By ris
Leonard Velcescu s-a stabilit în Franța de mai multă vreme. Teza lui de doctorat în istoria artelor, susținută în anul 2000 la Sorbona, are ca subiect reprezentări de daci. Un tânăr modest și o lucrare de mare valoare, care nu doar inventariază busturi, capete și statui, ci pătrunde în adâncul unor înțelesuri care nu au mai fost accesibile nimănui înaintea sa. Răspunsurile pe care ni le-a dat la cele câteva întrebări pe care i le-am adresat ne-au convins de importanța cu totul excepțională, nebănuită, a acestui subiect. Fie ca eforturile sale să-i fie răsplătite, măcar cu bucuria și mândria pe care le vor simți cei care, datorită lui, vor afla, poate pentru prima dată, despre acești daci vitregiți de soartă și despre însemnătatea lor imensă în istorie. Statuile au fost sculptate după modele reale. Mulți prizonieri daci au fost aduși la Roma.
– Lucrările de specialitate ne indicau un număr mic de statui de daci. Dumneavoastră ați găsit peste o sută. Cum ați dat de urma lor și de unde provin?
– Am început cu ani în urmă aceasta cercetare a imaginilor de daci în sculptură, cautând prin sălile muzeelor și prin rezervele lor. Multe lucruri importante stau prin rezerve, uitate și abandonate. De altele am aflat datorită
Leonard Velcescu
mențiunilor mai vechi, din literatura de specialitate. Aceste sculpturi de daci, păstrate acum în muzee și colecții particulare, au fost găsite în mare parte în Forul lui Traian și au fost făcute de artiștii antici romani (oficiali, de la “curte”) în perioada lui Traian. Există însă și statui de daci făcute într-o perioada mai târzie, posterioară lui Traian (de exemplu, în timpul lui Hadrian), care au cu totul alta origine și o alta istorie. Este foarte important de reținut că, din punct de vedere iconografic, în timpul lui Traian, arta romană se afla la apogeul ei, iar calitatea sculpturilor de daci, din punct de vedere portretistic, este remarcabila. Nicidecum nu au fost lucrate ca o imagine stereotipă, adică toate la fel, cum se reprezentau de pildă divinitățile, ci au fost sculptate după modele reale (prizonierii daci au fost duși în număr mare la Roma), într-un stil realist roman, caracteristic pentru aceasta perioadă. Detaliile sunt minuțios realizate și naturaliste, reprezentând fizionomia detaliată a fiecărui personaj: atitudine demnă, privire ageră, de neînvins, calma la exterior, relativ agitată la interior, gata sa treacă la acțiune, la momentul potrivit. Când mă refer la sculpturile de daci redate în teza mea, vorbesc, bineînțeles, de statui, statui acefale (fără cap), busturi, capete, multe fragmente (brațe, mâini, picioare, încălțăminte – opinci de tipul celor ce se poartă astăzi în Mehedinți – Izverna etc.). Mai am în studiu o serie de imagini de “barbari” (daci) care nu sunt încă incluse în catalogul cărții, încă nu le-am studiat complet: unele sunt antice, altele au fost făcute într-o perioadă mai recentă, într-un stil de amator, provincial, rustic etc.
– Toate statuile provin din Forul lui Traian? Care era rostul lor? Unde erau așezate în antichitate?
– Aceste statui de daci au fost făcute de romani în perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma. Conform reconstituirilor Forului lui Traian făcute de italieni și, ceva mai recent, de americani, cred ca au fost la origine în jur de o sută de statui de daci. În curtea principală a forului, aceste statui se aflau la înălțime, deasupra porticurilor (galeriilor) care înconjurau piața principală a acestui for, cam în dreptul fiecărei coloane care susținea porticul. Acestor statui din marmură trebuie să li se adauge și statuile din porfir roșu-vișiniu care au făcut parte din faimosul portic din porfir al forului. Nu se poate ști exact câte statui de daci au făcut parte din acest portic, menționat de mai multe ori în antichitate. De altfel, asa s-a aflat de existența lui, din scrieri, căci deocamdată arheologii nu au găsit nimic și nu au reușit sa-l localizeze în complexul forului. De ce nu s-a mai găsit nici o urmă? Pentru că toate complexurile monumentale din Roma au fost “jefuite”, materialele au fost descompletate, luate și reutilizate la construcții, mai ales în timpul Renașterii. Si cum Forurile Imperiale erau garnisite cu diferite marmuri colorate de toate tipurile și nuanțele, asa se poate explica de ce acest portic a dispărut complet: era construit din porfir roșu, material de construcție deosebit de cautat în Renaștere și Baroc. Și acest portic din porfir se pare că a existat cu adevărat, căci au fost găsite 5 statui de daci din porfir roșu-vișiniu. Două se află la Luvru, trei la Florența, iar câteva fragmente în rezervele Forului lui Traian.
Aurora Pețan
