Activități RISNoutăți

Cugetări, gânduri și impresii de la Ziua Culturii Naționale-Medalion Eminescu

 

Mihai Dohotar, senator, membru în Comisia pentru Românii de Pretutindeni din Parlamentul României

 La Centrul Cultural din Vârșeț s-a desfășurat Spectacolul extraordinar muzical  – literar, pentru a celebra Ziua Culturii Române și 174 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu. Evenimentul intitulat „ Medalion Eminescu 2024”- Porni Luceafărul…” , ediția a III- a a fost organizat de Asociația de interes obștesc „Românii Independenți din Serbia „ ( RIS) în colaborare cu Consulatul General al României la Vârșeț. A fost un moment emoționant pentru toți participanții. Și eu am petrecut o bună parte din viață în afara țării, în Grecia mai exact, și știu cât de importante sunt astfel de momente care ne unesc și ne aduc mai aproape ca popor.

O țară este delimitată de niște frontiere. Un popor, însă, nu are granițe, el fiind unit în cuget și simțiri.  Am transmis participanților la eveniment îndemnul de a păstra unitatea și solidaritatea în rândul comunități românești, de a susține educația în limba română și de a continua implicarea activă în promovarea culturii românești , promițându – le, de asemenea, că și eu la rându- mi, voi face tot ce ține de mine, în calitatea de Senator de Diaspora pentru a- i sprijini și a le rezorvaproblemele.

 

 Mihai Șerban, consul general al României la Belgrad

Cea de-a treia ediție a spectacolului de muzică și poezie românească ”Medalion Eminescu – Porni Luceafărul 2024”, organizat duminică, 14 ianuarie, în incinta Centrului Cultural din Vârșeț, de către Asociația ,,Românii Independenți din Serbia” a oferit celor prezenți momente alese de bucurie românească, create de copii și adulți care au recitat poezie eminesciană și au interpretat creații ale marelui poet național român (recital de poezii și romanțe, grup vocal fete, poezii pe portativ, piese muzicale și instrumentale, dramatizări, montaj artistic, respectiv momente lirice și omagiale dedicate luceafărului poeziei românești). Organizarea și coordonarea de excepție a evenimentului a revenit doamnei prof. Natalia Stan.

Reuniți în jurul operei eminesciene, etnicii români din Serbia au avut prilejul să sărbătorească atât Ziua Culturii Naționale Române, cât și omagierea unui număr de 174 de ani de la nașterea poetului nepereche Mihai Eminescu.

Diplomația românească apreciază și susține un astfel de eveniment, necesar pentru păstrarea identității ființei naționale române din Serbia.

 

Natalia Stan, coordonatoarea evenimentului Medalion Eminescu 2024 – Porni Luceafărul …

Porni Luceafărul…a fost  genericul Spectacolului muzical – literar și evenimentul de amploare dedicat Zilei Culturii Naționale la românii din Serbia, inspirat din  versurile cunoașterii și neliniștii celui mai lung și frumos poem de dragoste din lume – „Luceafărul”.

Însuflețirea creatoare a  Luceafărului poeziei românești însoțit de dragostea lui sublimă, în după amiaza zilei de 14 ianuarie 2024, ( cu o zi înainte – dar ce poate însemna o zi în fața veșniciei marelui nostru poet?) „ Eminescu” ,Coboară jos, din eternitatea universului, la Centrul Cultural din Vârșeț – prin excepția dimensiunii versurilor divine, mereu actuale și nemuritoare.

Lui Eminescu nostru i se cuvine toată MĂRIREA, CINSTEA și ÎNCHINAREA ! Cinstind cultura națională românească, în semn de prețuire, onoare și admirație am organizat , ediția a III – a Medalion Eminescu 2024–  Spectacol extraordinar muzical – literar sub genericul: Porni Luceafărul…Ne dorim ca această sărbătoare să trezească în fiecare dintre noi bucuria că suntem români, că vorbim o limbă „ dulce și frumoasă”, că gândim și ne rugăm în limba română și comunicăm cu „ Creatorul tuturor celor văzute și nevăzute.”

Ziua Culturii Naționale a fost organizată de Asociația Românii Independenți din Serbia ( RIS) în colaborare cu Consulatul General al României la Vârșeț.  Această zi  se sărbătorește în fiecare an pe 15 ianuarie , data nașterii marelui poet Mihai Eminescu.  Ziua Culturii Naționale este un omagiu adus personalității emblematice a poetului național. În acest context, Asociația Românii Independenți din Serbia, în mod tradițional și consecvent, celebrează sărbătorile care au marcat cultura și spiritualitatea neamului românesc. Ziua Culturii Naționale „ Ne Unește „ pentru că Mihai Eminescu încă își dorește să facem din această zi o sărbătoare în care ne adunăm, cu mic cu mare să promovăm cultura, arta, bucuria că suntem români din Serbia. Evenimentul spectacol „ Porni Luceafărul… este deja tradițional în peisajul românesc din Serbia, iar această sărbătoare ne ajută să înțelegem că omagierea marilor spirite și simboluri ale neamului nostru este o datorie permanentă a tuturor românilor. Vreau sa spun că pentru mine Eminescu este totul. Este baștina, limba, dragostea față de țară, este viitorul pentru copiii noștri. Eminescu veșnic va trăi în inimile noastre cu poeziile lui.

Evenimentul central organizat în comunitatea românească din Serbia, dedicat Zilei Culturii Naționale și omagierii 174 de ani de la nașterea luceafărului poeziei românești – Mihai Eminescu, a reunit elevi și tineri de școală primară, gimnazială și liceu, din localitățile:  Vârșeț, Ecica, Voivodinț, Nicolinț, Straja, Coștei, Iablanca, Seleuș, Srediștea Mică, Alibunar, Săn – Mihai, Vlăicovăț, Grebenaț, Iancaid, Râtișor și Zrenjanin, actori profesioniști.

Mulțumim tuturor celor care au sprijinit evenimentul, partenerilor și organizatorilor , în mod deosebit; Asociației Românii Independenţi din Serbia ( RIS),Consulatului General al României la Vârșețși primăriei orașului Vârșeț, respectiv cadrelor didactice, elevilor și școlilor care s- au implicat.

Petruț Lavinel, inginer tehnolog

Autorul textului făcând abstracție de la interpretarea standardizată, a impresiei referitoare la dimensiunile ediției ” Porni Luceafărul”, trece la concret.

Cândva marele profesor Ion Berlovan zicea:

„- Dai în piatra care nu scoate scântei.”

Se referea la auditoriul în care nu se trezea emoția, dragostea, sublimul, când avea ocazia să asculte un crâmpei din vasta literatură română, reprezentată prin lucrări extraordinare a marilor scriitori şi poeți români.

Ediția III, 2024  ,, Porni Luceafărul”  a reuşit să trezească scânteia fericirii, bucuriei, măreției, de a fi apartenentul unui mare popor din care fac parte un Eminescu , Iorga, Creangă, Alecsandri, Coşbuc…., prin glasurile şi recitalele minunaților copii de la şcolile românești din Serbia şi recitalele artiştilor consacrați. Esența s-a atins.

Structura, sinteza, interpretarea, fără reproş, adică impecabilă, care în concluzie , a produs un efect maxim, o stare eminesciană!

La final, îmi permit a interpreta ce hipotetic ar fi gândit marele Eminescu despre această deosebită manifestare:

„- Semenii mei, eu l-am scris, interpretat, iar voi îi duceți Nemurirea !

Şi încă un mare Bravo de la autor!

„- Ei se bat în săbii , eu bat în cuvinte” , cuvintele autorului.

Cu respect, autorul!

 

Mariana Stratulat, poetă, prozatoare, jurnalistă –  director al CPE „Libertatea” din Panciova

Spectacolul muzical-literar „Medalion Eminescu 2024 – Porni Luceafărul”, organizat de Asociația „Românii Independenți din Serbia” și Consulatul General al României la Vârșeț, cu ocazia sărbătoririi a 174 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu și a Zilei Culturii Naționale, a fost un eveniment excepțional, în care versurile lui Mihai Eminescu au prins viață și au învăluit sala într-o atmosferă încărcată de emoție și sensibilitate.

Prezența atât a elevilor, cât și a celor pasionați de poezia eminesciană, a contribuit la o călătorie emoționantă prin universul poetic al lui Eminescu. Acest eveniment a subliniat încă o dată puterea artei de a aduce oamenii împreună și de a celebra valorile culturale și literare.

Doresc să transmit sincere felicitări atât organizatorilor, cât și participanților, iar în mod aparte doamnei profesoare Natalia Stan, ale cărei eforturi și dedicare au fost evidente în fiecare aspect al acestui spectacol. Îmi exprim speranța că astfel de evenimente culturale vor continua să fie organizate și în viitor, contribuind la menținerea vie a iubirii pentru poezie, cultură și poetul Mihai Eminescu în inimile noastre.

 

Viorel Cioloca, scriitor și publicist din Timișoara

Există în filonul poporului român ideea deprimantă că suntem un popor năpăstuit, oropsit, bătut de soartă, călcat în picioare de-a lungul veacurilor de toate popoarele ce s-au perindat pe aici.

Însă cea mai cruntă năpastă a fost trecerea în eternitate a lui Eminescu mult, mult prea devreme, deoarece pierderea unui geniu e una din cele mai mari tragedii ce i se poate întâmpla unei nații.

Fiindcă dacă în circa 20 de ani de creație Eminescu a lăsat o operă atât de vastă și valoroasă în același timp, ne putem doar imagina cât de vastă ar fi fost această operă dacă ar mai fi trăit încă 30-40 ani.

Și cum 15 ianuarie, data nașterii poetului nepereche, a fost decretată ca Ziua Culturii Naționale, ea trebuia celebrată ca atare peste tot unde locuiesc români.

Și cum strămoșii paterni ai Luceafărului poeziei românești au fost bănățeni, e normal ca această zi să fie marcată și în Banat, iar aici fac referire la românii bănățeni de dincolo de frontieră, și anume la Vârșeț.

Aici, la Centrul Cultural din oraș, a avut loc în ziua de 14 ianuarie un spectacol sub genericul “ Porni Luceafărul…” și care a ajuns la ediția a III-a.

Organizat de Asociația Românii Independenți din Serbia condusă de Dorinel Stan și coordonat de profesoara Natalia Stan, spectacolul a încântat publicul din sala umplută până la refuz.

Momentele lirice și poeziile recitate de elevi din satele românești din jurul Vârșețului și de actori profesioniști aiTeatrului Sterija din oraș au fost răsplătite cu ropote de aplauze.

Iar dacă energia și dinamismul celor doi organizatori (Natalia și Dorinel Stan) rămân nealterate vom avea certe speranțe că vor exista pe viitor numeroase alte ediții.

 

Ionel Cugia, actor al scenei profesioniste în limba română din cadrul Teatrului Național Sterija din Vârșeț

Romanii sărbatoresc pe 15 ianuarie Ziua Culturi Nationale. Aceasta data estealeasapentru ca esteziuaîn care s-a născut poetul naţional Mihai Eminescu. Elementul principal prin care se marchează aceasta zi este însași Eminescu. Programul complet al evenimentului ororganizat de „Romanii Independenti din Serbia” împreună cu „Consulatul General al României la Vârșeț”, au sprijinit activitățile care se desfășoară la școală cu elevii, pentru a promova cultura națională care este descarcată împreună cu oameni de cultură, români care sunt invitați la spectacole și acțiuni dedicate acestei zile prin bogăția și diversitatea culturală. Impresiile sunt extraordinare şi lasă de dorit ca firul început să se continue… Cineva a transmis: La multi ani, culturii românești, și să nu uitam niciodată că ne putem identifica în lume, ca popor, prin cultura noastră.

 

Veronica Ștefan, președinta Asociației  Femeilor “ Valea Teiului” din Coștei 

Am înțelescă un om poate avea totul, neavând nimic si nimic având totul”.

Felicitări doamnei profesoare Natalia Stan, care ne- a dăruit o seară de o frumusețe rară, în care, din înălțimile cerului, LUCEAFĂRUL  poeziei românești a coborât pentru puțin timp în sala Centrului Cultural din Vârșeț. Într- o atmosferă dominată de emoții și bucurie, au fost cinstite cum se cuvine evenimentele prilejuite de aniversarea a 174 de ani de la nașterea marelui poet și totodată Ziua Culturii Naționale. Elevii școlilor primare, liceale, studenți, actori și iubitori ai poeziei eminesciene, și- au exprimat prețuirea lor, prin recital de poezii, cântece, romanțe și aforisme deosebite. În numele Asociației femeilor “ Vale Teiului” din Coștei, țin să mulțumesc doamnei prof Natalia Stan și domnului dr Dorinel Stan, pentru invitație și ospitalitate. Încăodată, felicitări familiei Stan și tuturor celor care le- au fost alături și au ajutat la realizarea acestui spectacol extraordinar.

 

Darie Doklean, actor

Vreau să vă mulțumesc încă odata pentru invitație.

Pentru mine evenimentul a fost o reușită. Programul a conținut o diversitate bine structurată de elemente culturale, muzicale și literare (poezii, cântece, creații originale, muzică, etc.) şi sunt convins că fiecare spectator a descoperit ceva nou despre Mihai Eminescu și despre cultura şi istoria românească. Întâlnirile și astfel de spectacole bine concepute și strucurate sunt foarte importante pentru minoritatea românească din Serbia.

Vă doresc in continuare cât mai multe evenimente de succes.

Mulțumesc!

 

Dorel Mic, instrumentist din Satu Nou

Vă mulțumim pentru invitație și posibiltatea de a participa la un evenimen tatât de valoros pentru toți românii din Serbia. Organizarea a fost la un nivel foarte înalt, iar spectacolul deosebit și emoționant. Am participat

cu fiica mea cea mai mică Teodora Mic, care a interpretat două

cântece:

  1. Mai am un singur dor

2. Ciobănaș cu trei sute de oi

Toți copii, tinerii care au participat la spectacolul MEDALION EMINESCU 2024 , organizat de Asociația Românii Independenți din Serbia ( RIS) în parteneriat cu Consulatul General al României la Vârșeț au fost într- adevăr foarte bine pregătiți, iar prestația la un nivel înalt.

Vă dorim în viitor multe evenimente omagiale, dedicate Zilei Culturii Naționale, păstrând calea și traseul  lui EMINESCU.

 

LIA PETRI, învătătoare din Iancaid

Am fost deosebit de încântată că m-am aflat și eu împreună cu eleva mea Timea Petri din Iancaid ( Jankov Most) care a recitat poezia ,,La steaua“, la acest spectacol muzical – literar care a fost dedicat Zilei Culturii Naționale și omagierii a 174 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu ,,Medalion Eminescu 2024 Porni Luceafărul“. De ziua lui Eminescu la Centrul Cultural din Vârșeț am descoperit copii frumoși și talentați care au transmis în modul în care ei au ales să redea versurile, piesele muzicale, aforisme, dramatizări, evocări , citate și cuvinte celebre de Mihai Eminescu. Am simțit  emoții, deorece  Eminescu a reușit să redea prin versurile sale, recitate din partea copiilor și aș dori să felicit pe coordonatoarea Prof Natalia Stan și președintele Asociației Românii Independenţi din Serbia, Dorinel Stan pentru organizarea acestui spectacol și buna organizare.

You may also like

Comments are closed.