Activități RISNoutăți

Efectul Demersurilor – Școala din Coștei nu se închide

Demersurilor

 

Demersurilor

În baza demersurilor, sesizărilor și memoriului mediului asociativ românesc din Serbia (Uniunea Românilor din Serbia și Românii Independenți din Serbia), împotriva desființării Școlii Românești din localitatea Coștei (Voivodina) trimise instituțiilor de stat și publice din Serbia și România, instituțiilor abilitate cu românii de pretutindeni, corpului diplomatic românesc din Serbia, s-a reușit stoparea investigațiilor întreprinse de Ministerul Educației, Științei și Dezvoltării Tehnologice de la Belgrad la Școala „Coriolan Doban” din Coștei, respectiv STOPAREA procedurii referitor la desființarea Școlii din localitate. 

În vederea unei informări corecte și obiective, aducem la cunoștință opiniei publice că toate demersurile au fost demarate de Uniunea Românilor din Serbia (URS) și Românii Independenți din Serbia (RIS) iar eforturile noastre au dat roade.

Demersurilor

Petiția nr.2367

Data: 28-01

Domnule Dorinel Stan, am luat cunoştinţă din petiţia adresată Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, despre solicitarea dumneavoastră. În vederea analizării problemelor semnalate, petiţia dumneavoastră a fost trimisă la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni. Urmează ca, în termenul legal, instituţia sesizată să comunice, Administraţiei Prezidenţiale şi dumneavoastră, soluţia adoptată.

Cu stimă, Consilier de Stat Gabriel-Cristian Piscociu

 

Mulțumim Administrației Prezidențiale-Departamentul Relații cu Autoritățile Publice și Societatea Civilă, Comisiei pentru Comunitățile de Români din Afara Țării din Parlamentul României (Senat) și Consulatului României la Zaieciar pentru sprijin, implicare și susținere. În acest context, autoritățile de la Belgrad ne-au asigurat că desființarea Școlii Românești din Coștei nu se încadrează în cerințele legii. Indiferent de promisiuni, URS-ul și RIS-ul va monitoriza în continuare situația, iar conform proiectului, Ministerul Educației de la Belgrad la finea lunii martie va publica lista școlilor care urmează să fie desființate sau comasate în Republica Serbia.

 

Biroul de presă

URS și RIS

Demersurilor

Demersurilor

Din păcate, punctul de vedere al MAE, trimis în scris, fără semnătură, iar funcțiile semnatarilor sunt chiar greșit transcrise, lasă un gust amar, precum și dezinformarea în privința soluționării favorabile a problemei la începutul anului 2018. Cine informează /dezinformează greșit MAE?

Nu putem să acceptăm răspunsul care nu poartă o semnătură autorizată, iar funcțiile sunt greșit transcrise…

You may also like

Comments are closed.