De ce a ocupat Stalin Basarabia în 1940?

ocupatia basarabiei
„În iunie 1940, când armata germană lupta în Franţa, din ordinul lui Stalin şi fără nici un fel de consultare cu aliaţii germani, Jukov a rupt o bucată din România – Basarabia – şi a adus navele fluviale în Delta Dunării. Dacă Hitler va face încă un pas spre apus, în Marea Britanic, cine garantează că Jukov, din ordinul aceluiaşi Stalin, nu va mai face încă un pas în România, un pas de o sută de kilometri, fatal pentru Germania?
Hitler a cerut şefului diplomaţiei sovietice să îndepărteze ameninţarea asupra inimii petroliere a Germaniei. Stalin şi Molotov n-au făcut acest lucru.
Cine este vinovat de începerea războiului? Cine pe cine a ameninţat? Cine pe cine a provocat la acţiuni în replică?
Studiind în amănunt problema, marele istoric britanic L. Hart a stabilit că planul german din iulie 1940 a fost foarte simplu: pentru a apăra România de agresiunea sovietică trebuia ca atacul german să se dea în altă parte, distrăgând atenţia Armatei Roşii de la câmpurile petroliere.”
De ce a luat Stalin Basarabia în iunie 1940, ne spune telegrama sa din 7 iulie 1941 adresată comandantului Frontului de Sud, generalul de armată LV. Tiulenev.
Stalin cere ca Basarabia să fie menţinută cu orice preţ, „având în vedere că teritoriul Basarabiei ne este necesar ca bază de plecare la atac pentru organizarea ofensivei… „Hitler lovise deja prin surprindere, iar Stalin nici nu se gandea la apărare.”
Principala lui grijă este să organizeze ofensiva pornind din Basarabia.
Căci ofensiva din Basarabia înseamnă ofensiva asupra câmpurilor petroliere româneşti. În cariera lui Stalin au fost puţine erori.
Una dintre cele puţine, dar cea mai importantă, a fost luarea Basarabiei în 1940. Trebuia ori să cucerească Basarabia şi să meargă mai departe până la Ploieşti, acest fapt însemnând prăbuşirea Germaniei, ori să aştepte până ce Hitler va debarca în Marea Britanic şi, după aceea, să cucerească Basarabia şi întreaga Românie, acest fapt însemnând sfârşitul „Reichului de o mie de ani”.
Stalin a făcut un pas înspre petrol, cucerind un cap de pod pentru o viitoare ofensivă, şi s-a oprit aşteptând.
Prin aceasta şi-a arătat interesul pentru petrolul românesc şi l-a speriat pe Hitler, care până atunci luptase în Vest, în Nord, şi în Sud, fără să acorde atenţie „neutrului” Stalin.
Luarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică şi concentrarea în această zonă a unor însemnate forţe de agresiune, inclusiv corpul de armată de desant aerian şi Flotila Dunării, l-au obligat pe Hitler să examineze situaţia strategică din cu totul alt punct de vedere şi să-şi ia măsurile de prevedere corespunzătoare.
Era însă cam târziu! Nici măcar atacul prin surprindere al Wermachtului asupra Uniunii Sovietice nu l-a mai putut salva pe Hitler şi imperiul său… Hitler a înţeles de unde vine principala primejdie, dar prea târziu.
Trebuia să fi gândit la acest lucru înainte de semnarea pactului Molotov-Ribbentrop.”
„Şi iată că facem o unică, dar însemnată descoperire: în prima jumătate a lui iunie 1941, în Uniunea Sovietică s-a înfiinţat cea mai puternică armată din lume, însă NU LA GRANIŢA GERMANĂ.
Faptul e uluitor. Există suficiente mărturii că sporirea titanică a puterii militare sovietice la frontiera vestică (în Primul eşalon strategic, în special) n-a fost provocată de ameninţarea germană, ci de alte considerente.
Poziţia Armatei 9 indică limpede aceste considerente: aceasta s-a înfiinţat LA GRANIŢA ROMÂNEASCĂ.
După prima dispariţie, Armata 9 apare subit în iunie 1940 la graniţa românească.
Acum însă nu mai este o armată de gradul al doilea, ci o autentică armată de şoc. Se pregătea o „campanie eliberatoare” în Basarabia, iar sursele sovietice arată că, „Armata 9 s-a înfiinţat special pentru rezolvarea acestei probleme importante” (V7/, 1972, Nr. 10, pag. 83).
Pregătirea armatei s-a făcut cu cei mai agresivi comandanţi, în ajunul „campaniei eliberatoare”, armata a fost inspectată de K.K. Rokossovski, abia eliberat din închisoare.
Armata a 9-a a intrat în componenţa Frontului de Sud, – având calitatea de lider-cheie printre celelalte armate, la fel cum fusese Armata 7 în Finlanda.

Stalin și G.K. Jukov

Frontul era comandat de G.K. Jukov personal. După o scurtă „campanie eliberatoare”, Armata 9 dispare din nou.
Apoi, sub acoperirea Comunicatului TASS din 13 iunie 1941, reapare pe acelaşi amplasament de unde începuse „eliberarea” cu un an în urmă.
Acum nu mai era pur şi simplu de şoc, ci de supraşoc, se pregătea să devină cea mai puternică armată din lume.
Pentru ce? Pentru apărare? Nu, de partea română sunt trupe prea puţine, dar chiar dacă ar fi fost multe, nici un agresor nu va da lovitura principală prin România, din cele mai elementare considerante geografice, însă noua „campanie eliberatoare„ a armatei 9 în România putea să schimbe întreaga situaţie strategică din Europa şi din lume.
România este principala sursă de petrol pentru Germania. O lovitură asupra României înseamnă moartea Germaniei, înseamnă oprirea tuturor tancurilor şi avioanelor, a tuturor maşinilor, vaselor, a industriei şi transportului.
Petrolul este sângele războiului, iar inima Germaniei, oricât ar părea de curios, se afla în România.
O lovitură asupra României înseamnă o lovitură direct în inima Germaniei.”… „Hitler a făcut ca toate acestea să nu se întâmple.
În comunicatul guvernului german, transmis guvernului sovietic în momentul începerii războiului, sunt indicate cauzele acţiunii germane împotriva Uniunii Sovietice.
Printre aceste cauze este şi concentrarea lipsită de temei a trupelor sovietice la graniţele României, ceea ce reprezintă un pericol fatal pentru Germania.
Toate acestea nu sunt născociri ale „propagandei lui Goebbels”. Armata 9 de „supraşoc” a luat fiinţă ca armată pur ofensivă.
„Soldaţii germani au intrat pe teritoriul inamicului toţi ca unul, în acelaşi moment. Cei ai lui Stalin au făcut la fel în Finlanda, în Mongolia şi în Basarabia. La fel urmau să procedeze şi în războiul cu Germania.”… „Sovietizarea Finlandei a fost şi mai minuţios pregătită, în momentul în care „clica militaristă finlandeză a început provocarea armată”, Stalin avea deja în rezervă un „preşedinte” comunist finlandez, un „prim ministru” şi un întreg „guvern”, incluzîndu-l şi pe cekistul şef al „Finlandei democratice libere”.
Şi în Estonia, Lituania, Letonia, în Basarabia şi în Bucovina s-au găsit „reprezentanţi ai poporului”, care cereau alipirea la „marea familie frăţească”, s-au găsit (uimitor de repede) preşedinţi de comitete revoluţionare, asesori populari, deputaţi ş.a.m.d.”…
„Din mai 1940 până în februarie 1941, au fost reatestaţi (au susţinut examene şi colocvii) 99.000 de activişti din rezerva de partid, inclusiv 63.000 de activişti ai comitetelor de partid.
Reciclarea nomenclaturii merge în ritm susţinut. Şi nu numai reciclarea. Apar ordinele de mobilizare.
La 17 iunie 1941, încă 3.700 de lucrători din nomenclatură primesc ordinul de chemare la dispoziţia armatei! Se pregăteşte o nouă sovietizare?
Nu numai şefii partidului au sovietizat Estonia, Lituania, Letonia, Ucraina Occidentală şi Bielorusia Occidentală, Basarabia şi Bucovina, dar şi „organele corespunzătoare” au întins o mână de ajutor, în spatele „reprezentanţilor” şi a „celor în slujba poporului”, NKVD „ajută pe muncitorii şi ţăranii răsculaţi să întărească puterea proletariatului”.
Primii care au trecut hotarele sunt grănicerii NKVD. „Acţionând în mici grupuri, ei au cucerit şi au luat în stăpânire podurile şi încrucişările de drumuri” (VJJ12, 1970, Nr.7, pag.85).”… „De exemplu: la 25 iunie 1941, la graniţa românească, şalupele grănicerilor sovietici au desantat în raza oraşului Chilia. Formaţiunea de desant a cucerit un cap de pod.
Pentru aceasta, desantiştii au fost susţinuţi cu foc de către agenţii NKVD”…
„Dar chiar şi până la agresiunea lui Hitler, NKVD a lucrat cu aceeaşi anvergură – datele operaţiunilor desfăşurate în 1940 în Estonia, Lituania, Letonia, Ucraina occidentală, Bielorusia, Bucovina şi Basarabia nu sunt însă publicate nicăieri.
Dar sunt publicate destule materiale pe această temă de către victime…”