Prin noi înșine la lumină și progres

Romulus Roman (1875-1952)
Romulus Roman (1875-1952)

 

Printre iluștrii noștri înaintași, care și-au onorat prin fapte concrete calitatea de apostoli ai neamului, Romulus Roman ocupă un loc de frunte, punându-și întreg talentul, autoritatea și competența profesională în slujba idealurilor nobile de afirmare și avansare culturală a românilor din părțile noastre.
S-a născut pe data de 19 aprilie 1875 la Șeitin (Arad), ca descendent al unei vechi familii de învățători. După absolvirea școlii primare din localitatea de baștină, între anii 1890-94 a frecventat cursurile renumitei Preparandii din Arad, avându-i ca profesori pe: Roman Ciorogaru, Teodor Ceontea, Petre Pipoș, Ioan Trăilescu, Traian Putici, Traian Petrean, Roman Nestor, Lazăr Tescula, Petru Popovici, oameni de cultură și condei, atașați spiritualului memorandist din 1892. În urma obținerii diplomei, în 1894, a fost numit învățător la Toracu-Mic, iar din 1896 și până în 1922 a funcționat ca învățător și director la școala primară din Doloave; un an a petrecut la Biserica Albă, iar din 1923 și până la sfârșitul vieții a trăit la Lugoj.
Aproape trei decenii de prodigioasă activitate profesională și pe tărâmul emancipării naționale și culturale a românilor din Banatul sârbesc l-au situat printre cei mai de seamă intelectuali de la noi, care au trasat căi drepte și sigure.
Dintre realizările demne de luat în seamă ale lui Romulus Roman amintim: în anul 1904 a înființat Corul bărbătesc din Doloave, fiindu-i ani în șir dirijor; începând din anul 1923 a întocmit primele manuale școlare în limba română din Regatul S.C.S., precum: Abecedar (1923), Carte de citire (pentru școala primară, clasele III și IV), în colaborare cu câțiva colegi (1924) Geografia (pentru clasele III și IV), Istoria sârbilor, croaților și slovenilor (pentru clasele III, IV și V), traducere după M. Rabrenović, (1925).
Cea mai prodigioasă activitate a desfășurat-o în domeniul publicisticii. În anul 1922 a tipărit Calendarul poporului, prima publicație în limba română, după 1918 de la noi, un fel de almanah menit preponderent conaționalilor noștri din medii rurale.
Justificarea apariției a acestei publicații a fost dintre cele mai sincere și în spiritul epocii, căci în urma unui șir de nenorociri care s-au abătut asupra lumii, în timpuri de război și imediat după aceea – să ne mărginim doar la perioada în care a trăit și s-a manifestat din plin, ilustra personalitate de care ne ocupăm – „totul și toate pornesc a-și culege puterile… Creanga despicată de la trunchiu nu se lasă putrezirei, ci prin legătura slabă, neputincioasă cu care se mai ține de trunchiu, se chinuie a primi putere de viață… Timpul trece și trece, timpul nu așteaptă, iar acel popor care stă în nelucrare, carele cu suspine crude și cu lasă-mă, să te las își duce traiul, va rămânea în urma popoarelor dornice de muncă și înaintare.” (p.55).
Prin faptele sale, a apărut pe scena emancipării noastre naționale, intelectualul conștiincios, care și-a înțeles rolul de apostol al neamului și care și-a exprimat clar convingerea, trezindu-ne, nouă, astăzi marea admirație, determinându-ne, în condiții diferite, dar și întrucâtva similare, să acționăm în conformitate cu mesajul lăsat moștenire:
„Aceasta se poate zice despre poporul nostru românesc de aici. Acest popor în afacerile sale cultural-sociale, este cu totul lăsat în grija sorții. Și dacă e așa, datori suntem a face totul, – în cadrul, între marginile legilor și ordinei din țară – ca să nu rămână spre rușinea altor popoare.”
Noi credem că am ținut minte ceea ce ne-a obligat ilustrul înaintaș, am acționat așa cum am putut în trecut, dar și mai recent, în condiții mai prielnice sau mai vitrege, când avem drepturi doar să urmăm o ideologie care potența factorul social, în limba noastră maternă, neglijându-ne specificul, istoria națională, așa cum a fost ea; eroii și liderii naționali, cei care ne-au făcut istoria, când țara noastră de origine, jertfă și ea, la rândul ei, a unei ideologii depășite, ne-a sprijinit foarte puțin sau chiar deloc, când aproape tuturor intelectualilor, prin mijloace perfide, le-a fost împiedicat contactul cu biserica și alte valori naționale perene.
Concluzia la care a ajuns Romulus Roman, în urmă cu opt decenii mai este valabilă și astăzi (exceptând puține cazuri izolate):
„Durere, că iubirea de neam la intelectualii noștri e o coardă foarte subțire. Îndată ce trebuie să se întindă pocnește, se rupe…” Soluția pe care a propus-o Romulus Roman pentru remedierea situației minorității noastre, „prin noi înșine la lumină și progres” (în fond îndemnul lui Vasile Goldiș, în preajma Unirii din 1918) este înființarea de instituții culturale în care să ne evaluăm patrimoniul, valorile spirituale, drept cea mai elocventă expresie a existenței:
„Să ne nisuim a întemeia pentru promovarea vieții noastre cultural-sociale, o Societate Culturală, care apoi va lucra întru acolo, ca și poporul românesc, să poată ținea pas, cu celelalte popoare. Să vă îngrijiți de onestia manualelor de școală, de studierea tinerimei noastre, de aducerea învățătorilor români la școlile noastre rămase fără învățători, și de celelalte trebuințe ale poporului.”

Corul din Doloave, dirijor Romulus Roman
Corul bărbătesc din Doloave înființat în 1904, ani în șir dirijor fiindu-i Romulus Roman

 

 
Aceste cuvinte au fost îndemnările visionarului, preconizând părți din viitoarele tratate dintre România și Iugoslavia privind reglementarea învățământului în școlile minoritare din Banat, dar și înființarea, în decursul deceniilor, a instituțiilor cu program cultural românesc în care ne-am manifestat identitatea națională și culturală (casa de presă, editura, instituțiile de învățământ de toate gradele, Societatea de Limba Română, Comunitatea Românilor din Iugoslavia, mijloacele de informare, alte instituții, asociații).
Totuși n-am putut, doar prin noi înșine, să rezistăm numeroaselor încercări, la care este, în mod firesc supusă o etnie minoritară. Am simțit umărul fraților din țara noastră de baștină.
Interesant ni se prezintă tabelul statistic al locuitorilor din S.C.S. (p. 93, după datele oficiului statistic de stat, în urma recensământului din 31 ianuarie 1921), conform căruia români au fost 175.315.
Informațiile furnizate de R. Roman, în 1922 ne fac să medităm asupra faptului că, în urma recensământului din 2011, numărul conaționalilor noștri a fost de cinci ori mai redus, iar șansa de a ne menține ca români, specificul, identitatea ne este tot mai periclitată.
În anii 1922 și 1923 a publicat și două piese originale de teatru: „Din pățăniile războiului” și „Icoane din trecut” – primele piese de teatru scrise la noi. Tot în anul 1922 și-a publicat și un volum de versuri și proză, în limba română, primul de acest fel de la noi, „În seri de iarnă”.
Romulus Roman a publicat și primele texte de folclor literar bănățean din Regatul S.C.S.-unul în 1922 (fără precizarea locului unde a fost cules), iar în anul următor, oferă date mai precise despre proveniența acestui material. În Calen­darul pe anul 1923 a prezentat nunta Regelui Alexandru (al S.C.S.) cu princepesa Maria.
În Calendarul pe anul 1924 se remarcă seria de trei articole ale renumitului profesor Ion Gorun, din domeniul lingvisticii, însoțite de explicația pe care o semnează R.R., din care desprindem adevăruri valabile și pentru noi, cei de astăzi, care trăim și ne manifestăm în afara țării noastre de origine, bineînțeles cu unele rezerve, ecou ale vremurilor care s-au scurs: „Am publicat aceste observări și îndrumări ale profesorului de bun renume dl Ion Gorun, cu scopul și dorința că, cărturarii noștri de aici, din Banatul iugoslav să aibă înaintea ochilor lor o mică icoană despre schimbările, despre curățirea, purificarea limbii noastre, că astfel apoi ținându-le pe acestea în vedere vor ajunge a vorbi și scrie limba limpede, limba adevărat românească, și nu se vor depărta prea tare de trunchiu, de adevărata limbă românească pe care cu atât drag o vorbește românul, fie el măcar și în care parte a lumii lepădat de soartă.
Limba e sufletul unui popor. Să ne nisuim a vorbi limba noastră așa cum o vorbesc aceia care au menirea, au datoria a o dezvolta, a o purifica, adică: scriitorii, literații români.
Să nu lăsăm, să nu suferim, să nu ne obișnuim a introduce, a folosi în limba noastră cuvinte străine, corcituri, când ea e frumoasă ca o cântare îngerească.”
Dintre informațiile care ne atrag astăzi atenția, desprindem p. 72 a Calendarului pe anul 1924, sub titlul „Oglinda lumii în 1923”.
„În luna martie au fost alegerile pentru Scupcină. Aceasta a fost prima alegere (în Regatul S.C.S.) la care li s-a dat drept de votare și minorităților. Rezultatul… îndeosebi pentru români a fost dureros, abia un reprezentant a fost ales…”
În rândurile despre România (p. 73), ca eveniment central, de interes mai larg, R. Roman evidențiază și faptul că:
„Reforma agrară s-a dus la îndeplinire, și toți cei îndreptățiți – fără deosebire de naționalitate – au căpătat pământ.”
Apoi ne mai precizează că: „În august s-a ținut la Sinaia o consfătuire de mare însemnătate a Micei-Antante. Aici s-au discutat afacerile culturale ale româ­nilor din Timoc și Macedonia sârbească.”
Prin ceea ce a făcut pentru emanciparea națională a românilor din Banatul sârbesc, Romulus Roman a fost unul dintre personalitățile de seamă, dublând puterea cuvântului cu cea a faptei. Opera acestui înaintemergător al nostru are și valoare de document pentru înțelegerea unor vremuri și oameni ai acelor vremuri, care au pus temelia incipientelor focare de cultură românească, aici, la noi, în Banatul sârbesc.

G. P.

 

 

Bibliografie:
1. Calendarul poporului – pe anul comun de la Hristos 1922, anul 1, întocmit de Romulus Roman, Editura și tiparul tipografiei și Librăriei „Napredak”, Panciova, 112 p.
2. Calendarul poporului pe anul comun de la Hristos 1923, anul 2, întocmit de Romulus Roman, tiparul tipografiei și Librăriei „Napredak”, Panciova, 96 p.
3. Calendarul poporului pe anul visect de la Hristos 1924, întocmit de Romulus Roman, anul 3, tiparul tipografiei și librăriei lui Petru Khun din Biserica Albă S.C.S.
4. În seri de iarnă, poezie și proză de Romulus Roman, Ediția 1, Panciova, S.H.S., 1922, cu tiparul lui Carol Witigslager Panciova, 64 p.
5. Aurel Trifu, Romulus Roman – un vizionar și deschizător de orizonturi, Analele Societății de Limba Română, 3-4, Zrenianin, 1972-73, p. 611-630.
6. Radu Flora, Oameni de seamă din rândul românilor bănățeni (din părțile noastre) din trecutul mai îndepărtat și mai apropiat, Contribuții la istoria culturală a românilor din Voivodina 1, Zrenjanin, 1973, p. 35-48.

%d blogeri au apreciat: