Activități RISNoutăți

Gala premiilor „Îmi bate inima în limba română” – Vârşeţ 2022

Festivitatea de decernare a premiilor pentru elevii români din Serbia, premiați la Concursul de eseuri dedicat comunităților istorice românești din Serbia și Ucraina, „Îmi bate inima în limba română”, organizat de Asociația Diplomație și Identitate Culturală Europeană (ADICE) în parteneriat cu Asociația de interes obștesc „Românii Independenți din Serbia” (RIS), Centrul de informare al Românilor din Ismail, Centrul Media Bucpress Cernăuți și Asociația Generală a Cadrelor Didactice din România (AGIRo), a avut loc sâmbătă, 26 noiembrie, în sala mare a Primăriei orașului Vârșeț, neîncăpătoare pentru a-i primi pe toți cei ce doreau să asiste la acest eveniment.

Evenimentul a fost inaugurat de prof. Natalia Stan, care a salutat prezența distinșilor oaspeți, invitați și participanți la eveniment: Gheorghe Dinu, consul general al Consulatului României la Vârșeț, Mihai Floroiu, președintele Asociației Diplomație și Identitate Culturală Europeană din București, Dorinel Stan, președintele Asociației „Românii Independenți din Serbia”, Viorel Dolha, președintele Asociației Învățătorilor din România, Traian Căcina, membru în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, responsabil pentru cultură, Mariana Stratulat, director al Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova, și Stevan Mihailov, coordonator al Departamentului pentru Informare al CNMNR.

Gazda evenimentului, Dorinel Stan, în adresarea sa, a ținut să mulțumească tuturor care au răspuns pozitiv la această invitație: „Este o onoare și o plăcere ca în numele organizației pe care o reprezint „Românii Independenți din Serbia” avem ocazia să organizăm festivitatea de decernare a premiilor la concursul de eseuri, care s-a adresat comunităților românești istorice din Serbia, respectiv Ucraina. Spre bucuria noastră, din Serbia am avut 40 de lucrări. Când este vorba despre Asociația „Românii Independenți din Serbia” pot spune că anul acesta, când este vorba despre copii, elevi și tineri, care sunt într-un fel viitorul nostru, al acestei comunități, noi, adică asociația, am organizat trei mari evenimente: Festivalul Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu”, am marcat festiv Ziua Limbii Române – „Limba română ne unește” și iată, acest eveniment la care suntem parteneri.

Astfel de evenimente trebuie susținute de comunitatea românească, pentru că este foarte bine ca elevii, tinerii, studenții, în primul rând, să vorbească fluent și corect limba română, să-și dezvolte capacitățile, iar pe de altă parte, mulțumim și cadrelor didactice care s-au implicat în acest proiect și sperăm ca în viitor tot mai mulți să se implice, și în felul acesta beneficiar să fie comunitatea românească din Serbia.”

Din adresarea lui Gheorghe Dinu, desprindem următoarele: „Încă o dată s-a dovedit că izvorul de talente al etnicilor români de aici este de nesecat. Numărul de 40 de eseuri, după părerea mea este un număr foarte mare având în vedere numărul copiilor pe care îi avem în școli. Mare responsabilitate revine profesorilor și evident părinților și societăților culturale. Trebuie să aibă grijă de acești copii, să-i îndrume, să-i stimuleze, pentru că nu se știe, peste câțiva ani, care dintre ei vor ajunge să devină scriitori. Trăiesc o mare bucurie că viitorul nostru cultural este asigurat.”

Traian Căcina, a declarat printre altele: „Mă simt mândru că orașul nostru întotdeauna pune la dispoziţie cele necesare pentru a ne promova cultura limba și identitate noastră națională. Românii de aici, din Serbia, proporțional cu numărul lor, au cel mai mare număr de oameni educați, de evenimente culturale și de participanți la evenimente culturale și pot să zic că au cel mai mare număr de copii talentați. Sunt sigur că viitorul nostru este în mâini bune, în ceea ce privește cultura și păstrarea identității și limbii noastre naționale.”

Viorel Dolha a menționat că, în zilele noastre, nu e ușor să motivezi copiii ca să scrie eseuri: „Fiți mândri de profesorii pe care îi aveți și să vă înclinați în fața lor. Vă felicit și doresc să vă zic – dacă nu-i școală, nu-i nimic, iar școala mai trebuie ajutată, mai trebuie și inspectată ca să țină spatele.”

Premiile au fost decernate de Mihai Floroiu, președintele Asociației Diplomație și Identitate Culturală Europeană din București, care, cu acest prilej, a ținut să menționeze: „E o bucurie și un privilegiu, să ne întâlnim astăzi, în acest minunat edificiu simbolic al culturii și administrației din Vârșeț. Doresc să felicit elevii care au participat la concursul de eseuri, pe micii noștri autori și viitorii ambasadori ai limbii române în Serbia. Felicitări dragi copiii pentru creativitatea și promovarea limbii române de care ați dat cu toții dovadă, prin participarea la concursul dedicat descrierii localităților de baștină din care faceți parte. Adresez mulțumiri pentru excelenta colaborare și pentru efortul susținut principalilor noștri parteneri de proiecte ,,Românii Independenți din Serbia”, lui Dorinel și Nataliei Stan, care de fiecare dată au pus suflet și energie la evenimentele care vizează promovarea limbii române și păstrarea identității culturale românești. Prin intermediul acestor copii am reușit să descoperim o parte din identitatea noastră culturală din afara României.”

Participanții au avut prilejul să asculte piese corale românești interpretate de Corul de Copii al Românilor din Serbia „Carmina Felix”, condus de prof. Roxana Cinci, recital de poezii și cântece interpretatea de Elena Stan, Stefan Seratlici, Fabian Alexandru Cinci, Melisa Voin și Alexandra Georgiana Maleta, iar câștigătorii premiați Andreea Ivan, Estera Taicuna Teleagă, Anabela Cojocar, Alexandra Georgiana Maleta, Victoria Adrian Iorga, Dariana Ivana Lazăr, Fabian Alexandru Cinci, Sofia Mohan, Georgel Gaita, Melina Spăriosu și Adina Chercioban, au citit fragmente din eseurile premiate.

Diplome de merit au primit profesoarele Romanța Vărădean, Natalia Stan, Lenuța Urzescu, Mărioara Gean Muntean, Marinela Gătăianț, Margareta Cojocar, Lavinica Brenda și învățătorul Sebastian Ciortan.

Menționăm că au fost oferite medalii și câte o tabletă pentru fiecare câștigător, iar toți cei 40 de participanți au primit diplome și cărți.

Denis STRATULAT

You may also like

Comments are closed.