Şcoala militară din acest oraş, după care obţine gradul de locotenent în rezervă. După terminarea studiilor este numit vicenotar comitatens la Lugoj, post pe care îl deţine în următorii şase ani. Urmează apoi studiile de teologie la Caransebeş (1884-1886), după care îşi susţine examenul preoţesc şi este hirotonit întru diacon, apoi întru presbiter, iar la 29 decembrie 1886, la şedinţa de la Petrovasâla, cu o majoritate de voturi a preoţilor din tractul Panciovei a fost ales de protopresbiter ortodox român al Panciovei cu sediul la Uzdin.
În urma decesului preotului Trifon Militariu din Satu Nou (13 mai 1894), postul de paroh în această localitate a devenit vacant. Intelectualitatea locală la şedinţa din 4/17 iunie a cerut ca acest post să fie ocupat de o persoană corespunzătoare care, pe lângă obligaţiile preoţeşti, să participe la toate activităţile cultural-naţionale ale românilor din Satu Nou. Se aleg doi deputaţi pentru a prezenta doleanţele intelectualităţii din Satu Nou episcopului diecezan Nicolae Popea. Consiliul eparhial aprobă această cerere şi prin decizia semnată de Nicolae Popea, pe 8 noiembrie 1894 se mută scaunul protopresbiteral al Panciovei de la Uzdin la Satu Nou. La scurt timp după trecerea sa la Satu Nou, Trifon Miclea înfiinţează Institutul de Economii şi Credit „Sentinela” (1895) şi devine primul director, funcţie pe care o îndeplineşte 10 ani.
Opera sa de binefacere şi-a manifestat-o şi prin înfiinţarea „Fundaţiunei protopresbiterului Trifon Miclea”, cu un capital începător de 20 de coroane, pentru ajutorarea studenţilor săraci din Satu Nou, care „cercetează cursurile Institutului Teologic şi Pedagogic din Caransebeş, sau alte şcoli româneşti, sau a tinerilor greco-ortodocşi români, cari vor învăţa tipografia sau librăria, sau pentru procurarea cărţilor româneşti pe seama şcolarilor săraci, sau pentru bilbioteca parohială”. Şi într-adevăr, la scurt timp după venirea sa la Satu Nou, a înfiinţat biblioteca parohială, cu un fond de carte de 300 volume.
La iniţiativa sa a luat naştere în anul 1899 Despărţământul Panciova al Astrei şi în acelaşi an, parohia ortodoxă română din Panciova, contribuind la cumpărarea actualei capele din Panciova cu o sumă însemnată de bani.
După plecarea preotului Ioan Stroca, devine administrator al parohiei ortodoxe române din Panciova (20 noiembrie 1916). A fost membru al Consiliului Eparhial din Caransebeş. După o viaţă plină de realizări deosebite, protopopul Trifon Miclea a decedat pe data de 26 august 1921 la Panciova.
A fost înmormântat la cimitirul din Panciova, evenimentul fiind imortalizat în amintirile profesorului Constantin Rudnean, originar din Satu-Nou, pe atunci elev la Panciova în clasa a cincea de liceu. Iată un fragment din amintirile istoricului Constantin Rudnean: „În cimitirul din oraşul Panciova, orice Român de bine, va găsi o cruce umilă cu numele mult regretatului protopop Trifon Miclea. Ea e simbolul unei vieţi ideale – ea e o stea călăuzitoare tuturor Românilor dornici de muncă şi abnegaţie… În această clipă când scriu aceste şire, simt firul unei amintiri duioase, eu am fost purtătorul crucii până la cimitir – aşa după cum el a voit, un elev Român în oraşul sârbesc Panciova a purtat crucea celui mai falnic dintre apărătorii românismului… Am înscris adânc în sufletul meu această zi de doliu, şi ea va fi scrisă şi-n analele vieţii româneşti… vom pomeni totdeauna cu pietate numele lui „Taica Prota Miclea” şi vom păstra neştearsă amintirea lui… generaţii de-a rândul la crucea lui vor putea învăţa multe, iar noi ceice l-am iubit şi înţeles, ne rugăm Tatălui ceresc pentru liniştea sufletului său…!”
Dr. Mircea Măran