By ris
Miu Ursulescu despre Teatrul Popular Românesc din Vârșeț
“Fotografia reprezintă o scenă din spectacolul cu piesa “O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale. Ansamblul, deși era destul de numeros, se muncea paralel la mai multe spectacole. Din acet motiv se mai angajau în unele dintre acestea și vreun amator. În fotografie îi vedeți pe: Eftimiu Ursulescu (la stânga – profesionist), Gheorghe Andraș – amator, Mircea Popi (băiatul Spiridon – amator) și Ion Petrică – profesionist.”
Foileton
Cum s-a exteriorizat ascensiunea lui artistică?
După turneul cu ”O noapte furtunoasă” de I L. Caragiale, conducerea teatralui a hotărât ca în repertoriul lui să se treacă la piese care să nu prezinte ansamblului artistic dificultăți de interpretare – când este vorba de stil și limbă, și a căror conținut să fie pe înțelesul spectatorului din satele noastre. Ca urmara a acestei hotărâri, spre sfârșitul stagiunii 1949/50 se trece la montarea comediilor ”Familia îndoliată” și ”Lumea”, opere mature ale marelui comediograf al popoarelor iugoslave, Branislav Nušić.
Premiera comediei ”Familia îndoliată” este prezentată la Vârșeț în sala „Sterija” pe data de 12 aprilie 1950. Pregătirile pentru montarea ei au durat 16 săptămâni. La realizarea scenică a ”Lumei” s-a lucrat 12 săptămâni, premiera dându-se tot la Vârșeț și în aceeași sală pe data de 9 august acelaș an.
Pare oarecum neverosimil faptul că pentru montarea unei piese Teatrul a pierdut atâta vreme. Dar chiar și în timpurile actuale unele instituțlii teatrale de la noi planifică montări dramatice care solicită cam tot atâta vreme.
Este știut faptul că Teatrul popular românesc a avut un caracter ambulant și dacă ne amintim de condițiile de comunicație rutieră din acele vremuri (de cele mai multe ori cu remorcile de tractor și în trăsuri), cât și de condițiile scenice unde s-au dat spectacolele (scene improvizate în clase și fără iluminație electrică), ne vom da seama ce eforturi s-au depus pentru răspândirea culturii teatrale.
Și totuși, tocmai în perioada aceasta teatrul a început să lucreze cu mai multă exigență, nu numai în ceea ce privește dăltuirea caracterelor operelor dramatice reprezentate, ci și din punct de vedere al regiei tehnice. Mărturie la cele afirmate sunt relatările și cronicile dramatice publicate în presa noastră.
Pe marginea celor două premiere „Libertatea” din 25 aprilie 1950, la rubrica culturală, publică o referință critică asupra spectacolului ”Familia îndoliată”, unde, printre altele, în final, amintește că „interpretarea artistică a scos în evidență caracterul personajelor, tipurile caracteristice și mentalitatea burgheziei sârbești”, subliniind în plus că „mai presus de toate (spectacolul) s-a prezentat omogen”.
Acelaș ziar în data de 16 iulie 1950, sub semnătura aceluiași cronicar constată că Lumea „în ciuda unor neajunsuri (premiera) constituie încă una din frumoasele izbânzi ale stagiunii din anul acesta”.
Demn de amintit este remarca acestui cronicar care în relatările sale critice asupra realizării spectacolului Lumea conchide că „Teatrul popular românesc s-a dovedit a fi una din cele mai importante instituții de cultură pentru masele noastre populare, apropiind scena de popor – un bun îndrumător artistic pentru teatrele noastre de amatori și secțiile de dramă de pe sate…”
Teatrul Popular Românesc din Vârșeț – o scenă din “Titanic vals” – actul întâi – fotografie păstrată de dl Ursulescu
“În stagiunea 1951/52 a fost pusă în scenă piesa “Titanic vals” de Victor Eftimiu – ne mărturisește dl Miu Ursulescu. În fotografie se poate vedea o scenă din actul întâi în care au fost surprinși pe peliculă următorii actori: (de la stânga): Lili Bocșan, E. Ursulescu, Mara Isaia, Iconia Cuzma, Aurelia Pitic (Imbroane, Bugariu) și Cornelia Ilia”
În revista „Lumina” nr. 4 din 1950 semnatarul cronicii teatrale referindu-se la ”Familia îndoliată” evidențiază ce nu s-a realizat, cu obiecțiuni aparte despre actoria fiecărui actor, cât și relatări despre montarea tehnică, ajungând la concluzia că „Impresia generală, pe lângă neajunsurile unora, este de așa fel că prin această reprezentație T.P.R. poate pe bună dreptate să stea în rândul celorlalte teatre profesioniște”.
La rubrica Viata teatrală a aceleeași reviste din luna noiembrie (nr.11) din acelaș an, autorul cronicii cântărește obiectiv și progresul atins de unii membrii ai ansamblului artistic la portretizarea caracterelor din piesă. Cu alte cuvinte, despre Teatrul românesc se vorbește acum cu alți termeni, întrebuințându-se un vocabular atribuit teatrelor profesioniste și deci fără menajamente, când e vorba de linia diagramei artistice la prezentarea unei opere dramatice.
– va urma –
N. Polverejan
