Tentaţii gastronomice în poezia tradiţionalistă voivodineană

Poezia din Voivodina s-a dezvoltat, începând cu anii `50 ai secolului trecut, mergând pe linia tradiţionalismului, cunoscând metamorfoze până în zilele de azi, acum considerându-se a fi parte dintr-o literatură postmodernă care depăşeşte graniţele literaturii româneşti minoritare, cu tendinţe de încadrare în circuitul balcanic sau mondial. De la primele poezii scrise în limba română pe teritoriul Voivodinei, se poate întâlni o anumită influenţă a folclorului, chiar şi în poezia primilor scriitori tradiţionalişti. Chiar dacă articolele vizând relaţiile dintre literatură şi gastronomie s-au înmulţit în ultimii ani, transformându-se în adevărată modă, despre gastronomia tradiţională şi (post)modernă în poezia din Voivodina nu s-a scris deloc. Poezia românească din Voivodina, înconjurată de literatura sârbă şi de literatura minorităţilor care convieţuiesc pe acest teritoriu, a primit o anumită influenţă străină – şi când este vorba de poezie, dar şi când este vorba de gastronomia transpusă livresc.

Prin poezia scriitorilor tradiţionalişti, putem cunoaşte cultura, folclorul, psihologia, chiar şi mentalităţile minorităţii naţionale voivodinene. Vom şti dacă poetul provine dintr-un sat de codru sau dintr-un sat de pustă, vom afla dacă satul natal i-a descoperit o nostalgie în suflet, amintiri frumoase din trecut, poezie „festivistă (în primii ani postbelici) sau reflexivă, cu iz folcloric ori poezie de dragoste” (Agache 2010: 50). Gastronomie tradiţională putem întâlni la poeţi încă de pe copertele volumelor lor de poezii: Simion Drăguţa, în volumul Gutuiul din inimă, apărut la Editura Libertatea din Panciova în 1978; o poezie de dragoste faţă de satul natal, faţă de prima dragoste, unde primul sărut e reprezentat prin schimb de bomboane „Pe Joichiţa am sărutat-o la joimărele,/ schimbând din gură-n gură o bomboană” (Drăguţa 1978: 4), care sugerează un moment de mare intimitate, bomboana, încă din cele mai vechi timpuri simbolizând sănătatea, fericirea, viaţa lungă şi fertilitatea (http://www.magicmoment.com.ro/marturii.html).
Grâul, făina şi pâinea sunt termeni des întâlniţi la partea mare dintre poeţii tradiţionalişti: „Din făina cea fără de seamăn/ străbunica făcea tălăniţe moi” (Drăguţa 1978: 6) sau „Se scurg clipele ca gornicia fluierată-n briceag/ Cu amintiri dospitea în scoarţă de tălăniţă goală” (Drăguţa 1986: 7) sau „Ne-am depărtat şi nu ştiu de e aceeaşi vatră/ Unde ţinuta-i candidă şi pâinea îi era sacră” (Marcoviceanu 1987: 13). Importanţa grâului în alimentaţie, vechimea lui între plantele cultivate „constituie factorii care au creat în jurul grâului o atmosferă de religiozitate şi misticism” (Bumb 2007: 53). Grâul, cereala preţioasa din punct de vedere energetic şi economic, a fost acela care desemnează marile valenţe ale imaginarului creativ, magic şi religios: „Mi-a zis Romu că din acest an va semăna / numai porumb şi grâu de soi, / dar nici cu celelalte nu va rămâne mai pe jos” (Drăguţa 1986: 14). „Seminţele de grâu trebuie distruse prin măcinare, adică reduse la starea de pulbere fină (făină) […]. Obţinerea făinei prin măcinare, frământarea aluatului prin presare şi frământare sunt alte similitudini pe care creştinii le-au evocat adesea în comunicarea şi experimentarea emoţiei hristice. Iar operaţiile aratului, semănatului şi mai ales ale seceratului graminţelor au totdeauna rituri şi ceremonii, sărbători şi practici ce împletesc entuziasmul cu ludicul şi eroticul cu sacrul. Pâinea se poate face şi din altceva decât grâu. Poetul Simion Drăguţa îşi aminteşte cu nostalgie de tălăniţa făcută de bunici, de „mălaiul dospit” (Drăguţa 1978: 29) şi de reţeta plăcintei: „aluatul învârtoşat se bate cu mărul palmelor/ şi se face bucă plină care se tutuie cu jarul buzelor” (Drăguţa 1986: 19). Teodor Şandru scrie pasteluri care au ca tematică glia, munca câmpului, încât pastelurile lui descoperă lumea de la sat cu obiceiurile legate de seceriş şi de recolta grâului care va da „pâne albă lumii muncitoare” (Şandru 1997: 20). La fel Iulian Bugariu, cu un sentiment de nostalgie şi de iubire faţă de glia strămoşească, cântă odă Voivodinei şi plaiurilor natale: „Mă ispiteşte dorul de dude răscoapte şi de vişine pomăite, de caş bine stors” (Bugariu 1986: 20). Poetul este chemat „de geamătul tainic al sălciilor şi al plopilor” lângă Tisa sau Beghei şi de „zâmbetul sfios şi cuminte […] al bunilor paori” care „prin boaba de sămânţă şi prin firul de grâu” îi amintesc de zilele frumoase petrecute în copilărie (ibidem). De asemenea poezia lui Mihai Avramescu merge pe linie tradiţionalistă, vorbind despre curgerea ireversibilă a timpului, anotimpurile anului se scurg repede, „şi purcedem/ mereu, ne stingem, ca să retrăim/ sub alte forme tot aceeaşi viaţă/ şi tot aceeaşi moarte” (Avramescu 1970: 41). Pentru poet, toamna este un anotimp când putem să „luăm în palme boabele de grâu,/ sau strugurele tescuit în cramă./ Sorbim rubinul adunat în cupe,/ Sau frângem pâinea albă, aburindă,/ cu gesturi ritualice” (ibidem: 36). În scurgerea neîntreruptă a timpului, tinereţea fiind asemănată cu o rază de lumină, Ana Niculina Sârbu-Ursulescu spune că „timpul aleargă la braţ cu mine/ mi-a pus în mâini ciorchini de struguri/ simt un izvor în palmă/ şi soarele în gene” (Sârbu 1982: 30). Un semn de nostalgie faţă de anii tinereţii şi ai copilăriei se poate întâlni şi în poezia Luna o puteam tăia felii, unde Ana Niculina Sârbu-Ursulescu vorbeşte despre visele şi dorinţele ei împlinite şi neîmplinite: „voiam luna s-o tăiem felii/ pentru ca să o împărţim/ aşa cum împărţeam pâinea cu unt/ aşa cum împărţeam pe din două amurgul/ şi prunele verzi furate […]/ azi număr în gând zilele când aveam voie să/ mâncăm îngheţată”. În copilărie s-a putut totul realiza, pentru poetă şi luna se putea „tăia felii/ ca marmelada cumpărată de mama/ la oraş”. Pâinea şi grâul sunt cele două simboluri care se găsesc între cer şi pământ. Pământul simte cum creşte grâul iar poeta este transformată în „miros de pâine coaptă” care se împrăştie în lumină până la cer, mirosul de pâine fiind legătura ei cu lumea înconjurătoare, ea dorind să-şi găsească singură locul sub soare, într-un loc unde toată lumea este presărată de lumină: „Eu/ simt cum creşte în mine cântecul/ şi vreau să fiu miros de pâine coaptă” (ibidem: 8). Amintirile frumoase din tinereţea poeţilor sunt deseori elogiate în versuri pline de nostalgie, dar şi de regret: „aşa cum împărţeam pâinea cu unt/ […] şi prunele verzi furate/ de prin vecini”. Florica Ştefan, poeta care caută obsedant originea, rădăcina sa, în poezia Secerişul descoperă „ethosul românesc specific misterioasei câmpii a Banatului” (Agache 2010). „Din grâul de statura cosaşului, valuri de căldură./ Mâna bunicii întinsă şi gust de pâine-n gură” (Ştefan 1975: 26). Despre enogastronomie şi despre vinurile bune şi berea rece, poeţii din Voivodina vorbesc cu simpatie şi cu ajutorul memoriei scriu cele mai frumoase poezii tradiţionaliste autohtone din Voivodina. Simion Drăguţa, în poezia Pivniţele Mesiciului, descoperă un belşug care se ascunde în pivniţele satului de lângă poalele Vârşeţului. Vinul bun se păstrează în „butoi de şase sute de litri”, vin care provine de pe podgoriile Mesiciului în a cărui pivniţe se pot găsi „policere cu pâini coapte/ care se mănâncă cu cârnat pus în untură şi udate/ cu vin ostoit din olcuţe şi ploşti cu numele gazdelor”, dar şi „lăzi cu grâu pentru măciniş”. În poezia În soba mare, la tata, Simion Drăguţa vorbeşte despre alimentele tradiţionale şi de belşugul caselor de ţărani. Niciodată nu va lipsi de pe mesele lor pâinea, slănina, cârnatul, ouăle şi pâinea de casă: „-Ai venit? – mi-a zis el, molfăind pâine în gură – / Ştii că fără tine-mi sunt zilele ca mărul-pădureţ./ Vrei un pahar de vin?… Vrei ouă prăjite-n unsoare?/ Avem şi cârnat uscat pe coş, şi slănină rândurată,/ Îţi pregătim şi-un pui, să-l mănânci cu salată”.

Poetul tradiţionalist Ion Marcoviceanu niciodată nu va uita de unde provine, scriind o poezie plină de nostalgie faţă de anii trecuţi: „Nici să sară de bucurie când mama scoate lipia din cuptor. / Ei ştiu de Coca, Pepsi – de-astea oricât ar bea/ Nu-i răcoritoare ca apa de cişmea” (Marcoviceanu 1987: 13). În poezia Babel, poetul Radu Flora, deja intrând în perioada a doua de creaţie, orientată spre modernism, descoperă o gastronomie impusă de civilizaţia apuseană unui popor până acum orientat spre tradiţiile gastronomice autohtone: „Grill. Snack-bar./ […] Servim capucino – caffé „Imperial”/ […] un pahar de maraschino./ […] Specialităţi culinare. Hot-dog. / […] Ice Cream […] Coca-Cola” (Almăjan 1987: 75). Ioan Flora, poet care „cultivă o poezie a citadinului, exoticului şi ezotericului”, nu uită mirosul de „gutui, mari ca nişte dovleci turceşti”, în poezie aducând „o viziune cu totul originală în peisajul liricii româneşti din Voivodina” (Agache 2010: 219).
Literatura din Voivodina, prin intrarea în noul mileniu, descoperă o întoarcere spre o altă sferă, a lumii moderne, a elitei, a poeziei postmoderne, de data aceasta fugind pe de o parte de influenţa mare a literaturii sârbe, pe de altă parte – de cea a literaturii române, poeţii din Voivodina au reuşit să aducă viziuni inedite şi să se impună în spaţiul liric voivodinean cu propriile lor programe estetice. Gastronomia (post)modernă este tot mai des întâlnită nu doar în poezie, ci şi în proza din Voivodina. Poeţii care scriu o asemenea poezie sunt influenţaţi de mass-media, dar şi de folosirea internetului. În ultimul timp, reclama este cea care învinge toate gusturile pentru gastronomie autohtonă şi tradiţională; întoarcerea poeţilor postmoderni în trecut, folosind memoria, este tot mai des întâlnită. Astfel, versul primeşte originalitate, şochează prin inedit şi stârneşte interesul tot mai mare al cititorilor, care îl interpretează de multe ori greşit (elementele de gastronomie la unii stârnesc forme de umor ironic, neînţelegând sensul întrebuinţării lor). Cercetările din ultimul timp (Izabella Krizsanovszki în Fascinaţia enogastronomică în literatura română, Iaşi, Tipo Moldova, 2010) descoperă o filozofie a alimentaţiei, a mânca este un ritual, un act de civilizaţie. Pentru autoare aceasta nu înseamnă doar a aboli foamea, ci se echivalează cu transgresarea biologicului, cu depăşirea condiţiei de animal. Pe lângă gastronomie, în ultimul timp se foloseşte şi termenul de enogastronomie (folosirea de hrană şi băutură, artă a bunei bucătării îmbinate cu vinurile potrivite).

Gastronomia în poezia din Voivodina este doar o metodă de a apropia poezia de viaţa de zi cu zi şi de a o apropia totodată de tineretul de aici, folosind cuvintele des întâlnite în jurul lor, familiaritatea lor. Încă din poezia tradiţionaliştilor se poate întrevedea un început de orientare spre inedit, spre gastronomia care tot mai des invadează piaţa cotidiană, culturile apusene ne sunt impuse şi nouă. Aceste culturi, tradiţii şi ritualuri mondene sunt descoperite aproape la toţi poeţii din Voivodina, ei intenţionând să se apropie de cititor şi să descopere o lume aproape lor, ei întrebuinţează elemente de gastronomie americană, franceză. Trăind „în acest loc strâmt”, niciodată n-au uitat originile lor, păstrând firul autohton, prin amestecul de tradiţional şi modern.

(Lucrarea de faţă este un fragment din lucrarea Tentaţia gastronomică în rostirea lirică voivodineană, inclusă în volumul: Virginia Popović, Opinii şi reflecţii)
dr. Virginia Popović

 

Bibliografie

[1.] Agache, Catinca (2001). Repere ale literaturii române din Voivodina, „Cronica”, nr. 4, aprilie 2001, Iaşi, pag. 28.
[2.] Almăjan, Slavco (1987). Versiunea posibilă. Antologia poeziei româneşti din Iugoslavia 1947-1987. Panciova: Libertatea.
[3.] Avramescu. Mihai (1974). Vârstele anului. Panciova: Editura Libertatea.
[4.] Baba, Ioan (1986). Pe şevalerul orizontului. Uzdin: Căminul cultural Doina.
[5.] Bugariu, Iulian (1986). Ispăşire. Panciova: Editura Libertatea.
[6.] Bumb, Emilia (2007). Studii Etnologice. Cluj-Napoca: Editura Eikon.
[7.] Caraion, Ion (1967). Astra, nr. 3, apud Catinca Agache, Literatura română din Voivodina, Editura Libertatea, Panciova, 2010.
[8.] Cârdu, Petru (2007). Complicitate. Panciova: Editura Libertatea.
[9.] Drăguţa, Simion (1978). Gutuiul din inimă. Panciova: Editura Libertatea.
[10.] Drăguţa, Simion (1986). Vară obişnuită. Panciova: Editura Libertatea.
[…]
[17.] Krizsanovszki, Izabella (2010). Fascinaţia enogastronomică în literatura română. Iaşi: Tipo Moldova.
[18.] Lăzăreanu, Simeon, Octav Păun (1995). Intrarea în casă. Antologia poeziei româneşti din Iugoslavia. Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române
[19.] Marcoviceanu, Ion (1987). Nostalgie. Lumina, nr. 8/ 1987.
[20.] Popa, Ştefan, N. (1997). O istorie a literaturii române din Voivodina. Panciova: Libertatea.
[21.] Popović, Virginia (2004). Pavel Gătăianţu. Contribuţii la monografie. Novi Sad: Editura Ined Co. Şi Departamentul de Limbă şi Literatură Română, Facultatea de Filozofie.
[22.] Sârbu, Ana Niculina (1982). Soare cu dinţi. Panciova: Editura Libertatea.
[23.] Ştefan, Florica (1975). Rădăcina. Panciova: Editura Libertatea.

%d blogeri au apreciat: