Populația teritoriului monahal srediștean în secolul al XVIII-lea

populatia1

 

Există undeva în Banatul istoric o intersecție side­rală, o axilă impene­tra­bilă, unde pământul, cerul și na­tura însăși se înșurubă în timpul sacru, dând sens veșniciei și con­sistență credinței precarului nostru prezent. Locul acesta se nu­mește Mănăstirea din Srediștea Mică – Pârneaora.
Evenimentele de-a lungul istoriei au fost într-adevăr zbuciumate, iar modificările populației au fost frecvente de vreme ce se succedau perioadele de recesiune și depopulare. Primul recensă­mânt în cadrul căruia nu au fost notate doar gospodăriile, ci în­treaga populație, a fost efectuat pe teritoriul Banatului în anul 1787. Numărul locuitorilor din Srediștea Mică, precum și din majoritatea așezărilor bănățene a fost condiționat de migrările populației, numărul mare de războaie, epidemii și exterminări.
Referitor la numărul populației din Srediștea Mică la mijlocul se­colului al XVIII-lea, anahoreții mănăstirei au purtat o evidență scrisă a jelerilor (iobagilor) care au conviețuit pe teritoriul mo­nahal srediștean. În baza iz­voarelor scrise (tabele), așa numiții ”perniavors”, adică pâr­neo­renți stabiliți în dioceza din Vârșeț pe terenul călugăresc al mănăstirei Srediștea Mică, dispunem de date prețioase referitor la numărul caselor, vârsta, locul nașterii, numele de familie, nu­mărul copiilor, anul când s-au stabilit familiile aici, situația ma­terială, proprietățile deținute și terenurile solicitate în perioada anilor 1750 – 1775.
Majoritatea locuitorilor o constituiau românii ortodocși (98%), iar credința și ortodoxia erau încă din timpuri foarte îndepărtate, adânc înrădăcinate.
Decumentul de o importanță uluitoare, denotă că vatra satului a fost împărțită la 1775 în 67 numere de case. În așezare au existat 67 familii posesoare de locuințe, pământ și animale. Numărul total de locuitori a fost 230, dintre care 62 bărbați, 61 femei, 51 băieți și 56 fete. Comparativ cu alte localități sau mănăstiri, Srediștea Mică atât din punct de vedere al numărului de locuitori (jeleri), cât și starea economică a comunității la sfârșitul secolului al XVIII-lea, nu era precară1.
La începutul secolului al XVIII-lea, Vasile Loga (diaconul) din Țara Românească de la mă­năstirea Tismana (Oltenia) în anul 1736, după unii în 1716, cu mai multe familii românești se sta­bilește în apropiere de Vârșeț, la Srediștea Mică, Marcovăț și Srediștea Mare2. Cele 50 de familii de români veniți din Oltenia a fost prima colonizare de bufeni în această parte a Ba­natului. Vasile Loga – Diaco­novici săvârșește serviciile divine în românește în mănăstirea ro­mânească din Srediștea Mică, unde întemeiază o renumită școală românească3.
Ion Frunzetti vorbește despre o școală de pictură populară în Srediștea Mică. Acest lucru îl confirmă și N. Săcară care situează centrul creațional de la Srediștea Mică între Vârșeț și Biserica Albă, de unde câteva măicuțe făceau calportaj cu icoane4.
După aproape jumătate de secol (1775) din cele douăzeci de familii colonizate la Srediștea Mică au mai rămas patru familii. În documentul ce ține de jelerii teritoriului călugăresc al mănă­stirei Srediștea Mică, cele patru familii de bufeni sunt introduse în tabel cu locul nașterii Valahia.
Evident, timp de jumătate de secol în care mănăstirea și localitatea în nenumărate rânduri au fost distruse, jefuite și incendiate, un număr considerabil de familii au luat drumul refugiului și astfel se explică diminuarea numărului de locuitori, respectiv din cele 20 de familii oltănești stabilite aici la 1716/1736 au rămas și au fost înregistrate în anul 1775 doar patru. Cele patru familii stabilite la începutul secolului al XVIII-lea aici, le găsim în documentul scris în gotică cu următoarele nume:

populatia2

Dragoi Peich, în etate de 65 ani – Valahia, țăran
Pruja Murujan, în etate de 62 ani – Valahia, țăran
Nicola Muntjana, în etate de 62 ani – Valahia, țăran
Dumitru Muntya, în etate de 60 ani – Valahia, țăran5
Documentul ne oferă date prețioase referitor la persoanele și familiile stabilite la Srediștea Mică (Pârneaora) din așezările de baștină în secolul al XVIII-lea. În continuare vă prezentăm localitatea din care au venit, numele-prenumele și anul în care s-au stabilit la Srediștea Mică (Pârnea­ora).
Markovez (Marcovăț) – Eva Elloxin, Anna Shurshulies (1755)

Vârșeț – Attanassia Stancu (1763), Stephan Pugariu (1755)
Potporan – Ianco Iacob (1765)
Flei Korez (localitate dispărută) – Maria Mihulasa (1760)
Gherman – Marinica Filiponia (1754)
Sisiza – Vladu Stănăscu (1761)
Bera Kusa Csakovo – Marhu Vladu (1755)
Savatinu (Valahia) – Radu Dumitru (1766)
Iabuca – Dima Stansul (1761)
Shortian Oncova – Stephan Schoschtian (1749)
Comoriște – Petra Murujan (1748)
Tiquan – Cristina Petrarka (1755)6
Ocupația de bază a locuitorilor (jelerilor) sredișteni a fost creșterea animalelor și cultivarea pământului. Majoritatea popula­ției (59 de familii) o constituiau țăranii, un fierar și șase dogari (în genere făceau linguri). Animalele care le posedau jelerii mănăstirei srediștene la 1775 au fost urmă­toarele: 3 cai, 48 boi, 2 mânjii, 27 vaci, 16 viței, 93 capre, 13 porci și 17 miei.
Merită semnalat faptul că la Srediștea Mică (1775) au fost 164 persoane băștinașe și 66 persoane stabilite aici în perioada anilor 1736-1770.
În continuare prezentăm nu­mele familiilor stabilite pe pământul mănăstiresc de la obâr­șie. Gruja Murujkan, Martin Mu­rujan, Alimpia Murujan, Dumitru Murujan, Ianco Murujan, Iovan Murujan, Iovan Pohsiu, Thodor Rith, Luca Murujan, Mikue Mu­rujan, Bicu Murujan, Anka Ior­gonia, Nostor Murujan, Moise Murujan, Atym Pugariu, Nicola Marcu, Ogrica Muntjana, Marin Muntjana, Iovan Muntjana, Ma­xim Rith, Iovan Muntjana, Ianco Rith, Thodor Muntjan, Allexa Catta, Mamoila Catta, Iova Catta, Marko Birtjan, Ianco Murujan, Pruja Cata, Stoiku Murian, Freila Muntyan, Trifu Shosdian, Dima Stanescu, Mihai Peich, Stepan Stansul, Calia Stansul, Dima Stansul, Ioh Rith, Stephan Vladu, Pimu Vlada, Mihuza Vladu, Mihai Rith, Marko Muntjan, Thodor Varadian, Freilă Muntjan, Iovan Schortian.

Dorinel Stan

 

Note:
1. Arhiva mănăstirei Mesici, cutia IF, legătura pe 1775, inventarul mănăstirei Srediștea Mică preluat de mănăstirea Mesici.
2. Arhiva Bisericii Ortodoxe Române din Bocșa Montană, 10/22 septembrie nr. 11/1877
3. Borovszky Temes varmegsie monografia, Budapest, p. 57
4. www.noutati-ortodoxe.ro
5. Arhiva mănăstirei Mesici, cutia IF, legătura pe 1775, documente
6. Ibidem
7. Ibidem

%d blogeri au apreciat: