By ris
Cernăuți – Palatul Metropolitan
O stea călăuzitoare în drumul miraculos al poetului, unic sub toate aspectele, a fost și Horecea Urbană…
Mihai Eminescu a părăsit orașul Cernăuți, în care a fost elev la Obergimnasium, în anul 1866, după moartea prematură a iubitului său profesor Aron Pumnul. Se știe că el a revenit în Bucovina în vara anului 1871, în perioada pregătirilor pentru serbarea de la Putna.
Studia pe atunci la Viena, era membru al Societății „România Jună” și, alături de Ion Slavici și de bucovineanul Vasilică Morariu, fiul viitorului mitropolit al Bucovinei și Dalmației Silvestru Morariu, va cutreiera satele din Preajma Putnei pentru a colecta de la gospodari și mai ales de la preoți, făină pentru colacii ce aveau să fie ridicați întru pomenirea lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
În această perioadă a poposit și la Crasna, localitate de la poalele Carpaților bucovineni, iar mai târziu la Cernăuți a cerut consimțământul autorităților pentru desfășurarea Congresului de la Putna. Guvernul Bucovinei, după cum se știe, nu a acceptat ideea ținerii la Putna lui Ștefan cel Mare a unui congres al românilor de pretutindeni. Datorită inimosului căpitan al districtului Rădăuți, Oreste Reney, care a dat dovadă de mult tact politic și diplomație, marea sărbătoare a fost organizată.
Eminescu a mai fost la Cernăuți și în anul 1875, când se împlineau o sută de ani de la răpirea Bucovinei. Atunci a adus cu sine și a distribuit broșura „Răpirea Bucovinei după documente autentice” în peste o sută de exemplare. Ultima dată poetul a revenit în capitala Bucovinei la sfârșitul lunii decembrie a anului 1885. De această dată, vizita sa a avut un caracter particular. Două motive îl aduceau atunci la Cernăuți: vroia să-și revadă sora și nepoții și să sărbătorească împreună marea sărbătoare a creștinătății – Nașterea Domnului; să−și întâlnească o veche prietenă, despre care atât de puține lucruri sunt cunoscute.
În anul 1882, la Cernăuți se înființează un comitet pentru crearea teatrului românesc și o trupă de artiști amatori. Din acea trupă mai făcea parte și Aspazia Kaplarska, amica cernăuțeană a lui Eminescu. Când, la 1885, Luceafărul poeziei românești își vizita sora în Horecea Urbană, Aglaia era bolnavă. Totuși, pentru a-i face poetului o surpriză, i-a rugat pe membrii „Armoniei” să însceneze în casa ei piesa „Florin și Florica”. Piesa a fost prezentată a doua zi de Crăciun, 26 decembrie 1885. În rolurile principale au apărut Gheorghe Dragli, fiul Aglaiei și nepotul lui Eminescu, și Constantin Isopescu-Grecul, viitorul rector al Universității din capitala Bucovinei. Eminescu participă și el la
desfășurarea spectacolului, instalat ca sufleor, într-o cabină improvizată. Acest fapt este atestat în revista cernăuțeană „Junimea literară” (1909, nr. 7−8, p. 158).
Eugen Păunel, descriindu−l pe Eminescu, sosit la Horecea (așezare la periferia Cernăuților) menționa că în persoana sa se vede numaidecât omul manierat și de salon și mai ales omul de rară atenție și bunătate. Se vede, însă, și poetul, fiindcă de la o vreme s−a ridicat dintre noi și umbla de acolo până acolo, mut și meditativ. Aglaia conversă cu el, se șopti și aruncându-și ochii mereu spre dânsul. Palid la față, cu părul ca pana corbului, Eminescu era nu numai straniu și interesant, dar… chiar frumos.
În timpul șederii sale la Horecea Urbană, Mihai Eminescu n−a rămas nici o singură noapte în casa Aglaiei, ci și-a căutat loc de odihnă în apartamentul amicei sale din tinerețe Aspazia Kaplarska, la fel membră a Societății „Armonia”. Ce rol a jucat această femeie în viața Luceafărului poeziei noastre, rămâne un mister! Aspazia purta nume polonez, deși a fost româncă. Și era încă sora lui Oreste Reney, fostul căpitan al districtului Rădăuți, care a permis în 1871 congresul de la Putna al românilor de pretutindeni. Ea a fost căsătorită cu un polonez, dar în momentul când poetul își vizita sora de la Horecea, dânsa a era văduvă cu o stare materială foarte bună și una din cele mai bune prietene ale surorii lui Eminescu, Algaia.
În toiul celui de-al doilea război mondial o poloneză cu numele de familie Kaplarska îl ruga, într-o cerere, pe guvernatorul Bucovinei să-i fie acordată cetățenie română, fiindcă mama ei ar fi avut onoarea de a fi logodnica marelui poet Eminescu. La această cerere ea adăugase câteva scrisori ale lui Mihai către Aspazia. Evident, cazul a stârnit nedumerire, fiind cercetat cu mare atenție și doar în urma analizei grafologice a acestor scrisori, guvernatorul Bucovinei și−a pus semnătura de aprobare pe cererea doamnei Kaplarska. Ea s-a refugiat în România din Polonia, unde ajunsese probabil, după destrămarea monarhiei habsburgice. Ultimele însemnări în dosar au fost făcute în iarna anului 1944. Tot în acest an, la sfârșitul lunii martie, autoritățile române, militare și civile, au părăsit Cernăuții și alte însemnări în dosarul respective n−au mai fost făcute.
Eminescu cu clasa lui, Cernăuți, 1866
În a treia zi de Crăciun a anului 1885, Eminescu și−a luat rămas bun de la soră, nepoți și prieteni, urcând în trăsura ce avea să-l ducă la gară. Alături de el s−a așezat și misterioasa Aspazia Kaplarska. Ce a vorbit cu dânsa nimeni n−a putut ști, căci cei care l-au condus se aflau în alte trăsuri. Deci, în a treia zi de Crăciun, în anul 1885, Eminescu, părăsind Horecea, părăsea pentru totdeauna și Cernăuții. Dar, după cum menționa Teofil Lupu în articolul său „Eminescu la Suceava”, publicat în nr. 3 al revistei bucovinene „Făt−Frumos” pe anul 1929, pag. 109, la buna primire pe care i-au făcut-o sucevenii, poetul răspunse cu indiferență, fiind „obosit și gol de impresii”.
Eminescu a fost puțin conștient de ceea ce făcea, memoria prindea să-i lâncezească, iar flacăra după care se condusese în viață nu mai era eficientă…
Deci, ultima așezare la care privise cu luciditate fusese suburbia Horecea și ultima ființă care l-a văzut pe Eminescu încă în deplină agerime mintală a fost, totuși, misterioasa Aspazia Kaplarska.
Prof. Natalia Stan
