Picturi naive de speriat ciorile

Recunosc că nu m-a emoționat prea tare știrea că pe fațada clădirii Asociației „Victoria” din Vârșeț a răsărit, odată cu primele raze ale soarelui cu dinți din pragul toamnei, lozinca „Napolje Rumuni!” („Românii, afară!”), cu semnătura care se subînțelege alături de o asemenea propoziție complexă, dar neinventivă – „Srbija”.

Indiferent de ghețarul din suflet, pe care nu a reușit să mi-l topească acest vandalism, cumva, după atâția ani de frământări, atâtea sute de alte lozinci cu conținut similar pe care le-am văzut, adresate și altora, pe lângă zeci de apeluri telefonice și mesaje de „sănătate bună” (de la unele numere ascunse) pe care le-am primit în anii mei de activitate în sectorul civil, mi-am adunat puterea să rostesc printre dinții strânși, în bănățeneasca mea curată și sfântă: „Tu-vă mama voastră de gunoaie”.
Și-apoi, poate vă întrebați cu ce mă deosebesc eu, care rostesc asemenea vulgarități în textele mele, de soldații beznei ce scriu mesaje pe fațadele caselor; cu ce mă deosebesc eu obraznicul ziarist de eroii nopții ce umblă cu spray ostil și amenință pe cei ce nu privesc lumea din perspectiva lor de șobolani pitiți în groapa istoriei compromise și cu ce mă deosebesc eu că-mi permit să-i înjur în miezul zilei pe acești simulatori invizibili ai patriotismului nechibzuit care a adus țara la linia prăpastiei… Permiteți-mi fraților să vă simplific dilema: aproape cu nimic.
Și-acum, dacă vă surprinde o asemenea constatare, nu vă las să vă dezamăgiți imediat, pentru că, într-adevăr, nu mă deosebesc în hainele mele de acești vandali nocturni. Din punctul lor de vedere, chiar și acest text puțin neobișnuit, dar semnat și autorizat, poate să fie o amenințare la adresa integrității lor bolnave și sumbre, un atac asupra ideologiei primitive, considerată artă sau, Doamne, iartă-mă, cultură. Și-apoi, când ne plimbăm cu toții pe străzile libertății, democrației și siguranței sociale, dobândite după 5 octombrie 2000, n-avem cum să-i mai recunoaștem pe acești artiști schizofrenici contopiți în mase, pentru că semnătura lor atât de neoriginală „Srbija” ne subînțelege, încă, pe toți cei care am supraviețuit traiectoria dezmembrării a ceea ce se numește aici stat și pe care, la știrile matinale îl mai numesc și țară, față de care loialitatea încă ne-o dovedim, chiar și prin faptul că reacționăm tacit oricând ne cinstește cineva cu vreo pată-două de cerneală cu urări de drum bun. Vorba vine, bine că Marele Festival a trecut în pace, căci pe celelalte le vom scoate cumva la capăt: „Ui-ui-ui și iară ui…”
Dar, să ne facem serioși și să revenim la temă. Dacă mă gândesc mai bine, localismele rostite mai sus cu o încărcătură ușoară de emoții sincere ce le rostesc mereu în ultimul timp și ea e mai mult decât potrivită unor vremuri ideale în care artiștii nocturni au reprimit ocazia să schițeze o veche-nouă orânduire a societății debusolate; să deseneze hărți abstracte ale unei țări fictive și să ne sperie cu vopsea împuțită, probabil rămasă din vremea când s-au trasat frontierele statului ceresc.
Ei, băieți, artiști… sau ce sunteți, în fine, fără vreo ofensă sau jignire și fără să mă-nțelegeți greșit, mă șterg la c…-ul meu rotund, dar mare la fapte, cu arta și cultura voastră degenerată, nu pentru că n-aș avea cu altceva, ci pentru că, de mai bine de 20 de ani, picturile murale cu care ne dăruiți ocazional, nu sunt decât replici ieftine și neînramate, întocmai ca spațiul artistic de unde provin.
Noapte bună, băieți. Odihniți-vă puțin, că mai sunt atâtea nopți în fața voastră și atâtea motive de pictură murală în Voivodina multiculturală.
P.S.
Ah, da, să nu uit: mai mult decât acel grafitti nechibzuit de pe clădirea televiziunii lui Ion Tudoran, m-a înspăimântat știrea ce s-a perindat în mass-media sârbească cu ocazia marcării Zilei Internaționale a Tinerilor, care confirmă dimensiunile destructive ale politicilor din perioada precedentă. Peste 300.000 de oameni tineri au plecat din Serbia în căutarea unei vieți mai bune, iar fiecare al doilea tânăr cu vârsta de până la 25 de ani este neangajat. O altă statistică tristă ne arată că la doi români din Serbia, plecați în lumea albă în căutarea unei vieți mai bune, se adaugă peste 10 sârbi cu școli înalte. Și-apoi, pe cine alungi tu, pictorule!?
Valentin MIC