Folclorul în opera lui Stevan Stojanović Mokranjac

În fiecare popor, în anumită fază de dezvoltare socială a sa, au apărut persoane a căror operă va fi omagiată veşnic. O astfel de persoană în viaţa culturală a Serbiei a fost Stevan Stojanović Mokranjac.
El a pus temeliile vieţii muzicale organizate, Muzica modernă cultă, sârbească, a fost concepută prin munca lui Stevan Mokranjac. El a trăit şi a creat într−o perioadă nefavorabilă a dezvoltării artei.

Viaţa muzicală în Serbia, în comparaţie cu viaţa muzicală din Europa în a doua jumătate a secolului al XIX−lea a fost neînsemnată. Ca student la Roma, Leipzig şi Munchen, Mokranjac a fost conştient de diferenţele care existau între marile culturi muzicale şi mica Serbie în care existau numai cântece populare care, nearanjate şi netranscrise, s−au transmis din generaţie în generaţie. În calitate de compozitor a reuşit să apropie expresivitatea muzicală populară tehnicii compoziţionale europene şi să satisfacă cerinţele reale şi gustul publicului, căruia i−a dedicat muzica sa, deoarece a simţit spiritual poporul în care a trăit.

Mokranjac – portret, autor Uroš Predić

În entuziasmul lui creativ se reflectă şi dezvoltarea societăţii sârbeşti de la un simplu popor ţăranesc la popor rural, care tot mai mult tinde spre Europa. Personalitatea aristică a lui Stevan Mokranjac reprezintă conjuncţia a trei elemente:muzico−creator, muzico−pedagogic şi muzico−organizatoric. O astfel de combinaţie a personalităţi muzicale putea, datorită energiei nemărginite pe care o avea, să iniţeze şi să conceapă viaţa muzicală în Serbia, şi prin eforturi supraomeneşti să reuşească să prezinte Serbia, Europei.
Acest bard al creaţiei muzicale s−a născut în anul 1856 la Negotin, orăşel din Serbia de Est. Familia sa provine din satul Mokranjac din apropierea Negotinului, pe care l−a adăugat numelui său Stojanović, nume care l−a făcut cunoscut şi în trecut şi în momentul de faţă.
Stevan Stojanović, deja din copilărie, a fost interesat de muzică. Era deajuns ca numai odată să audă un cântec ca să−l reproducă fără o greşeală ce reprezenta o atracţie pentru cei din jurul său. Şcoala elementară şi liceul la terminat la Negotin. După absolvirea liceului pleacă la Munchen să studieze muzica.
Din cauza lipsei de bani, după ce termină anul trei la Conservator, era nevoit să se înapoieze în Serbia. Continuă să lucreze la ,,Crkvena pevačka družina” (..Societatea bisericească de cântereţi) în calitate de conducător al corului şi să compună. Începând din 1890 în Serbia cu încetul se instaurează o viaţă muzicală organizată. După modelul lui Mokranjac în multe oraşe din Serbia se înfiinţează societaţi de cântărăţi care în repertoriul lor îl au pe Mokranjac. El şi pe mai departe compune cu devotament cântece solo, cântece corale, cântece duhovniceşti şi compoziţii instrumentale. Neîncetat îl atrage muzica populară pe care o cercetează minucios, rearanjează şi o transformă în cântece corale. Aceasta sunt cântecele lui cunoscute şi azi în Serbia – aşa numitele ..Rucoveti”.
În 1899 înfinţează prima şcoală sârbească de muzică ce a reprezentat un eveniment cultural important care a adus un progres vieţii muzicale a Serbiei. Mokranjac considera folclorul ca mediu ambiant în care natura şi omul sunt strâns legaţi şi interdependenţi. Ca realist, înţelegea acest element în felul în care ţăranul înţelegea pământul şi holda. Din tinereţe nota, melodiile şi textele cântate de popor, dar în calitate de muzicolog cercetolog. În cazul lui nu este vorba de o cercetare bine chibzuită, pentru că Mokranjac nu avea în vedere metodele în baza cărora ar sistematiza sau clasifica materialul întreg muzical. În cântece, el căuta elementele sentimentale ascunse, impulsurile inexplicabile, care nu se puteau exprima prin cuvinte, descoperea limba muzicală pentru a putea să o înţeleagă şi să o perceapă cu ajutorul sentimentelor sale.
Preia în sine ca o inscripţie emotivă necesară pentru formarea unei opere noi, originale. Spre acest domeniu magic îl atrăgea acelaşi sentiment pe care îl avea Grieg de expemplu, care era fascinate de recele şi în acelaşi timp caldul şi nestăpânitul nord, care prin muzica sa fermăcătoare a cucerit Europa şi lumea.
Personalităţile mari ale lumii ca: Musorgski, Rimski−Korsakov şi Borodin se foloseau foarte des în operele sale de sunetele pe care le purtau în sine, dar care au luat naştere în miraculoasa bogăţie a formelor muzicale populare. Muzica folclorică a luat naştere în popor, mai precis în spiritualul lui, care−şi exprima prin cântece momentele trăite şi încercarea uitări vieţii grele şi pline strădanie. Această muzică era într−un fel un ,,trend” muzical în a doua jumătate al secolului XX în care se încadra şi Stevan Mokranjac cu opera sa.
În afară de caiet, creion şi auzul lui excepţional, Mokranjac nu avea alte mijloace de prelucrare a muzicii folclorice. Pe teren, în contact cu cântăreţii care cântau după auz, dar cu toată inima şi sufletul melodiile populare care le transmiteau de la generaţie la generaţie, Mokranjac a putut să−şi dea seama de calităţile şi bogăţia excepţională a materialului neprelucrat care putea fi găsit în ambudenţă oriunde şi care−l inspira.
Muzicologul Vladan Djordjević în anul 1928 în ,,Muzičkim sveskama” (,,Caiete muzicale”) spune că din
punct de vedere al folcloristicii comparative un astfel de fenomen glissando ca o caracteristică generală în melodiile populare a găsit Bela Bartok în ,,doinele” româneşti. Comparând analizele făcute de Mokranjac şi Bela Bartok se poate remarca faptul că ,,parlando rubato” − recitativ liber se poate găsi în cântarea ,,Pesma o Haiduk Veljku” (,,Cântarea despre Haiduk Veljko”) a lui Mokranjac.
Astfel de melodii prin caracter, nu prin indentitatea sunetelor melodice, a găsit Bartok în materialul folcloric românesc şi maghiar. Conform opiniei lui melodiile româneşti ,,parlando rubato” − care sunt ,,înflorite” cu câte opt silabe într−un rând al textului deci într−un vers, sunt sonor asemănătoare melodiilor care se cântau şi în Ungaria şi în Serbia.
Melodii ,,melismatice” şi ,,cantabile”, cum sunt melodiile româneşti (,,Cântect lung”), (,,Hora lungă”) apoi (,,Dumi”) ucrainiene, Mokranjac găsea şi în cântecele sârbeşti. El enumera două forme de cântece de acest fel: de origine autohtonă şi de persiano−arabă transmisă de Turci.
Cercetând şi prelucrând cântecele înrudite sau diferite după conţinutul lor muzical, Mokranjac nu pierde din vedere puterea elementară şi particularitatea pe care textul îl are în întregime. Înainte de toate, din punct de vedere a metricii diferite, bogăţia versului, exprimarea poetică, şi mai presus de toate în tematica subtilă şi câte odata senzuală. Materialul poetic în textele operelor lui Mokranjac are o variabilitate bogată care, paralel cu elemental muzical oferă aspecte interesante a expresivităţii artistice. Bogăţiile elementelor în simbioza cu puterea muzicală expresivă rămâne o valoare culturală de lungă durată pe care cu mare dibacie, responsabilitate şi devotare Mokranjac a scris−o.
Pe parcursul anilor folosea fiecare ocazie de a nota un cântec nou, auzit de la bătrânii care nu l−au dat uitării, de a sta de vorbă cu alţi cântăreţi şi de a descoperii noi semnificaţii ale cântului. Comform datelor găsite printre notiţele rămase după compozitor şi forme în care nota, se poate clar vedea că selecţia cântecelor pe care le nota o făcea folosindu−se de un singur criteriu. Era doar interesat de elementele care îi păreau interesate pentru elaborarea muzicală de mai departe, nu cântecul în întregime. În caz că a găsit vreo particularitate sau i se părea ceva neobişnuit, câte odată nota numai textele, fără de a nota melodia. Deseori textele erau groteste, s−au dure, în fond erau expresia umorului popular neşlefuit dar compozitorul prin intuiţia sa muzicală putea să anticipeze muzica pentru astfel de texte care, mai târziu, prelucrate de el, au un sunet bogat şi cantabil.
Printre nenumeratele piese inspirate din folclor, în afara celor mai cunoscute − ,,Rukoveti”, prin originalitate şi frumuseţe se disting: ,,Primorski napjevi” (,,Melodiile de pe litoral“) pe care compozitorul le−a notat şi prelucrat în 1893.
În opusul compozitorului rol important au şi cântecele populare prelucrate ale altor popoare. Morkranjac a simţit influenţa care există între cântecele populare a popoarelor care trăiau în vecinătatea sârbilor. La nenumăratele turnee ale Societăţii de cântări din Belgrad, Mokranjac îşi dădea silinţa să interpreteze câte una din piesele din ţara din care se găsea. În repertoriul societăţii sale au fost încadrate cântece din Rusia, Ungaria, Turcia şi România.
La începutul anului 1909, Mokranjac a reuşit să colecteze şi să prelucreze mai multe cântece româneşti care îi erau cunoscute din copilărie din cauză că trăia în mediu mixt naţional, la Negotin, unde pentru prima dată a auzit de la români cântecele ale căror ritm şi melodie au lăsat un sentiment puternic asupra lui.
Stevan Mokranjac este una din cele mai cunoscute personalităţi ale culturii sârbeşti. Compozitorul sa stins din viaţă în anul 1914 la Belgrad.
Anica Arsić